M-am trezit odihnit şi cu trupul uşor, nu mă durea spatele ca de obicei, cu toate că vecina la care mă opream seara câteodată nu mă menajase deloc. Băusem şi vreo trei beri dar n-aveam gustul ăla coclit în gură. “E bine”, mi-am zis în gând, intinzându-mă sănătos cu mâinile împinse lateral, strângând din pleoape şi din pumni, “e chiar foarte bine”. Apoi am deschis ochii. Am privit câteva secunde tavanul, am întors capul către stânga, încet şi către dreapta şi mi-am văzut braţele rămase de parcă eram răstignit, cu pumnii strânşi de mi se albiseră degetele. “Deci m-am întins”, am recapitulat cu calm, “adică sunt treaz, adică nu mă întind dacă nu sunt treaz, deci trebuie că dorm şi visez”. Dar explicaţia găsită nu m-a convins. Cu arătătorul de la mâna dreaptă mi-am atins o pleoapă, apoi am clipit. Pleoapa se mişca, se deschidea- vedeam, se inchidea- nu mai vedeam. “Nu e bine”, am zis de data asta cu voce tare, să aflu dacă mă aud. Mă auzeam, chiar dacă nu-mi recunoşteam vocea.

   Camera în care mintea îmi spunea că mă aflu avea un perete circular, alb-murdar, făcut parcă din carne de meduză. Patul pe care zăceam întins pe spate, de fapt un fel de masă, era făcut din acelaşi material ca şi pereţii, cleios şi umed credeam eu şi instinctiv am simţit furnicături pe şira spinării şi o greaţă soră cu voma. Mi-am sprijinit palmele pe suprafaţa aceea ca să mă pot desprinde cât mai repede de ea, dar când am atins-o am băgat de seamă că era perfect uscată, caldă şi moale. Am renunţat să mai cobor, podeaua era tot din meduze si tălpile mele desculţe refuzau să o atingă, am rămas locului, în fund, cu picioarele atârnate şi cu spinarea încovoiată, privindu-mi pantalonii bleu de pijama şi degetele de la picioare. “Gândeşte, Nucule, e doar un vis ceva mai altfel”, nu ştiam ce să fac şi cum să ma smulg din capcana aceea a simţurilor, mă rugam fierbinte să fie doar un coşmar izbăvitor. Închideam şi deschideam ochii cu atâta forţă, că aş fi spart o nucă între pleoape, închise- întuneric,   deschise- meduze. “Şi dacă totul era real”? “Murisem”?  Brusc m-a cuprins spaima, uluitoare, paralizantă, mă sufocam de parcă aveam în capul pieptului un bolovan de gheaţă, tuşeam spasmodic şi simţeam in dreptul şalelor cum mă umplu de adrenalină. Nici n-am băgat de seamă că în încăpere se afla o persoană, un bărbat, care s-a apropiat de mine fără să şovăie si mi-a lipit ceva pe gât, în dreptul carotidei. În câteva secunde mi-am recăpătat controlul asupra trupului şi luciditatea.

  -Sunteţi Nicolae Plaur, zis  Nucu? rosti bărbatul cu o voce de bariton, egală şi oarecum liniştitoare.

  -Da, sunt, am murit? Visez? Tu cine mă-ta eşti, Sfântul Petru? Ce se petrece acum nu poate fi decât un coşmar sau moartea în sine, am răspuns împrăştiind stropi de salivă.

   -Nici una nici alta, continuă bărbatul impasibil, va rog cu respect să vă scoateţi ceasul de la mână.

   Am vrut să-l injur din nou, dar pentru că spusese “vă rog cu respect”, m-am abţinut. Mi-am desfăcut brăţara metalică şi i-am întins-o, curios de ceea ce o să urmeze. Mi-a apucat încheietura mâinii şi pe locul unde e poziţionat ceasul, de obicei mai puţin văzut de soare, a apăsat cu unghia de la degetul mare pâna am scâncit de durere. Pe locul cu pricina a apărut instantaneu o vânătaie bine conturată, în formă de semilună.

  -Acest semn  va dispărea peste fix doi ani. Doi ani tereştrii mai precis. Şi tot acest semn va fi o dovadă pentru dumneavoastră, mâine, când veţi fi acasă,  că tot ce s-a petrecut aici nu a fost rodul imaginaţiei. Acum vă rog să mă urmaţi, trebuie să vă faceţi toaleta şi să vă schimbaţi hainele. Mai e şi micul dejun. Apoi ne vom întâlni şi vom discuta scopul întâlnirii noastre.

   Am ezitat câteva secunde, apoi m-am lăsat să alunec de pe masa aceea şi am pornit în urma bărbatului necunoscut, călcând pe pardoseala moale ca pe ghimpi şi cu pantalonii de pijama spânzuraţi sub noadă.

Vizualizări: 21

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Superb!... Ai reuşit să instalezi suspansul, curiozitatea de a merge mai departe.

Răpit de extratereştrii... în lumea lor. Bine conturată imaginaţia, corect şi cursiv scris. Da, textul este un SF.

Am citit cu deosebită plăcere şi cu zâmbetul pe buze. Ştii unde m-a dus gândul? După numele ''Nucu'' trebuie să fii oltean, iar oltenii sunt foarte inventivi în astfel de chestii. Numai pe la ei se găseşte fenomenul altor entităţi le umblă prin case, le stinge, le aprinde lumina sau televizorul... :)))

Astept continuarea, Sofy!

Textul m-a prins. Sunt nerabdatoare sa vad pe unde ma mai poarta imaginatia ta.

Am citit cu placere.

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Caise din alfabetul unei erori a lui Puiu Alice
cu 9 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Mulțumesc din suflet, domnule Mihai Katin!"
cu 14 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Baftă

Caut urziciculumânareacautprimăvarapeîntunericCostel ZăganVezi mai mult
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Alina Ilie

Pasărea cu ciocul scurt

Fachir printre cuie-ascuțite și jar,Am căzut în brațele tale cenușăPârâu răsfirat printre-al mâinii…Vezi mai mult
cu 15 ore în urmă
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

„Muntele Despicat” și „Palma Turcului” (Italia)

             Pe țărmul Mării Tireniană (situată pe partea vestică a Peninsulei Italice, componentă…Vezi mai mult
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Quo vadis a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc pentru comentariu! Reverenţă!"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"timpul doarmeascuns în buzunarul unui îngerși simt focul umbrei ce refuză să…"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Caise din alfabetul unei erori a utilizatorului Puiu Alice
"sa retraim intre Geo Dumitrescu  si  Nichita  Stănescu,d-voastră ne …"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Quo vadis a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"dincolo de orice  apocalipsa este destinul unei tari,al unui popor si  poate  trecem…"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog l-am văzut și eu a utilizatorului Maria Mitea
"este o simbioza de lirica sa zicem culta sau standard cu  proiecțiile liricii populare…"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru lumină a utilizatorului Monica Pester
"Ruga Îngăduie, Doamne, să-mi încheiRugăciunea de seară ca de-obicei: “Bunule…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog l-am văzut și eu a utilizatorului Maria Mitea
"Maria! Dulcele grai moldovenesc! Se simte atmosfera de odinioară a copiăriei a acestui anotimp al…"
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog l-am văzut și eu a lui Maria Mitea
ieri
Postare de log efectuată de Maria Mitea

l-am văzut și eu

 praf de aur îi ieșea din aripi, intră-n mini de mă purta să alerg pe toloacă precum o potârniche…Vezi mai mult
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timid mai ninge la Paris a utilizatorului Maria Mitea
"Mihai, mulțumesc mult pentru lectură și semn. Mă bucură mult. :) Cu drag!"
ieri
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

Valenta: în primăvară

                                în primăvară -              de-l vei privi                     …Vezi mai mult
ieri
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerșetorul din gară a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"viata are modalitatile ei necunoscute de a crea legaturi intre oameni. citit cu placere, "
ieri
Lui Chris i-a plăcut discuţia Cerșetorul din gară a lui Cristina Nălbitoru
ieri
Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU

Quo vadis

Aplaudam cu toţii în Agora, Ne bucuram că e democraţie, Nicicum nu bănuiam că tuturoraVeni-vor…Vezi mai mult
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor