Zilele acestea am fost la vânătoare. Recunosc, deși sunt un vânător înnăscut, nu o fac de plăcere, nu ucid ci doar schilodesc și nu vânez decât căprioare. Am vânat 4. Una mai blândă decât cealaltă, una mai nevinovată și mai încrezătoare că țeava armei mele camuflată nu este decât o iluzie care nu o va răni, nu îi va frânge pentru mult timp firava gleznă, nu îi va umezi ochii ei negri cu picături din cel mai roșu și încă neatins sânge. Sunt un vânător crud, răzbunător, calm, atât de calm atunci când mă apropii de pradă încât aceasta rămâne hipnotizată de privirea mea fixă, inuman de provocatoare în certitudinea ei că va reuși să aducă asfințitul asupra jertfei sale. M-am jucat mai întâi cu ele. Apropiandu-mă, le-am întins o mână de grăunțe, le-am mângâiat pe creștet, le-am sărutat ochii și botul umede și înnebunit apoi de amintirea unei căprioare pe care am încercat cândva, nu demult, s-o vânez însă în loc să mă înfrupt eu din carnea ei fragedă, pe care dealtfel am savurat-o , însă, nu știu de ce nu m-am săturat deloc, am prins gâtul lor atât de firav și cu o singură mișcare a încheieturii mâinii stângi, cea cu care vânez de obicei, l-am frânt. Nu le-am ucis, țin cu îndârjire să repet asta, doar le-am schilodit. Trupurile lor schițate parcă de un pictor la apus de carieră, atunci când inspirația nu mai este doar inspirație ci pur și simplu prin repetare devine artă sub înțelesul ei cel mai brut; mi-au căzut la picioare, sângerând nu la carotidă, acolo unde ar fi trebuit să țintesc precum orice vânător cinstit, nu în dreptul inimii de unde ar fi trebuit să se prelingă sângele conform regulilor vânătorești pentru a suprima suferința victimei, ci din ochi. Din ochii lor mari, blânzi, încrezători că nu sunt vânător ci padurara€¦din ochia€¦
 
 Ironia face că deși m-am bucurat ca un nebun că am vânat, că le-am sărutat ochii atât înainte cât și după ce aceștia s-au înroșit sub zvancnirea sângelui, ele își vor reveni, vor fi iarăși căprioarele de odinioară zburdând prin pădure cu oasele gleznei frânte de mine, sudate, de parcă nicicând n-ar fi șchiopătat, cu gâtul drept și demn, cu ochii care ieri vărsau sânge, luminați, scânteietori, din nou plini de speranța întâlnirii, nu cu animalul de vânător ci cu pădurarul, cel care le va ocroti, le va hrăni, le va iubia€¦dar, acel inevitabil dar, spre deosebire de mine, vânătorul, le va ține închise într-un țarc în care libertatea este doar un vis și o iluziea€¦Acum, cine este mai inuman, eu sau padurarula€¦?...
 
 Încă o dată vă spun că nu îmi place să vânez. O fac doar sub impulsul periodic al amintirii  căprioarei pe care n-am reușit să o vânez așa cum știu eu să o fac. Ea și doar ea este prada perfectă. Ar fi trebuit să o ucid. Nu pot face asta cu nicio pradă, repet doar schilodesc, însă ea merita ucisă, tranșată nu de un măcelar priceput ci chiar de mine acolo în pădure, folosind cel mai necizelat și ruginit cuțit, fiartă în propriul sânge curs din toate încheieturile zdrobite, iar apoi, deși mi-ar fi fost hrană suficientă pentru tot restul vieții mele de vânător la care cu siguranță aș fi renunțat dacă m-ar fi lăsat precum celelalte să-i frâng doar glezna pe care eu însumi aș fi bandajat-o și apoi ingenunchand și implorând iertare și iubire pentru prima și ultima oară în toată viață mea de vanatora€¦oare căprioarele își pot iubi vanatorula€¦?...; azvârlită lupilor, să se bucure ei nemernicii, nu șacalul cu chip de vulpe și trup greoi și scârbos de urs care o face astazia€¦
 

Vizualizări: 42

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

 Brrr!!! Aşa sadism am vizionat într-o emisiune la TV de aceea prin satelit, unde un dezaxat avea mania de a rupe picioarele oamenilor, deoarece îi plăcea cum trosneau. A făcut-o cu un copil de vreo 12 ani. În final copilul a scăpat că a fost foarte agil.

Aşa sunt şi căprioarele tale, săracile... mai scapă câte una.

Sofy, cu prietenie.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU

Leul şi măgarul (fabulă)

S-a-ntâmplat odată, de nu-ți fi aflat,Măgarul s-ajungă mare împărat.Și cum bănuiți, în…Vezi mai mult
cu 8 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia se pot considera fabule? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Corect!"
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia se pot considera fabule? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Pe lângă faptul că sunt foarte lungi, având mult balast (conținut irelevant) și le…"
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Săpânța – o carte de vizită de excepție a Maramureșului a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"Textul este mai degrabă un eseu turistic și identitar, un fragment dintr-un jurnal de călătorie cu…"
cu 18 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Săpânța – o carte de vizită de excepție a Maramureșului a lui Cristina Nălbitoru
cu 18 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Bețivul și cerșetorul a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"O proză cu atmosferă și tâlc. În liniștea nopții, construiți o scenă aparent banală…"
cu 20 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Bețivul și cerșetorul a lui Cristina Nălbitoru
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerșetorul din gară a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"O proză sensibilă despre întâlnirile neașteptate pe care viața ni le pregătește.…"
cu 20 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Cerșetorul din gară a lui Cristina Nălbitoru
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
Prezentare grafică

Îți mai amintești?... DO YOU REMEMBER?... - by Grig Salvan

"Doamne, cât de frumos, Grig! Ceea ce ne-ai oferit aici este de o sensibilitate rară.…"
cu 21 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 21 ore în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip

Îți mai amintești?... DO YOU REMEMBER?... - by Grig Salvan

ÎȚI MAI AMINTEȘTI?...îți mai aminteșticum ne sprijineam de marginea serilorca și cum ar fi fost un pervaz cald,fără teamă că timpul ne-ar putea lua de acolov...
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Altă odă gingașă altă odă pierdută a utilizatorului Costel Zăgan
"       Cine-a scris ,,Oda tăcerii" și cui este dedicată... de-i așa de…"
ieri
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Timid mai ninge la Paris a lui Maria Mitea
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timid mai ninge la Paris a utilizatorului Maria Mitea
"Timid și tandru acest mic poem hibernal, jucăuș și gingaș, mai cu seamă interogația din final.…"
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Altă odă gingașă altă odă pierdută a utilizatorului Costel Zăgan
"Mulțumesc: aceasta-i întrebarea?"
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Meditare a utilizatorului Dacu
"Stimată Doamnă Vasilisia Lazăr,        Mulțumesc foarte mult pentru aprecierea…"
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Meditare a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Grig Salvan,        Va mulțumesc foarte mult pentru…"
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Meditare a utilizatorului Dacu
"Stimată Doamnă Amanda Spulber,        Textul meu literar este mai mult…"
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Meditare a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Mihai Katin,        Nu înțeleg de ce ați postat ultima…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor