Înaltul cerului era brăzdat de vântul șuierător. Narseh îl simțea ca pe un bici în obraji, trecând prin casca de fier ce-i acoperea capul. Purta zale peste tunica dublă, căptușită cu fulgi de gâscă, mănuși de piele până la cot. Șaua era din lemn acoperit de piele tare, prevăzută cu scăriță metalică pentru picioare și două coarne din os montate la capătul crupei, spre gâtul păsării, ce îi serveau drept mânere. Îmboldea pasărea ușor, din genunchi și o mâna, zvâcnind când și când din hățurile subțiri.

   Alar de Brino îl trimisese în Trent, la cale de două ceasuri în zbor, cu depeșă pentru regină. Părăsind turnul harpionilor din Kanthos, Atur începuse să zboare întins, sfredelind aerul iernii cu aripile negre, ascuțite ca niște lame, ce păreau nemișcate, însă despicau văzduhul ca pe o pânză subțire. Acum asculta de îndemnurile lui Narseh, iar lui i se părea uneori că pasărea știa dinainte ce avea să-i poruncească. Dar nu fusese întotdeauna așa. O primăvară întreagă îi luase să o reîmblânzească pe Atur, după ce blestemata își omorâse primul harpiolar care fusese atât de nerod încât să se apropie de ea fără cască. Fiind prea sălbatică se gândiseră atunci s-o răpună, mai ales că odată ce se învăța cu un harpiolar, pasărea trebuia reîmblânzită înainte ca altcineva s-o poată călări. Dar o pasăre din soiul Harpyonis era prea rară și prea scumpă, încât să se descotorosească de ea atât de repede. Atunci venise clipa lui Narseh, care așteptase toată viața să devină harpiolar. Și fiecare îmblânzire era o încercare de voință și răbdare, o luptă de cucerire prin bici și putere, dar și viclenie, până ce harpionul îngenunchea și se supunea călărețului. Atur fusese o femelă încăpățânată, fără doar și poate, chiar și acum devenea nărăvașă și trebuia strunită ca să i se amintească de cine ținea biciul.

    Străbătuseră aproape jumătate din drum, când, dintr-o dată, Atur nu mai voi să asculte de îndemnurile lui Narseh. Deși el o mâna înainte, pasărea cârmi la stânga, spre răsărit. Narseh o biciui și ea croncăni ascuțit și prelung, se învârti, înclinându-se periculos de abrupt. El își păstră echilibrul din șolduri și genunchi, ca și cum ar fi fost o prelungire a păsării, se prinse cu o mână de unul din cele două coarne din os ce țineau de mânere, iar în cealaltă ținea biciul din piele împletită.  O plesni nervos peste ceafă. Atur cârâi, își întoarse spre el un ochi portocaliu, plin de vinișoare sticloase, verzui, clămpăni din ciocul strălucitor ce răsună ca tăișul unei spade lovindu-se de altă spadă. Narseh simți impulsul păsării de a-l străpunge și îi slăbi strânsoarea. Atunci Atur fâlfâi, ridicându-și aripile ca șuierul vântului înghețat și continuă să zboare spre răsărit. Când văzu malul Mării Lungi la stânga sa, Narseh înțelese de ce Atur se încăpățânase să ocolească drumul. Un nor cenușiu, brăzdat de fulgere se lăsase în dreapta lor. Pe măsură ce se îndepărtau spre răsărit, Narseh văzu cum norul se lărgea, înghițind în el o parte din cer. Devenise un vârtej ce se răsucea și trosnea ca o mare neliniștită. Era o furtună de gheață. Slăbi hățurile, lăsând-o pe Atur să-și găsească drumul singură. Scruta mult mai bine cerurile decât el și văzuse de departe furtuna. Dacă ar fi luat-o de-a dreptul spre Trent, ar fi fost prinși în vârtej și ar fi murit amândoi.

    Ea continuă să se abată, zburând spre răsărit. Narseh simțea deasupra capului umezeala norilor, iar pământul de sub el era o pătură nesfârșită, de un alb spumos, colorată ici colo de pete negre și cenușii. Atur trecu printr-o ceață deasă, orbitoare, care îi tăie răsuflarea lui Narseh. Vântul vuia în spatele lui, urechile îi țiuiau și simțea că se sufocă. Dar înaintea lui nu era niciun vânt. Părea că lumea încetase să mai respire aici. Și nu mai vedea nimic prin acel alb orbitor. Deși era deasupra lumii, se simțea în adâncul pământului. Deodată se gândi că nu mai știa unde se află și că era la voia harpionului. Nu-și dădea seama cât zburaseră așa spre răsărit, pasărea putea s-o ia încotro o tăia capul și să-l ducă departe în stepe. Deși o îmblânzise, rămăsese o sălbatică. După o vreme pasărea își apropie încet aripile de corp, începu să se încline și să zboare în jos, pierzând din altitudine. Marea de alb din jurul lui Narseh se rărea, iar dedesubt începea să se întrezărească cenușiul, apoi tot mai clar, albastrul închis, ca o oglindă spartă. Jos nu era pământ, ci o apă învolburată, în mișcare continuă. Atunci își dădu seama că pasărea zbura deasupra Mării Lungi. După ce o luase spre răsărit, se răsucise spre sud și o ținea așa, plutind  deasupra apei.

— Bine, spuse el, îmboldind-o cu vârful piciorului stâng în penele netede de pe burtă, acum întoarce-te spre apus.

     Blestemata zbura spre miazăzi, iar distanța față de apă se micșora sub picioarele lui. Acum putea mirosi marea, vedea valurile învolburate ridicându-se spre cer ca niște munți ce se înălțau și se prăbușeau, zbătându-se neostenit. Coborârea îi aduse un fior în vintre ce îl săgetă până în călcâie, dar nu trebuia să arate niciun semn de slăbiciune, atât aștepta harpionul. Doar frica mă poate ucide acum. Nu era nimic altceva care să-l sperie așa cum îl speria marea. Lui Narseh nu-i era frică de beznă, nici de urletele din adâncul pământului unde se zbătea Inersen să-și facă loc deasupra când pământul se cutremura, nici de pădurea blestemată, iar făpturile nopții nu erau pentru el nimic altceva decât povești spuse de oameni cu mintea șubredă, bune pentru țânci și femei. Însă marea era altceva. Adâncurile ei erau tumultuoase, necunoscute, pline de bestii îngrozitoare, unde nici cea mai ascuțită spadă nu-ți era de folos. Putea călări liniștit în înaltul cerului, atât timp cât vedea pământul sub el. Dar gândul că Atur l-ar fi putut lepăda în mare, pradă apelor fără fund, unde nu ar fi simțit pământ sub picioare... Nu putea fi nimic mai îngrozitor.

— Ridică-te! îi strigă, scurtând hățurile.

     Un geamăt ascuțit țâșni ca o săgeată din gâtul ei, însă nu-i dădu ascultare. Oare a turbat? Ar trebui s-o sugrum. Valurile erau acum spumoase, nu se mai vedeau ca niște munți, ci ca niște dealuri se ce spărgeau unele de altele, în ele însele, văitându-se cu strigăte de sare. Se spunea că Marea Lungă nu avea fundul pe pământ, ci apele ei mergeau în jos, ajungând pe cealaltă parte a cerului și se opreau tocmai pe fața Edanei, cea mai mare lună, cu fața acoperită pe jumătate de o pată neagră. Acolo își avea capătul. Era ultimul loc în care Narseh și-ar fi dorit să ajungă.

     O pată neagră ieși din mare, ceva mai încolo de ei. Se pierdea între ape, apoi se ridica peste valuri. O bestie din adâncuri, un balaur al mării, lung și gros, precum cel mai uriaș șarpe al închipuirilor, cu pielea neagră, lucioasă și netedă, ca de focă. Era destul de mare ca să se poată încolăci în jurul unei corăbii și să o tragă în adâncuri. De aceea nimeni nu se aventura în Marea Lungă. Narseh auzise multe povești prin tavernele din Kanthos, despre cutezătorii ce se avântaseră în apele sărate, ținând malul aproape, ca să găsească legendara insulă Eden, descrisă în manuscrisele străvechi, dinaintea primilor regi ai oamenilor. Nu se întorsese niciunul, iar corăbiile lor fuseseră înghițite și se spunea că ajunseseră în pata de pe fața Edanei. O singură corabie eșuase la mal, găsită de nomazii din ținuturile dintre mare și râul Poson, un schelet de lemn bântuit de moarte. Corăbierii văzuseră mai târziu într-un port de pe malul stâng al râului Poson, pe o tarabă din piața nomazilor, o bucată din prova corabiei eșuate, soarele roșu cioplit în marmură de Fanar, înlănțuit de brațele din bronz ale unei fecioare.

     Cu un vâjâit spintecător al aripilor, Atur se îndreptă înspre bestie, continuând să coboare. Narseh putea vedea mustățile sticloase ca niște cuțite ale balaurului. Pielea neagră și umedă sclipea în lumină. Tot mai aproape...

— Ridică-te! o plesni cu biciul din piele împletită, îi înfipse călcâiele în burtă.

     Limba bestiei era galbenă, subțire și despicată, colții îi acopereau jumătate din gura larg deschisă, ochii portocalii ca ai lui Atur fixau zborul păsării. Mâinile lui Narseh se umpluseră de apă pe sub mănuși, sudoarea îi năclăia capul sub casca din oțel. Deodată balaurul plescăi apa cu coada într-un salt înalt, își clănțăni zgomotos colții în gol. Atunci Atur își ascuți aripile și se ridică deasupra, iar trupul negru se răsuci în aer și pocni ca un bolovan, când se lovi de apă. Călărețul strânse corpul păsării cu picioarele, iar ea pluti, înălțându-se lin. Scutură din cap și croncăni încântată, apoi fâlfâi din aripi și zbură spre apus. Narseh înțelese că pentru ea plonjarea fusese o desfătare, se bucurase ca un cal sălbatic ce galopa liber în stepe.

     Auzea apa bătută de coada balaurului ce continua să salte spre cer, însă răsuflă ușurat. Se uită în jos, cum se făcea tot mai mic, până ce se pierdu în adâncuri, renunțând la prada pierdută.

— Ai merita să te las flămândă pentru asta, ticăloaso!

    Pasărea îi răspunse, croncănitul ei răsună ca un scâncet.

— Nu vrei să te las flămândă.

     Pasărea nu-i mai răspunse, dar fulgii cenușii de sub penele ce-i acopereau gâtul se înfoiară. Narseh zâmbi pe sub cască. 

     Între timp, văzduhul se limpezise. Încă zburau undeva departe, între Kanthos și Trent. În față se vedea pământul înzăpezit, dincolo de malurile Mării Lungi. Apoi apa se pierdu în spatele lor, iar dincolo de fâșia îngustă de zăpadă, se ivi verdele cristalin și familiar al râului Poson. În sfârșit, în sfârșit, râul Poson. Aproape ca acasă. Apoi Trentul cel mare și întins, cu zidurile înalte, din piatră albă, strălucitor și semeț. Se vedeau turnurile lungi, ce se ridicau deasupra cetății, și Cuibul Reginei, cel mai înalt dintre toate, de unde se spunea că ea însăși scrutează împrejurimile.

     Atur știa singură drumul spre turnul harpionilor. Aripile ei se desfăcură ca două pături uriașe, devenind orizontale. Când se apropie, își înclină corpul spre stânga și coborî lin, intrând prin deschizătura în formă de arcadă a turnului și se opri fără niciun zgomot pe pietrele ude. Apoi croncăni scurt și se aplecă supusă, pe picioarele din față. Narseh descălecă rapid, o priponi, legându-i de piciorul solzos un lanț de fier, prins în peretele de piatră. O eliberă de povara șeii și a hamurilor, apoi îi mângâie prin mănușa rigidă penele ce se și uscaseră. Atur își întoarse capul către el, privindu-l cu un ochi portocaliu ca o flacără. Privirea unui harpion putea îngheța sângele unui necunoscut, însă pentru un harpiolar era altfel. La început simțise fiori reci când pasărea îl privea ca pe o pradă, însă de mult nu mai era o pradă. Acum vedea ceva duios în focurile din ochii ei. Dar își aminti ce pățise ultimul harpiolar și se gândi că era flămândă. Nu se știa niciodată ce i se năzărea unei sălbăticiuni.

Vizualizări: 82

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Minunat despre minuni!

Deosebită apreciere pentru imaginația pe care o deții. Prin intermediul unui limbaj impresionist, adecvat ai creat o aventură super-fantastică, valabilă pentru cei mici dar și pentru cei mari.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

Vă mulțumesc pentru apreciere și cuvintele frumoase. Vă rog să îmi semnalați eventuale inadvertențe, dacă vă sar în ochi.

Sofia Sincă a spus :

Minunat despre minuni!

Deosebită apreciere pentru imaginația pe care o deții. Prin intermediul unui limbaj impresionist, adecvat ai creat o aventură super-fantastică, valabilă pentru cei mici dar și pentru cei mari.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

Bineînțeles că-ți voi spune tot ce cred eu incorect, dar de data aceasta nu am găsit nimic. :)

Alexandra Ghenghea a spus :

Vă mulțumesc pentru apreciere și cuvintele frumoase. Vă rog să îmi semnalați eventuale inadvertențe, dacă vă sar în ochi.

Sofia Sincă a spus :

Minunat despre minuni!

Deosebită apreciere pentru imaginația pe care o deții. Prin intermediul unui limbaj impresionist, adecvat ai creat o aventură super-fantastică, valabilă pentru cei mici dar și pentru cei mari.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

as introduce numele pasarii, pt ca se vorbeste de pasare si la un momend dat "Atur zboara" - dar nu este o problema, mai ales ca nu mi-a venit nicio idee despre cum as face asta fara sa mai scriu o fraza destul de lunga. am simtit putin ciudat la citit, atat, dar e posibil sa fie doar senzatia mea :))

Aripile ei se desfăcură ca două pături uriașe, devenind orizontale.- as scoate "devenind orizontale" - aripile se deschid pe orizontala, iar imaginea se creeaza si fara ultima parte. dar, daca autoarea tine neaparat poate folosi: paturi uriase orizontale sau ceva de genul, dar eu cred ca este suficient fara.

iar pământul de sub el era o pătură nesfârșită, de un alb spumos, colorată ici colo de pete negre și cenușii. - avem iar "patura"dar, nu este deranjant, insa as zice " sub el era o patura nesfarsita, de un alb spumos, colorata ici colo de petele negre si cenusii ale pamantului"- asa se creeaza imaginea aceea ca zboara prin nori, cel putin asa am inteles..

acestea sunt sugestii, autorul este singurul care decide asupra textului

cu aceeasi placere a lecturii

Mulțumesc, mă voi gândi la sugestii în timp ce recitesc.

Chris a spus :

as introduce numele pasarii, pt ca se vorbeste de pasare si la un momend dat "Atur zboara" - dar nu este o problema, mai ales ca nu mi-a venit nicio idee despre cum as face asta fara sa mai scriu o fraza destul de lunga. am simtit putin ciudat la citit, atat, dar e posibil sa fie doar senzatia mea :))

Aripile ei se desfăcură ca două pături uriașe, devenind orizontale.- as scoate "devenind orizontale" - aripile se deschid pe orizontala, iar imaginea se creeaza si fara ultima parte. dar, daca autoarea tine neaparat poate folosi: paturi uriase orizontale sau ceva de genul, dar eu cred ca este suficient fara.

iar pământul de sub el era o pătură nesfârșită, de un alb spumos, colorată ici colo de pete negre și cenușii. - avem iar "patura"dar, nu este deranjant, insa as zice " sub el era o patura nesfarsita, de un alb spumos, colorata ici colo de petele negre si cenusii ale pamantului"- asa se creeaza imaginea aceea ca zboara prin nori, cel putin asa am inteles..

acestea sunt sugestii, autorul este singurul care decide asupra textului

cu aceeasi placere a lecturii

Am citit pe nerăsuflate. Am mai mers și pe la Dex. :) Ești uimitoare, Alexandra! Un mare BRAVO!

Vă mulțumesc! La Dex? Ce cuvinte ați căutat?

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu

Activitatea Recentă

Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cândva... a utilizatorului Grig Salvan
cu 43 minute în urmă
Lui Denisa Curea Popa i-a plăcut discuţia STELELE VISEAZĂ a lui Ada Nemescu
cu 12 ore în urmă
Emil Dumitru a postat o discuţie
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a lui Grig Salvan
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Cu fiecare pas a lui Adrian Erbiceanu
cu 17 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cândva... a utilizatorului Grig Salvan
cu 23 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cândva... a utilizatorului Grig Salvan
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Cândva... a lui Grig Salvan
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Cândva... a lui Grig Salvan
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog ospitalitate a lui Ana C. Ronescu
ieri
Emil Dumitru a postat o fotografie
ieri
Ada Nemescu şi MARIA VASILESCU sunt acum prieteni
ieri
Postare de log efectuată de Grig Salvan
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Irosire a lui Nikol MerBreM
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Când Dumnezeu a ațipit a lui chindea maria elena
ieri
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vreau să-nmugurească cerul a utilizatorului Denisa Curea Popa
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie... a lui Grig Salvan
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe o frunză de cactus a utilizatorului MARIA VASILESCU
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor