1. Insula Magică a Fericirii

Cap. 1. Cum se nasc poveştile

                       Cu privirea aruncată undeva , spre un pisc de munte ce se iţea maiestuos şi impunător, printre vârfurile ascuţite ale brazilor din faţa ferestrei camerei mele de lucru, într-un zgomot asurzitor de vrăbiuţe şi alte zburătoare, ce parcă şi-au dat întâlnire, doar ca să nu pot asculta, emisiunea mea preferată de la radio, încercam să-mi pun în ordine programul zilei, când deodată, liniştea zgomotoasă a fiinţei mele, e trezită din visare.    

                      În acest vacarm asurzitor, dar în acelaşi timp destul de plăcut, savuram o imensă ceaşca de cafea, muşcând cu sete dintr-o felie de pâine prăjită, toate acestea, completau frumosul tablou, al unei dimineţi insorite de sâmbătă.       

                     Dintr-odată, uşa camerei se deschide cu putere, ajutată de curenţii de aer provocaţi de fereastra deschisă, cu o mână în şoldul apetisant şi provocator, într-o pereche de pantalonaşi trei-sferturi şi cu o bluzică albăstrică descheiată parcă să-mi arate cine e şeful, îşi face intrarea în scena acelei dimineţi, scumpa mea soţie Lady Orhidelia!

                    - Hei, te mai duci astăzi undeva sau rămâi din nou cu prietenii tăi de pe, "Face" ( Facebook)?

                   - Ce? De ce? Unde vrei să mă duc? Parcă e sâmbătă azi nu?
                  - Păi de-aia-ţi spun! Ce păpăm astăzi, zeamă de trăznete? Nu vezi că frigiderul a făcut stryptease toată săptămâna şi a rămas săracul mai gol decat E.U în reclama cu frunza? Hai mişcă-ţi faţa aia îngândurată că avem atâtea de făcut şi tu încă visezi că te ataca Sweet Aladdin (prietenul meu din copilărie reîntâlnit după 20 de ani în Facebook.) în Empire & Allies? Haide, fugi la duş! Nu uita să te bărbiereşti! Aşa ca un sălbatic, nu mergi cu mine nicăieri!

                  -În cinci minute-s gata, răspund, dar nu mă mişc de la minunea numită computer şi exact în momentul în care decid să mă ridic, îmi apare un mesaj nou .Un nou post al prietenului meu Sweet Aladdin , în grupul Amigos rumanos (prieteni români )de pe Facebook. Deschid şi în faţa ochilor imi apare, maiestuoasă şi în toată frumuseţea, greu de descris în cuvintele unui muritor de rând, o superba fotografie cu Insula Magica a Fericirii. De fapt, aceasta insulă nu se numea astfel, titlul mi-a venit pe neasteptate în minte, la vederea acestei superbe imagini.
                   Am rămas mut, surd, absent, într-un instant m-am trasladat acolo, printre palmierii şi bananierii încărcaţi, cocotieri, portocali, smochini şi meri, un peisaj ce s-ar putea numi fara exagerare, un adevarat paradis.  Mă plimbam în pantaloni scurţi, desculţ pe plaja dintre două lagune turcoaz, despartite de o limba de pământ ce se pierdea undeva, în apropierea liniei orizontului.  Nisipul alb, îmi alinta şi mângâia, precum o expertă terapeută tailandeză cu studii superioare în domeniu, degetele şi tălpile picioarelor. Priveam pierdut, stolurile de pescăruşi ce parcă erau prinsi intr-un acrobatic dans, pe faimosul imn de la allegria( al bucuriei) de Bethoven. Prin oglinda apei, se perindau o mulţime de peştişori exotici, pictaţi în culori ameţitoare ,de cel mai mare geniu al universului. Briza uşoară, puţin sărată, cu miros parfumat, purtat de la covorul de flori şi ierburi întins pe toată vecinătatea mării, imi străbătea corpul, facându-mă să mă simt mai uşor cu vreo 10 kg şi 20 de ani. Respirând acea comoară de aer din ce în ce mai profund, mă adânceam în mrejele acelui paradis, când...
                   - Băăăi!  Eu vorbesc cu peretii aici? În acel moment, trezit din mirificul şi diafanul vis , am înţeles dintr-odată, cum s-a simţit Adam, când a fost izgonit din rai!
                   - De o jumătate de oră te strig de s-au alarmat toţi vecinii!  Latră şi câinii de la a şaptea  casă şi tu nu eşti gata? Într-o bună zi, îţi dau computerul ăla de cap şi te spânzur cu cablul de la ,,net"! Iarăşi ai găsit vreo neconsolată pe acolo şi te uiţi la poza ei ca la icoană sau coperţile unei reviste de Playboy!  Uite măi la ei, că de când a apărut "Madam Pelin"(o prietenă deosebită pe care din cauza frumuseţii ei si racelii cu care-şi trata prietenele, a fost poreclita astfel) în grup, cu postarea aceia cu murăturile, (o frumuseţe de poză luată din cămara Google)  tu, Sweet Aladdin şi Tricontele Zacuscă, roiţi în jurul ei,  precum ţânţarii la bec!  Dumnezeule Doamne, dar cum ai putut întrupa atâta prostie şi naivitate în bărbaţi! Nu vedeţi că toate îşi bat joc de voi şi vă joacă pe degete ca pe nişte copii mari şi proşti ce sunteţi? Haide, mişcă-ţi corpul astral odată că ajungem la „Super-Market" exact când nu mai găsim nimic! (ce ar fi de găsit sau de negasit acolo nu am înţeles niciodată) Fugi la duş, dar spală-te ca oamenii botezaţi, nu jumătate afară din cabină cum faci de obicei! (asta e un fel de grăbeşte-te încet mă gândesc eu)

                   Mă execut repede, obisnuinţa din armată, în cinci minute mă spăl, mă bărbieresc, mă îmbrac şi ies pe platou la adunare!( în curtea din faţa casei).
                  - Ce-ai stat atât? Mă miroase repede, dând aprobator din cap, camaşa îi sare în ochi şi-mi spune pe un ton, nu prea aprobator:
                  - Cred că-ntr-o bună zi , îţi arunc cămaşa asta! M-am săturat să te mai văd cu ea. Nu ştiu ce-ţi place, ai dulapul plin , dar tot pe asta o îmbraci!

                    Mă măsoară din cap în picioare, ducându-şi o mână la inimă şi se opreşte cu ochii-i mari parcă simulând un atac de cord, la teneşii mei!
                 - Fugi, puneţi pantofii că m-ai scos din sărite! Crezi că scoţi câinele la iarbă verde? Tu nu vezi cum se-mbracă lumea?
                  Alerg, îmi pun repede pantofii şi sar în maşină! Dă din cap a nemulţumire, eu clipesc nevinovat şi plecăm, ea gândindu-se la lista de cumpărături, eu încercând să mă reîntorc în mintea mea visătoare, pe Insula Magica a Fericirii, alături de prietenul meu Sweet Aladdin.
                  Ajuns acasă făra prea multe complicatii, doar cu mai puţini bani în buzunar şi în contul curent , conectându-mă din nou la internet, intru la postarea cu pricina, când ce să vezi? Trei sute şi ceva de comentarii. Toţi membrii grupului inebuniti, Sweet Aladdin căuta într-o înverşunare şi disperare pe la toate inmobiliarele on-line, preţuri, hărţi, date tehnice, etc.. în vederea achiziţionării frumoasei insule!

               Cap. 2. Marele secret al creaţiei sau cine , de ce şi cum a inventat ideea.

                  Am învăţat în viaţă, pe pielea mea cel mai mult, dar şi din spusele altora, căci noi oamenii, avem o unealtă de netăgăduit, cel mai mare don pe care Creatorul, spuneţi-i cum vreţi  că nu se supără; Dumnezeu, Divinitatea, Divinul, Creaţia, etc..  a putut să ni-l ofere şi acela este, puterea de a visa şi vizualiza. Adică mai simplu, de a vedea lucrurile pe care le facem înainte de a se întâmpla sau materializa.
                 Există deja o mulţime de specialişti în domeniu, s-au scris o grămadă de cărţi pe această temă care certifică puterea acestui don!
                 Păi după părerea mea  Creatorul, când era copil mic se plictisea enorm  singur pe acolo prin universul pustiu şi rece, jucând oină cu meteoriţii, biliard, aruncarea cu stele, etc... De unul singur, asta se înţelege. Cred că inventase cealaltă extremă a vieţii şi anume moartea, de plictiseală!

                 Deci stând astfel singur singurel, într-o superbă după-amiază însorită şi liniştită, trezindu-se din somnul de frumuseţe, căscând larg şi privind în jurul său îşi spuse: Oare cine naiba m-a lăsat şi pe mine în universul ăsta, singur singurel? Ce scop sau misiune mai am şi eu în această imensitate stelară? Cine sunt eu? Ce sunt eu? Iubesc tot ce există, dar nu pot experimenta, cum ar fi să mă iubească şi pe mine cineva...
                  Pe acele vremuri, Creatorul era un spirit jucăuş, cum sunt toţi copiii de fapt şi cum nu prea avea jucării la îndemână şi mereu simţind nevoia să se joace, s-a oprit aşa dându-şi seama de acest astect şi s-a pus pe cugetat! Ce jucării i-ar plăcea lui cel mai mult şi cum să le facă? Se cam plictisise de făcut stele, meteoriţi, galaxii şi treburi universale în general. A stat el ce a stat, reflectând asupra situaţiei şi la un moment dat, după ce-i venise mintea cea de pe urmă şi-a dat seama, că de fapt e singur şi în primul rând, are nevoie de tovarăşi de joacă. Astfel îşi spuse : Trebuie să fac pe naiba în patru, să am şi eu un prieten cu care să mă joc. A devenit cam nasol de unul singur...
                  Deci, a avut un gând, o idee! Ăsta-i cel mai valoros lucru! A început să se mire şi el de ingeniozitatea sa şi de faptul că poate gândi, deci s-a trezit,  s-a iluminat pe dată. Astfel ţopăia într-un picior, râzând plin de entuziasm şi bucurie, în primul rând că devenise conştient de sine şi-n al doilea de marele gând şi idee.
                   Bun! Zis şi făcut! La treabă acum! Scuipă Divinul Gospodar Universal în palme , apoi în mare viteză, coborâse pe o planetă albastră ce o terminase de curând şi de care era tare mândru.
                  Luă, o găleată de apă dintr-un izvor ce-l avea în apropiere, aprinse un foc, mai achiziţionă puţin aer şi pământ, lut ceramic de cea mai înaltă calitate, dintr-o râpă ce se tot surpa şi mereu dădea peste cap straturile de roşii, ceapă, castraveţi, etc...; ce le avea în grădina de legume,încropită pe această planetă cu puţin înainte. A făcut un fel de amestec, un aluat şi s-a pus pe treabă. Avea model doar chipul său ce şi-l aducea atât de bine aminte, doar îşi mai aranja şi el freza din când în când şi care de fapt l-a ajutat mult în autocunoaşterea de sine. În doi timpi şi trei mişcări l-a făcut, a suflat peste el şi gata , l-a creeat.
                 Deci nu a reuşit, să facă unul exact ca el, dar l-a făcut totuşi să semene cât de cât şi să-l poată câştiga la toate tipurile de jocuri de salon, teren sau cosmice. Se bucura nespus creatorul ştiind că de fapt se joacă cu el insuşi, că această jucărie specială nu prea este conştientă, deci cam prost, dar pe altă parte îi convenea de minune.
                 Este la mintea cocoşului, că nu putea să-l facă mai inteligent şi mai puternic. Deh, s-a gândit bine că ăsta poate-l prinde de picior sau cine ştie, să-l tragă de mânecă cândva. Şi de acest mod şi-a făcut primul prieten şi în acelaşi timp, cea mai măreaţă şi desăvârşită lucrare din univers, punându-i numele Adam. L-a învăţat repede toate jocurile , creatorul era deosebit de fericit , Adam la fel, universul întreg zâmbea la râsetele şi chiotele lor!
                Mai târziu i s-a năzărit că prietenul său este incomplet şi nu se prea aprindea de iubire, părea că nu prea înţelegea acest sentiment. Observă că l-a cam creat doar cu partea masculină a sa, ca atare, altă idee îi veni într-o clipită şi fără să se gândească prea mult, a făcut-o şi pe Eva. Foarte frumoasă de altfel, cred că totuşi avea el, Divinul Suprem, pe undeva prin minte, imaginea mamei sale.
                A început să-i observe, cum se atingeau şi se mângâiau, cum experimentau iubirea, chiar dacă era la unul dintre nivelele cele mai primitive. Îi îndrăgise atât de mult încât le-a inventat, patentat şi omologat, o grămadă de jucării!
                Văzând că Eva,  are aptitudini de bucătăreasă, i-a făcut cadou de ziua ei, o bucătărie Barby  de ultima tehnologie, cu vitro ceramica, cuptor, frigider şi microunde, maşină de spălat, etc.. Ştiţi cu toţii cum trebuie să arate o bucătărie. Lui i-a fost uşor, nu a luat-o în rate, mereu avea cash!  I-a mai făcut şi un şarpe să o ajute la cules de mere, la curăţenie şi la toate îndeletnicirile casnice.
                 Într-o frumoasă zi de rai, Eva  observă, că daca îşi prinde prietenul de coadă, adică pe şarpe se înţelege, acesta muşcă orice obiect întâlnit în cale şi plimbându-l prin salon şi bucătărie, apuca şi înghiţea de zor, toate mizeriile ; cojile de seminţe lăsate de Creator şi Adam în urma partidelor de 21 şi poker, astfel prin ingeniozitatea Evei, s-a născut aspiratorul.
                După un timp s-a plictisit şi Creatorul, Eva nu ştiu ce ,,doamne fereşte” a făcut cu şarpele, a luat un măr nu ştiu de unde (scria proprietate privată), i-a dat şi lui Adam; creatorul s-a supărat şi a zis! Plecaţi în puii mei la muncă, prea le aveţi toate de-a gata şi în loc să învăţaţi să mă iubiţi, aţi început să faceţi lucruri pe la spatele meu! De când v-am creeat, nu aţi făcut decât să doriţi lucruri fără de folos şi inutile, în loc să fiţi fericiţi! M-am săturat până peste cap de voi şi nemulţumirile voastre. Dacă continuăm aşa, ajung sclavul capriciilor femeii asteia. Le-a făcut cadou o planetă să o stăpânească şi nu mai ştiu ce. Ştiţi voi mai bine dragi cititori, că sunteţi destul de îndoctrinaţi.
                Voiam doar să vă daţi seama şi am făcut-o la modul cel mai scurt posibil, că donul şi darul pe care-l avem, acel al imaginaţiei şi vizualizării, este darul cel mai scump lăsat Omului, de Creatorul său! (sau creatoarea ca să nu pun femeile în umbră)!

Vizualizări: 125

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Asta este domnule! Asta este! Spumoasă, satirică, umoristică, apetisantă proză. Ai citit, aşa... fără întrerupere.

Am citit cu zâmbetul pe buze de la cap la coadă.

Dar precum îţi este obiceiul mai laşi câte ceva de făcut. Trebuie să treci s-o aranjezi. Ai linie de dialog lipsă şi în plus, iar la punctuaţie acelaşi lucru blanc-urile.

Însă astea nu le-am considerat impedimente în calea distracţiei.

Şi ştii ce aş face eu? Aş pune cap.II în faţă, adică l-as face nr.I că tot e cu geneza, apoi isprăvile Evei.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Mulţumesc din suflet Sofy! N-am cuvinte ! Un deliciu sugestiile tale.. deocamdata ,,lucrarea " este în maculator..  O să reiau totul de la cap la coadă !  Mai am ceva ,,implanturi de făcut inaintea corecturii finale si vreo doua trei capitole noi  ale parţii a doua ! Oricum sugestiile tale sunt pentru mine AUR , astfel mă ajută  enorm de mult !:)

Gracias  guapa! :)   voi posta in fiecare zi sper, cate dua trei capitole! Din suflet iţi mulţumesc! Mă bucur că-ţi place! :)

O scriere reușită. Probleme cu virgulele - ori lipsesc, ori sunt în plus.

Încântat,

da Coza

Mulţumesc frumos! Înseamnă mult pentru mine,  Ion Lazăr da Coza !  Voi relua  şi voi corecta !  La fel de onorat şi încăntat!

O lectură relaxantă, o perspectivă inedită, amuzantă, asupra genezei. Mă gândesc şi eu că poate ar trebui inversate capitolele. Zic, nu ştiu cum desfăşori povestea mai departe. Aştept continuarea.

Cu prietenie,

Mulţumesc Corina Militaru!  Nu pot inversa capitolele deşi m-am gandit la asta...  ,,geneza" este doar o complectare a actiunii ...  în fine , ideea n-ar fi rea... să urmarim desfăşurarea acţiunii şi apoi vom vedea ! voi tine cont!



Corina Militaru a spus :

O lectură relaxantă, o perspectivă inedită, amuzantă, asupra genezei. Mă gândesc şi eu că poate ar trebui inversate capitolele. Zic, nu ştiu cum desfăşori povestea mai departe. Aştept continuarea.

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 13 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor