Și bine, și rău...

[Rădulescu Marian]

De când l-a părăsit soția, pentru cele veșnice, cu toate că s-a luptat din răsputeri să o țină în viață, pe unde nu a fost, la ce medici și spitale nu a căutat-o, dar în zadar, bucuria-i doar copii și nepoții. Acum stă singurel pe banca de la poartă și se salută cu toți vecinii care trec pe uliță fiecare cu treaba lor. Privește în lungul uliței cu speranța că are s-o vadă cum se întoarce veselă, așa cum o știa și, luându-l de mână, îl invită în curte să meargă să bea cafeluța ca de fiecare dată. Dar în zadar. Nu mai vine. Încet, încet s-a obișnuit cu singurătatea, dar chipul ei zâmbitor, blajin și frumos tot nu i-a pierit din amintire. Acolo într-un colț al memoriei lui icoana ei încă mai stăruie să rămână încă vie. Într-un târziu intră în curte și se apucă să-și facă treburile zilnice după un tipic anume, ca să uite. Rare ori îl vizitează câte cineva. Copii sunt la rosturile lor, departe, că în colțul ăsta de lume ce era să facă? Bucuria lui este că fiecare este la casa lui cu familia și copii lui. E mulțumit de ei și asta-i mai alină dorul de Steluța lui. De câte ori aude poarta scârțâind, dinadins nu a uns-o, nădăjduiește să-i vină ori fata ori băiatul. Acum, poarta a scârțâit mai prelung. Imediat a privit spre ea sperând să intre ori Silvică, ori Sorinica. A trecu aproape vara și ei nu au venit, doar i-au mai dat telefon, și asta destul de rar. Au treburi, le justifica gestul. Doamne, cât de mult și-ar dori să-i vadă intrând pe poartă cu copii după ei. Dar nu a fost așa: era Mia, nepoata de la sără-sa. Nici pe ea nu a văzut-o cam de multișor. Ocupată, ce să-i faci?

-Sărut mâna, unchiule, i-a auzit glasul vesel și inima s-a umplut de bucurie.

Ce n-ar fi dat ca în locul ei să fi fost ori Silvică, ori Sorinuca? Dar e bine și așa.

-Să trăiești, Miucă , tată! Tot frumoasă ai rămas!

-Lasă, nu mai spune așa, zice Mia trăgând un scaun aproape. Ce mai faci?

-Iacă mă cert cu gândurile, că nu mă lasă în pace.

-Unchiule, ți-am mai spus, nu le băga în seamă.

-Așa aș vrea dar se țin scai de mine. Ce mai fac ai tăi? Stai, nu spune nimic să pun de o cafea.

Moș Arion, așa cum îi spun toți nepoți, ca și fratele și sora că s-au luat după copii, dispare în bucătăria de vară să pună de cafea. Le știe gusturile la fiecare că nu-i nevoie să-i întrebe.

În fața cafelei aburinde limbile se dezleagă și Mia, Miuca așa cum o alintă moș Arion, îi aduce, din când în când, ultimele vești, cu bune și cu rele, din tot neamul lor. Dar ceva îl frământă. Altă dată Miuca începea cu vești de la București, de la Silvică și Sorinuca. De Sorinuca, acum, i-a spus inclusiv că Anca, nepoțica, a terminat facultatea și că s-a angajat la o firmă mare și pe salariu bun. De Silvică nici un cuvânt.

-Și de Silvică ce știi, întreabă nerăbdător.

Mia a prins a se foi ca si cum nu ar ști cum să înceapă a spune vestea.

-Hai, nu te mai codi atât!

-Ce să-ți spun unchiule, Silvică s-a despărțit de Coca, ba s-a mutat în altă parte, la luat pe direct.

Nu i-a venit a crede  ce a auzit.

-Nu se poate!

-Nici nouă nu ne-a venit a crede. L-am sunat și mi-a confirmat.

Mintea lui s-a blocat. Nu se poate! Niciodată nu și-ar fi închipuit așa ceva, mai ales când îi vedea cât de drăgăstos se purtau unul cu altul. Au doi copii și o casă așa cum și-au dorit. Nu, nu se poate își spunea și nici nu-și credea urechilor ce a auzit.

-Miucă, tu râzi de mine…

-Unchiule, cum să fac o așa glumă. Cică nu s-a mai putut și Silvică s-a mutat, și-a luat cu chirie o garsonieră.

Nu mai dorea să audă nimic. Și-ar fi dorit să rămână singur, dar nici să o alunge pe Miuca nu-i venea. S-a sculat și pășea agitat în jurul mesei. Miuca s-a ridicat și ea .

-Îmi pare rău că te-am întristat, a zis cuprinzându-i mâinile. Nu știu ce să zic. Mama a insistat să îți spun.

-Bine a făcut.

-Scuză-mă, dar te las…

-Bine, bine, mergi cu bine și mulțumesc.

Simțea cum gândurile i se învălmășesc în cap și un stup de albiene zumzăie sâcâitor. Trebuie să facă ceva. Da, să-l sune pe Silvică.

-Ce-am auzit, l-a luat direct de cum i-a auzit vocea.

-Ce-ai auzit, i-a răspuns Silvică și i s-a părut cam impertinent.

-Lasă, nu face pe niznaiul! Te-ai mutat?..

-Da.

-De ce?

-Nu se mai putea.

-Vin la voi.

-Foarte bine. Sun-o pe Coca și stabiliți. Camera voastră e liberă

„Camera voastră”, ce dur sună? Când Silvica a cumpărat casa a rezervat o cameră pentru el și Steluța. Numai că ea n-a prea apucat să stea în ea decât de câteva ori. Acum e prima oară când merge singur.

N-a mai stat pe gânduri. A sunat-o pe Cocuța și i-a spus că vine la ei.

-Foarte bine, tataie. Pe la ce oră ajungi?

-Acum plec.

-Pe noi nu ne găsești acasă că  mergem cu copii la teatru. Cheia e la locul ei.

Mai întâi a pus apă în adăpătorile găinilor, că a ținut câteva pentru un ou proaspăt, grăunțe în hrănitori pentru câteva zile și l-a lăsat liber pe Lăbuș, rugând-o pe vecina Olga să-i dea ceva de mâncare și să-i pună apă proaspătă. A încărcat sacoșele cu borcane de dulceață, zarzavat făcut din legumele din curte, un carton cu ouă și de la piață a luat fructe și pepeni pentru copii. A scos mașina din garaj, i-a șters bine parbrizul, luneta și oglinzile și s-a pornit la drum.

Cu toate că drumul i s-a părut lung, ca niciodată, a parcat mașina, pe alee, în fața curții și după ce a cărat în casă tot bagajul s-a trântit în fotoliul din salon și privea în gol. Gândurile l-au năpădit ca buruiana fără leac. Ar fi vrut să dea drumu la televizor dar mai bine fără. Nici nu a sesizat când ușa de la intrare s-a deschis și pe ea a intrat fuguța Mădălina, nepoțica.

-Bună tataie, și a venit și s-a cuibărit în brațele lui.

-Să trăiești, draga mea.

-Ce faci?

-Vă așteptam.

S-a sculat și din bagaje i-a dat ciocolata, că întotdeauna avea la el, știind că le face mare plăcere.

-Costi unde este?

-Cu mami, stă de vorbă cu o vecină.

-Cum a fost la teatru?

-Frumos tare. Costi nu a fost cuminte s-a tot foit și l-a supărat un pic pe tati.

Pe buze îi stătea o întrebare. După multe ezitări nu a mai răbdat și a pus-o:

-Cum e acum, Mădălina, fără tati?

Mădălina s-a coborât de pe piciorul lui și își făcându-și de lucru cu jucăriile. Se vedea că s-a întristat. A regretat că a pus întrebarea neghioabă. Bătrân și fără minte, dar odată porumbelul scăpat acum nu mai avea ce face.

-Știi ceva, tataie, a zis Mădălina venind încet  spre el făcându-și de lucru cu o jucărie, și bine și rău.

-Cum „și bine și rău”?

-Bine că nu-i mai văd că se ceartă.

-…și rău?

-Îmi e dor de tati.

-Cum așa, că ați fost la teatru și abia v-ați despărțit?

-Da , dar îmi e dor de el aici…

Cruntă lovitură! A simțit cum îl va podidi plânsul și a mers repede la baie și nu a ieșit decât după ce s-a liniștit. „Și bine, și rău”, cuvintele îl urmăreau și tare mult ar fi dorit să scape de ele. Toată noaptea nu a închis un ochi. „Și bine, și rău!” îi sunau ca un dangăt de clopot dogit.

[Vasilisia Lazăr]

Bună ziua! O să vă rog să citiți Regulamentul site-ului. Acolo o să vedeți că este permisă doar o postare pe zi pentru fiecare secțiune. E menționat acest lucru și pe pagina principală. Prin urmare, am șters cel de-al doilea text de proză pe care o să-l puteți posta în altă zi. În plus, titlurile nu se scriu cu majuscule, e inestetic și e precizat, de asemenea, în Regulament. O să intru eu aici să modific. Cu privire la textul postat, voi reveni cu un comentariu. Mulțumesc de înțelegere!

[Rădulescu Marian]

OK, am să mă conformez cu scuzele de rigoare....

Rădulescu Marian a spus :

Vasilisia Lazăr a spus :

Bună ziua! O să vă rog să citiți Regulamentul site-ului. Acolo o să vedeți că este permisă doar o postare pe zi pentru fiecare secțiune. E menționat acest lucru și pe pagina principală. Prin urmare, am șters cel de-al doilea text de proză pe care o să-l puteți posta în altă zi. În plus, titlurile nu se scriu cu majuscule, e inestetic și e precizat, de asemenea, în Regulament. O să intru eu aici să modific. Cu privire la textul postat, voi reveni cu un comentariu. Mulțumesc de înțelegere!

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Rădulescu, vă rog nu mai postați!!!! O singură postare pe zi!!! Citiți Regulamentul! Citiți ce am scris aici! Dumneavoastră vreți să recuperați într-o zi tot timpul în care nu ați postat?! Orice postare în plus va fi ștearsă. Am șters deja două. Am și eu limita mea de timp. Vă rog!