LeiMar (4)

[Mariana Tasente]

N-o să vă plictisesc acum povestindu-vă fiecare zi din viața mea de copil alintat. Venirea pe lume a frățiorului meu David și, după alți trei ani, a lui Alex, au adus multă bucurie în casa noastră. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată geloasă pe atenția pe care le-o acorda mama pentru că ea știa să mă atragă și pe mine, ca într-o joacă, în creșterea lor. Îmi spunea că ei vor să-mi audă poveștile și eu abia așteptam să inventez diverse situații pe care le spuneam cu titlul de povești. Le ofeream un adevărat spectacol și ei mă priveau atenți și-mi zâmbeau atât de frumos! Nu aveai cum să nu-ți placă și să nu-ți dorești să le mai spui și altele! Mergeam foarte des la mama Lei, devenisem elevă, învățasem să scriu și să citesc și petreceam multe ore făcând asta. Încet, încet, uitasem de păpuși și îmi creasem o lume doar a mea, o lume în care visam, o lume în care coborau eroii din cărțile pe care le citeam și deveneau prietenii mei sau eu însămi trăiam aventurile lor. O lume în care eu eram prințesa iar prințul se lăsa așteptat. Nu știam, la vremea aceea, că prințul meu nu va veni călare pe un cal alb! Nu știam că prințul meu era băiatul care mă însoțea în fiecare dimineață, în drumul meu spre școală, ținându-mă de mână!

Când aveam șaisprezece ani mi-a venit o idee pe care vroiam să o pun în practică oricât de mult ar fi trebuit să muncesc pentru asta. Vroiam să-i fac o surpriză tatei și, de ziua lui onomastică, când ne reuneam cu toții, eu să dansez pentru el. Și nu orice dans! Vroiam un belly dance executat profesionist! Pentru asta m-am rugat zile întregi de mama Lei care-mi spunea:

-Nu e o joacă, kîz! Va trebui să asculți multă muzică și să exersezi multe ore. Trupul tău trebuie să se miște armonios, în ritmul muzicii, s-o simtă, să cheme, să alunge și iar să cheme. Nu poate oricine să facă asta. Gândește-te bine! Știi cât sunt de exigentă. Nu voi accepta abateri de la ceea ce-ți voi cere să faci. Întâi de toate, îți voi da să asculți muzică, multă muzică. S-o asculți cu sufletul, nu doar în căști, pentru că va veni vremea când va trebui să dansezi fără s-o mai asculți.

-Mama Lei, îmi doresc să fac asta și știi că pot să o fac, nu-i așa?

-Bine, kîz! Așa să fie. Uite, ascultă muzica și spune-mi ce-ai înțeles.

Au început orele de studiu și, nu doar o dată, am fost tentată să renunț. Mama Lei, ca profesoară, era...wow!...atât de exigentă! N-o mai recunoșteam. Dar și eu eram încăpățânată. Sper că v-ați format o imagine, eram ca două tabere adverse, fiecare cu îndârjirea și motivația ei, dar într-un final, amândouă ne doream ca cea mai dragă ființă să aibă o surpriză foarte plăcută. Am muncit amândouă toată vara, trupul meu învăța cu greu secretele acestui dans. Până când am înțeles că trebuie să fie o armonie deplină, un tot unitar format din trup, suflet, inimă, muzică, natură, costumul pe care îl îmbrăcam în timpul dansului. Din ziua aceea totul a fost mult mai ușor și fața mamei Lei devenise zâmbitoare. Era mulțumită de ceea ce vedea. N-am renunțat la repetiții până în ziua când era petrecerea.

Erau toți în sufragerie: mama, tata, bunicul și bunica, frățiorii mei, Alint (care devenise „de-al casei”). Mama Lei a creat o ambianță orientală. Adusese multe perne cu ea, le-a așezat în cerc și le-a cerut tuturor să se așeze pe ele, lăsând, în mijloc, loc pentru dansul meu. Adusese și niște lămpi care împrăștiau o lumină difuză, misterioasă, făcuse anunțul și dăduse drumul la muzică. Când muzica își revărsa acordurile în cameră, am apărut eu îmbrăcată într-un costum de cadână de culoarea smaraldului.

(Amintirile care au năvălit în mintea mea m-au făcut să-mi fie dor! Un dor nebun de Alint! Un dor ce mă cheamă la el, să-i mângâi fața cu penele mele de înger! Dar n-am învățat să zbor și nici nu-mi este permis. Cine n-a iubit așa cum am iubit și am fost iubită nu are cum să înțeleagă dorul meu. M-am luptat cu dorința asta imensă de a mă întoarce la Alint și m-am lovit de marea neputință a celor care pleacă într-o lume de unde nu se mai pot întoarce. Înainte de a gusta din dulceața iubirii, mi-am dorit-o cu ardoare. Era lumea în care ajunseseră părinții mei și unde am ajuns și eu cu câteva luni în urmă. Închid într-o cămăruță dorul meu pentru a continua povestea.)

Confecționat dintr-o mătase extrem de fină, acesta lăsa să se vadă foarte discret conturul trupului meu. Un trup tânăr ce abia își căpătase formele de femeie, fremătând de viață și debordând de veselie. Un trup ce se mișca armonios, unduindu-se lent sau alert, după cum îi dicta ritmul melodiei, un trup ce vibra în încercarea de a transmite și celorlalți chemarea muzicii și frumusețea ei. Ochii mei, ce se transformaseră în două smaralde strălucitoare, urmăreau cu privirea reacția tuturor. Pentru că se vedea încântare pe fețele lor mi-am executat dansul cu o măiestrie demnă de o dansatoare profesionistă. Mama Lei era mândră de mine și vedeam asta în ochii ei ce se umeziseră. Lacrimi de fericire se chinuiau să nu cadă în timp ce un zâmbet plin de mulțumire îi lumina fața. Mama și frățiorii mei erau uimiți și băteau fericiți din palme, păstrând ritmul muzicii. Tata era atât de fericit! Reușisem să-l surprind plăcut și asta îmi dădea o încredere foarte mare în mine. Mi-am mutat privirea spre Alint, prietenul meu drag, să-i văd reacția. Am văzut un Alint pe care nu-l mai văzusem niciodată. Un tânăr ce mă privea fermecat, de parcă atunci mă vedea pentru prima dată. Ochii lui căprui erau încântați de dansul meu ademenitor, unduitor! În clipa când privirile noastre s-au întâlnit timpul parcă s-a oprit și nu mai exista nimeni în jurul nostru. Eram doar noi doi! Dansul meu, care se vroia un dans pentru tata, se transformase într-un dans pentru Alint. Un dans ce ne învăluia în mister și ne dezvăluia în iubire. Un dans în care el mă vedea pentru prima dată femeie ( la șaisprezece ani, deși ai un trup de femeie, nu te poți numi așa, ești încă un copil), mă privea cu dorință și eu nu înțelegeam nimic dar știam că e bine, simțeam o căldură plăcută venind dinspre el, simțeam fiorii ce-mi străbăteau corpul dar știam că tot ce vine de la Alint nu poate să-mi facă rău. Era bine! Foarte bine!

Muzica s-a oprit, dansul s-a sfârșit, aplauzele au fost culese! I-am mulțumit mamei Lei pentru răbdarea ei, l-am îmbrățișat pe tata care m-a sărutat pe frunte și mi-a spus:

-Sunt mândru de tine Rază! Mi-ai demonstrat că poți să faci ceea ce-ți propui  chiar dacă trebuie să muncești mult pentru asta. Ești fiica pe care și-ar dori-o orice tată din lumea asta!

Pentru mine, cuvintele tatei au însemnat extrem de mult (mi le-am amintit în fiecare zi neagră care a urmat după plecarea lor). În bucuria generală care a urmat, se părea că nimeni nu observase schimbul de priviri dintre mine și Alint, dar tatei nu-i scăpa nimic și, în seara aceea, l-a luat  deoparte și i-a spus:

-Am văzut cum o priveai! Las-o să-și termine studiile, e doar un copil. Mulțumește-te să fii prietenul ei, ca și până acum! Când se va maturiza și va ști să înțeleagă sentimentele și trăirile generate de iubire, eu vă dau binecuvântarea. Este timp și pentru iubire Alin!

-Nu va ști cât de mult o iubesc până în ziua când va împlini optsprezece ani! Mă voi strădui să nu observe, știți că îmi va fi greu. Uitați-vă la ea! E atât de încântată și de fericită. Și, oricum, n-ar înțelege nimic acum. Vom rămâne prieteni! i-a spus el tatei.  

Probabil că discuția lor ar fi continuat dacă nu aș fi mers eu acolo. Pusesem iar muzica să cânte, i-am atras pe toți în dansul meu, le-am arătat mișcările și m-am îndreptat spre tata spunându-i:

-Astăzi, tații învață să danseze belly dance! L-am tras ușor în cercul în care au început cu toții să danseze și am început să-i arăt mișcările. M-am uitat înspre Alin și i-am spus:

-Hei! Și prietenii învață! Hai la dans Alint!

Eram atât de veselă, atât de gălăgioasă, atât de exuberantă. Nu mă putea refuza nimeni. Tata obișnuia să spună că eu eram viață, o rază de soare ce încălzea chiar și cel mai rece loc de pe Pământ. Și nu poți refuza căldura unei raze nu-i așa?

[Corina Militaru]

Am citit ultimele două fragmente postate. Rămăsesem în urmă :) Remarc atmosfera luminoasă, caldă. Frumos scris!

Cu prietenie,

[Mariana Tasente]

Mulțumesc frumos! :)

Corina Militaru a spus :

Am citit ultimele două fragmente postate. Rămăsesem în urmă :) Remarc atmosfera luminoasă, caldă. Frumos scris!

Cu prietenie,