1. Complexul culturii”… (sau):

    (La Delphy, zburaţi vulturi ai lui Zeus!)      

                                             

               Motto:

       „Dacă sunt sfetnicii mulţi, urmează pe cine dă sfatul

         Cel mai cu rost...”.

                 (Homer, „Iliada”, C. IX, v. 74-75)

 

   Suntem, încă, în drum spre Delphi. Traseul: Elevsis, Erithrai, Thiva, Levadhia, Arakhova, Delphi – este unul de dificultate medie. Multe curbe, defileuri, coaste abrupte de deal şi munte. Nu ne grăbim. Şi, avem o zi întreagă dinainte. Delphi, considerat centrul lumii greceşti antice, e încă la locul său, pe versantul celui de-al doilea munte ca înălţime din Grecia, Parnassos, care atinge 2457 m. Dar, „cum poate să piară ceva ce are dreptul să existe?”, se întreba Nietzsche, vorbind despre problema originii acestei lumi, la modul pur fizic. Pornind de la acest fapt, că „nu există meditaţie fără o înclinaţie către meticulozitate” – cum bine spunea Cioran -, gândurile mele despre nemurirea şi veşnicia fiinţei originare – aşa cum presupuneau şi interpreţii filosofului grec Anaximandros -, sper să trezească interesul fiului meu şi al soţiei mele. Vorbesc în gol. Nu citesc, pe chipurile lor, decât interesul pentru priveliştea locurilor aride din jur, dar şi a locurilor frumos aranjate cu viţă-de-vie, culturi destul de des văzute în aceste locuri. Dar, la ce m-aş fi aşteptat? Să văd, pe feţele lor, emoţia apropierii de sanctuarele şi templul oracolului de la Delphi? Aşa ceva, pesemne, e doar în imaginaţia mea. Deci: în privinţa rostirii cu exactitate asupra adevărului, şi „scoaterii” acestuia în straiele sale mult luminate, e suficient să ne îndreptăm atenţia asupra a ceea ce noi credem a pipăi cu încredere (unele dintre realităţi). Van Gogh era cuprins de disperare, că, în lumea asta largă, nimeni nu-i împărtăşea ideile, în afară de fratele său, Theo. Pentru Eulalie, E. A. Poe era singurul vieţuitor în lumea suspinelor, întrucât Annabel Lee era de cealaltă parte a adevărurilor spuse până atunci despre nemurirea sentimentelor. Uite, na, ce gânduri mă încearcă acum! Fiul meu, aflat la volan, e doar atent la drum. Soţia admiră culturile de măslini şi viţă-de-vie, de pe povârnişul dealurilor. Pasternak nu se înşela, când spunea că, de am „râde stelelor – ce hohot!/Dar necuprinsul – loc străin”, ne-ar înghiţi pentru totdeauna în Marea Uitare, dacă nu ne-am exprima cu sinceritate, destăinuindu-ne unii altora. Ceea ce e aici versul, pentru poet, este, pentru filosof, gândirea materialist-dialectică. Filosofii au iubit întotdeauna adevărul, dar, au lăsat de înţeles că, se poate căuta încă un principiu unic, asupra adevărului deja rostit. Când treceam prin Piaţa Ovidiu din Constanţa, pe vremea liceului, mă opream dinaintea statuii lui Ovidiu şi, fără să-mi pese de cei din jur, citeam, cu voce tare, versurile (în latină) de pe soclul ce-l susţinea pe poetul care privea, absent, marea. Aici, i-aş da dreptate, mai mult, lui Ovidiu care spunea, într-un cânt al Penelopei către Ulise: „Poate-o iubire te-a prins, toane atâtea aveţi ... (şi mai departe)... Mie la ce-mi foloseşte că aţi dat la pământ Ilionul/Cu meterezele-i vechi, prin ale voastre isprăvi,/Dacă rămân ca pe vremea când Troia era în picioare/Şi-ndepăratatul meu soţ fără sfârşit mi-o lipsi?”. Şi, atenţie, nu ne vorbeşte, aici, personajul homeric prototip al fidelităţii, ci o femeie obişnuită... care, cine ştie, are toane! Toane avea şi Dante Alighieri, când prorocea: „Priveşte fiara ce m-a-ntors în cale/Slăvite domn, şi-alung-o de la mine,/căci mă-nfior din creştet până-n poale”. Spuse de unii (ne sugerează D. Alighieri), viaţa e un paradis, după alţii, un infern, iar noi suntem ca la Purgatoriu: între hotarul crud al morţii şi Muntele Vrăjit. Singur, Acheronul tace murmurând. Fiul meu spune, că, pe vârful muntelui Parnas, a fost descoperit arcul lui Deucalion, că, a fost şi un film, în acest sens. Nu ştiu despre ce film e vorba. Aştept să dau ochii cu sediul zeului Apollo şi al celor nouă muze. Să pun piciorul în Templul lui Apollo, cu celebrul oracol care a condus, câteva sute de ani, istoria socială, politică şi religioasă a vechii Elade. Sau, cum spune legenda, punctul de întâlnire al celor doi vulturi despărţiţi de Zeus, de la începuturile Universului, spre a găsi centrul lumii. La Levadhia, facem un prim popas. În parcul din centrul orăşelului, pe nişte băncuţe, sub palmieri, încercăm să luăm pulsul oraşului. Ne răcorim cu apă minerală şi bere luată de la un chioşc. Rătăcim prin oraş, când în sus, urcând panta muntelui, când în jos, pe nişte străduţe strâmte şi întortocheate. De sus, de pe culmea unui deal, priveliştea văii, cu întinse livezi şi culturi, ne dezvăluie un ţinut renumit şi bogat în verdeaţă. În centrul orăşelului, taximetrele, înşirate unul în spatele celuilalt, îşi aşteaptă clienţii. Văzut de la distanţă, orăşelul, situat pe o culme de deal, nu ni se părea măricel. Pentru ce le-o fi trebuind localnicilor atâtea taxiuri? Nu ne lămurim. La următoarea localitate, Arakhova, ne oprim pentru a admira clădirile orăşelului cocoţat pe umărul muntelui Parnassos. Facem fotografii înainte de a porni mai departe. Intrăm, apoi, într-un defileu adânc, săpat într-un versant al muntelui Parnas. Zărim, deja, Golful Corintului, în faţă, iar după încă un km, apar coloanele Templului lui Apollo de la Delphy, şi abia aştept să dau ochii cu unele dintre himerele trecutului. Şi, totuşi, o stare nelămurită mă încerca. Mă simţeam ca acel poet englez de numai 19 ani, doborât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, John Gillepsie Magee, ce spunea, într-un poem, că ar fi întins mâna şi a atins faţa lui Dumnezeu. Oare, nu despre el, amintea şi Ion Murgeanu, în „Himera literaturii”, spunând că singurul arbitru „între poet şi lume este Dumnezeu”? Simţeam şi aici, în îndepărtata Grecie, că nu-mi desprinsesem gândurile de la literatură. „Fitilul se va aprinde din cărţi, dacă se va aprinde” – scria Ion Murgeanu. Şi că, un poet nu se încurcă în definiţii seci, atunci când îşi scrie poemul, ci „o înfioară cu melodia sufletului său”. Mă impresionase (în timp ce-i parcurgeam gândurile, din „Himera literaturii”) cum îl cunoscuse pe poetul Ioan Alexandru, mereu însoţit de „Viaţa lui Iisus”, de Ernest Renan, şi cum îşi dorise cheia acelei biblioteci fabuloase cu un singur personaj: Iisus. Mircea Cărtărescu povesteşte undeva că „de la 30 de ani citesc şi recitesc Biblia”, şi că „mă simt ca un copil-lup al lui Dumnezeu”. Tot el crede, că, nu poţi asedia cetatea lui Dumnezeu, dacă nu te-ai născut în ea. Ion Murgeanu scrie despre „Complexul culturii”, spunând, deschis, că nu a îndrăgit „niciodată cititul în sine, iar scrisul de mână dacă ar semăna cu al lui Hölderlin, ar trăda grave abateri sufleteşti”. Dar, cum ar fi trebuit să simtă, acest complex, un „îndrăgostit de vârsta de aur a lumii şi-a poeziei”? Ca îndrăgostit de poezia lui Rilke, pe care îl numeşte „marea mea iubire”, de la poet aflăm un amănunt interesant: „că cel mai bun dascăl de poezie mi-a fost auzul interior, aşa cum, dacă ar fi să-mi recunosc vreo calitate, aceea ar fi intuiţia”. Acel „complex al culturii” a existat în epocă (mărturiseşte poetul I. Murgeanu), şi asta pentru că marile cărţi ale autorilor noştri „au continuat să rămână arestate”. Îmi aduc, cu nostalgie, aminte, că la cinematograful sătesc, copil fiind, m-am strecurat printr-un ochi de geam şi, într-o ladă ferecată cu lacăt, dosite sub nişte scări de lemn, am găsit cărţile lui Petru Dimitriu - „Cronica de familie” şi „Cronica de la câmpie” - arestate şi lăsate să zacă între pereţii unei lăzi de lemn. Frumos însă ni se destăinuia poetul Ion Murgeanu: „nu am citit de plăcere; am citit ca să ştiu”. Nu a citit de plăcere, decât ceva mai târziu, spre bătrâneţe, datorită întâlnirii cu Dostoievski, şi datorită iluminării sale, prin el, s-a aplecat mai târziu, la modul serios, pe Biblie. Încrâncenarea cu care-şi susţine manuscrisul „Via neroditoare”, dinaintea criticilor Valeriu Râpeanu, Cornel Regman ori confratele poet Vasile Nicolescu, face parte din viaţa lui. Astfel de avataruri ale primelor scrieri, întâlnim atât la Ion Murgeanu cât şi la Ion Lazu. Cum spunea şi Eugen Simion, că „are dreptate D. Ţepeneag: literatura a fost forma noastră de împotrivire faţă de dictatură. Arma scriitorului român a fost şi rămâne, să nu uităm, opera lui”. Îl va marca, şi pe cititorul Himerei literaturii, fraza lui Ion Murgeanu, venită ca o poruncă: „citeşte, citind mereu mintea ta va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei putea desluşi înţelesul şi înţelepciunea vieţii”. Dan Laurenţiu, Cezar Ivănescu, Ioanid Romanescu şi Mihai Ursachi îi sunt prieteni de poezie şi suferinţă, căci „marii poeţi se nasc în Moldova şi ajung la Bucureşti ca să moară”. Nici în acei ani, nu se putea trăi prin şi din poezie, afirmă poetul Ion Murgeanu: „Din poezie nu mi-am luat căciulă şi palton”, de aceea lucrează o vreme ca gazetar, deci lucrător de presă. Şi scrie. Volumul de poezii „Poeme europene” este încredinţat Editurii „Albatros” şi ajunge pe mâna „neîmblânzitei încă” Gabriela Negreanu. „Poezia este fiica unei raţiuni superioare (spune E. Simion-n.n.), nimic durabil şi esenţial nu poate apare acolo unde nu există un spirit care poate gândi marile categorii şi care poate pune ordine în haosul aproximaţiilor...”. Ca şi poetul Ion Lazu, Ion Murgeanu ne face cunoscută şi povestea domniei sale de întemeiere a unei familii: „în acelaşi an cu moartea tatei şi-a lui Daniel (Daniel Turcia-n.n.) am căutat-o pe Elena şi am obţinut o reconciliere, într-o seară romantică la restaurantul Mărul de aur ... şi foarte curând după aceea ne-am căsătorit de Ziua Franţei, la 14 iulie...). Veşnicia celor scrise de poetul I. Murgeanu mă înconjoară din toate părţile. Mă opresc în loc, înainte să urc treptele din piatră ce duc la sanctuarul lui Apollo de la Delphi, cu gândurile care au adus veşnicia literaturii până aici. Dar, oare, aici, s-a născut veşnicia, şi nu la sat, cum spunea poetul L. Blaga? Nu cred că aş formula această idee mai bine decât Octavian Paler, aşa că vă las să-i pătrundeţi intimitatea gândurilor. Spune, așadar, O. Paler: „Şi fără a încerca să răspundem la întrebarea: mai e posibil ca veşnicia să se nască mai departe la sat? Date fiind limitele mele în faţa acestui subiect, nu cred că aş da un răspuns satisfăcător”. Cu ajutorul operelor lui Homer, voi ajunge şi la capătul acestei chinuitoare întrebări. Deocamdată, mă bazez pe afirmaţia lui Ion Murgeanu - care spunea că „după cuvântul unui ilustru orb, care vedea mai bine decât atâţia care au ambii ochi deschişi, clipa lui mâine...” va fi numai a noastră, întreagă şi goală, splendidă şi tăinuită ca o statuie de marmură. Clipa aceea, presimt, nu e prea departe...

                                                                                

                                                                     (va urma)

Vizualizări: 89

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Încântător!

Ai câte un  text, cum e acesta, de care nu vrei să te desparți, regreți că se termină. Lucrarea e construită cu atâta încântare și bucuria autorului de a-și destăinui gândurile, de a le pune pe hârtie se citește tot timpul printre rânduri. Cine nu a fost în Grecia? Sau mai bine zis, multă lume a fost în Grecia. Dar puțini au plecat cu gândul de a se întâlni cu personajele mitologice sau de a pătrunde în misterele din Oracolul lui Delphi.

Apoi, de a le forma legătura cu scriitori, oameni artă de mai târziu, ca și cum acolo sunt izvoarele, de acolo a plecat literatura, arta în general. Și pe bună dreptate.

Mi-a rămas de studiat fraza lui I.Murgeanu: „citeşte, citind mereu mintea ta va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei putea desluşi înţelesul şi înţelepciunea vieţii”.

Lucrare constructivă documentară, scrisă în stil romantic, analogic.

Cu deosebita plăcere a textului,

Sofi

Nu citescm - s-a strecurat o eroare.

Doamna Sofia: Lumea cărților e lumea lui Dumnezeu. Sigur că ne putem închipui într-un laborator de idei și imagini, ori mai mult, cum spunea E. Vodolazkin: „Cuvintele trebuie folosite pentru a descrie viața. Pentru a exprima ceea ce nu este exprimat”. Cum orice povestire presupune un eveniment încheiat, iată ce a ieșit la suprafață din adâncurile memoriei mele în această călătorie... pe care nu am putut s-o țin numai pentru mine. Cu mult drag!

Sofia Sincă a spus :

Încântător!

Ai câte un  text, cum e acesta, de care nu vrei să te desparți, regreți că se termină. Lucrarea e construită cu atâta încântare și bucuria autorului de a-și destăinui gândurile, de a le pune pe hârtie se citește tot timpul printre rânduri. Cine nu a fost în Grecia? Sau mai bine zis, multă lume a fost în Grecia. Dar puțini au plecat cu gândul de a se întâlni cu personajele mitologice sau de a pătrunde în misterele din Oracolul lui Delphi.

Apoi, de a le forma legătura cu scriitori, oameni artă de mai târziu, ca și cum acolo sunt izvoarele, de acolo a plecat literatura, arta în general. Și pe bună dreptate.

Mi-a rămas de studiat fraza lui I.Murgeanu: „citeşte, citind mereu mintea ta va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei putea desluşi înţelesul şi înţelepciunea vieţii”.

Lucrare constructivă documentară, scrisă în stil romantic, analogic.

Cu deosebita plăcere a textului,

Sofi

Nu citescm - s-a strecurat o eroare.

Chiar dacă din poezie nu-ți poți lua nici căciulă, nici palton”, „citind mereu, mintea va deveni un laborator de idei şi imagini, din care se poate desluşi înţelesul şi înţelepciunea vieţii”. Acesta e rolul scriitorului, de fapt. De aceea, îți mulțumesc încă o dată, Scriitorule!

Doamna Vasilisia: Mereu am considerat acest site „Însemne”, ca pe o participare la un atelier literar -cenaclu/, unde și cititor și autor își vor împărtăși și alte gânduri iscate pe seama lecturii. Dar tot cititorul e cel care va spune, în final, că gloria unui poet sau scriitor depinde, la urma urmelor, de interesul cu care generațiile de după ei îi vor recepta criticului (care i-a avut în vizor), înzestrarea rostirii. 

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Chiar dacă din poezie nu-ți poți lua nici căciulă, nici palton”, „citind mereu, mintea va deveni un laborator de idei şi imagini, din care se poate desluşi înţelesul şi înţelepciunea vieţii”. Acesta e rolul scriitorului, de fapt. De aceea, îți mulțumesc încă o dată, Scriitorule!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 minute în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 7 minute în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 25 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 56 minute în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 17 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor