Am cunoscut cântecul lăutarilor încă din fragedă pruncie. Dar ce zic eu? I-am ascultat înainte de a se ivi vreunul pe la noi prin curte. Se dusese vestea că ar avea frac și vioară. Fiecare cu ale sale. Adică nu le încurcau niciodată. Ei, greierii. Ce alte viețuitoare mi-ar fi rămas lipite de suflet atâta timp?
De fapt erau mulți, cete întregi. Unii cu repertorii proprii, alții în concert. Toți meritau reverențe, Cu mic cu mare.
Când crescusem un pic mai mărișoară și mă puteam ține după mama până la fântâna din deal, învățasem să urc în liniște, să nu le strivim cântecul prin fâneață. Era păcat de talentul lor nativ. Fiindcă umpleau pășunile cu sunete divine, ca pe niște săli imense pe care Dumnezeu le pusese la dispoziție. Cu intrare liberă și spațiu nelimitat.
De fapt, fiind admiratoarea lor, le percepeam cântecul ca pe unul de leagăn. Era cam săltăreț, mai mult îmi dădea energie decât somn, dar l-aș fi ascultat la nesfârșit, făcea parte din simfoniile universului meu.
Mai târziu am aflat că locuiau într-o galerie, sub pământ. Acolo se odihneau de fapt ziua, că noaptea aveau treabă. Mult timp mi-am imaginat un dresing ordonat, plin cu fracuri negre, iar alături, rezemate de pereți, viorile lor micuțe. Că erau prieteni cu furnicile, nu garantez. Se dusese zvonul peste dealuri că cele din urmă sunt mai umblărețe și mai strângătoare. De fapt le-am văzut adunate într-un mușuroi, trîgând cu ochiul la vecinii lor. Le-am ocolit și m-am îndepărtat repede, să nu le sperii.
Pe mine însă, altceva mă atrăgea: eleganța lăutarilor mei. Că așa le ziceam. Auzisem cândva o discuție cum că un lăutar din satul nostru e foarte apreciat la nunți. Imediat m-a dus gândul la o nuntă cu orchestră de greieri. N-am povestit nimănui, să nu mă fac de râs. Măcar furnicile să-i invite la o serată. Zău așa! Ce distracție ar fi! Poate ar servi și ei câte ceva, de la vreo furnică-ospătar, că de altfel se hrănesc cu ce le dă Domnul. Dar nu se plâng. Cântă și tot cântă, de parcă viața le-ar fi dat numai lapte și miere. Când se apropie iarna, își trag gulerele fracului peste urechi și tot își mai acordează strunele viorilor. Împotriva vântului nu se pun, că-i duce cât colo, așa că se furișează în galeriile lor, ce-i drept, cam goale, dar suficiente să-și depoziteze aici toate amintirile verii.
Între timp, m-am luat să le împletesc niște cojocele. Că acu dă frigul! Le împletesc din litere muzicale și praf de timp. Iar puțină aromă nu strică. Să pun și eu de-o amprentă, ceva!
Cuvinte cheie :
Mi s-au umezit ochii, Gina...
Sufletele pure de copii imaginează lumi noi, universuri tangibile cu sufletul...
Mă recunosc în povestirea ta adevărată...vin la concertul lor, cu toată bucuria copilului din mine...
Îmbrățișează, aDa ...... ....
Mulțumesc, Ada! Mă bucur că le auzi cântecul
Ada Nemescu a spus :
Mi s-au umezit ochii, Gina...
Sufletele pure de copii imaginează lumi noi, universuri tangibile cu sufletul...
Mă recunosc în povestirea ta adevărată...vin la concertul lor, cu toată bucuria copilului din mine...
Îmbrățișează, aDa ...... ....
Mulțumesc, Daniela Albu!
Daniela Albu a spus :
Superb!/body>
Minunat... ce mai, jale mare de frumusețe de text și, da și, de orchestra gingașilor lăutari. Am avut și eu un violonist la fereastră, mi-a cântat toată vara, își făcuse căsuță sub pervaz... Într-o seară am pus în surdină ,,Balada” lui C. Porumbescu, s-a speriat pentru câteva clipe și a tăcut, apoi a început să cânte și mai cu patos, de, lăutar nu glumă, chiar dacă el nu are știme, cântă minunat sub bagheta ta magică de dirijoare a (cuvintelor) lăutarilor.
Ce frumos! Ați avut greiere-lăutar sub fereastră! Cu siguranță se simte acasă și va ierna pe aproape, să-și arcuiască vioara pentru primăvară.
Vă mulțumesc, dle Emil Dumitru.
Emil Dumitru a spus :
Minunat... ce mai, jale mare de frumusețe de text și, da și, de orchestra gingașilor lăutari. Am avut și eu un violonist la fereastră, mi-a cântat toată vara, își făcuse căsuță sub pervaz... Într-o seară am pus în surdină ,,Balada” lui C. Porumbescu, s-a speriat pentru câteva clipe și a tăcut, apoi a început să cânte și mai cu patos, de, lăutar nu glumă, chiar dacă el nu are știme, cântă minunat sub bagheta ta magică de dirijoare a (cuvintelor) lăutarilor.
un text gingaș, o lume feerică
admirație!
Mulțumesc, Mihaela! I-am lăsat în lumea lor, eu doar am adăugat câteva cuvinte.
Mihaela Popa a spus :
un text gingaș, o lume feerică
admirație!
Cine n-a trăit la țară este vitregit de astfel de bucurii, care te fac să simți că ești înconjurat de făpturi cu adevărat talentate și care, la fel ca și oamenii, iubesc frumosul și armonia. Un text minunat care mi-a adus în suflet amintirea când, în aerul răcoros al nopților de vară, în general după miezul nopții, puteam asculta „orchestra” completă, iar cântecul acesteia ajungea până la stele. Nu aveau dirijor, se descurcau foarte bine și singuri. Erau foarte disciplinați și extraordinar de punctuali. Exact când se lăsa întunericul, începeau să cânte. Și ce cântec! Mulțumesc pentru această revelație! Mi-am dat seama că nu i-am mai ascultat de mult. Oare or mai cânta acum?
Sigur și-au păstrat tradiția, Lisia! Când ajung la țară, în serile călduroase, se întrec cu murmurul părâului din apropiere. Eu retrăiesc clipele de demult. Uneori mă întreb dacă nu e vis dar, spre bucuria mea, orchestra se dezlănțuie la fel ca odinioară. Mulțumesc, draga mea!
Vasilisia Lazăr Grădinariu a spus :
Cine n-a trăit la țară este vitregit de astfel de bucurii, care te fac să simți că ești înconjurat de făpturi cu adevărat talentate și care, la fel ca și oamenii, iubesc frumosul și armonia. Un text minunat care mi-a adus în suflet amintirea când, în aerul răcoros al nopților de vară, în general după miezul nopții, puteam asculta „orchestra” completă, iar cântecul acesteia ajungea până la stele. Nu aveau dirijor, se descurcau foarte bine și singuri. Erau foarte disciplinați și extraordinar de punctuali. Exact când se lăsa întunericul, începeau să cânte. Și ce cântec! Mulțumesc pentru această revelație! Mi-am dat seama că nu i-am mai ascultat de mult. Oare or mai cânta acum?
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista „Armonii Culturale”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor