Fragment... să nu vă plictisiţi. Orice asemănare cu vremurile actuale este voit intenţionată!

[Exemplu de Titlu]

  

Timpul se boltea din toate părţile! Caneaua uriaşă se deschidea într-un singur sens… orientată spre mine. Eu îi dereglam debitul şi aveam posibilitatea să-i comand ce pofteam. 

     Preşedintele unei ţări serioase, aşa cum era ţara mea, nu putea scăpa ocazia să nu-şi tragă tineretul studios de partea sa, aşa că am început anul şcolar cu mare pompă, alai, transmisii televizate şi radiodifuzate. S-au închis toate porţile facultăţii pe care aveam de gând să le rupem cu sârguinţa noastră vestită, să ne oblige astfel să mergem în Regie la marea sărbătoare. Decanul Kaznetti, cu studenţii lui fruntaşi s-au pierdut în marea masă de sărbătoriţi, iar noi ne-am văzut de treburi. Se făcuse linişte în Capitală, numai megafoanele pe uliţe urlau discursul prefabricat… toţi îl urmăreau pasionaţi pe preşedintele peltic care de obicei ţinea ore întregi capul de afiş la TVR. Tramvaiele şi troleele golite de călători se fâţâiau disperate în căutarea blatiştilor şi numai câte un provincial cu bilet se mai urca în ele. Noi repetenţii suntem oameni cumpătaţi, nu aveam de ce să ne amestecăm cu ceilalţi, aşa că o parte din gaşcă s-a refugiat direct la Drept… la bufet bineînţeles, să nu mai audă gălăgia de pe străzi, iar restul s-au dus prin diverse localuri şi parcuri liniştite. Eu habar n-aveam ce se petrece, dormeam; când m-am trezit am vrut să trec pe la facultate să-i salut pe toţi, să ştie că n-am murit. Normal nu m-am dus la primele ore! Altfel aş fi fost îmbarcat cu forţa în autobuze şi aşa aş fi umplut golurile de studenţi la festivitate. Când am intenţionat să deschid uşa facultăţii, surpriză… era închisă cu şapte lacăte! Am crezut că a dat o molimă peste colegi şi speriat m-am repezit la bufet! Înăuntru un fum să-l tai cu cuţitul şi cu gaşca fruntaşă de repetenţi tradiţionali prezentă parţial… m-am liniştit şi le-am spus:

     - Eu mă duc la Tosca, nu vreau să vă fumez fumurile! După aia mă duc să mă dau în bărci prin Cişmigiu cu vreo fetiţă!

Şi am plecat la Tosca… cofetăria unde serveam zilnic reţeta zilei, lichior de cafea indian!  

     Am avut noroc că n-am rămas cu băieţii să jucam bridge din memorie, fără cărţile de joc! Ulterior… la Drept se bea foarte multă cafea, fierbinte mai puţină! Se prefera cafeaua rece albaneză la gramaj şi pe sub masă. După ce-au băut băieţii câteva cafele cu gheaţă Scandemberg se încinseseră însă, s-a ivit un reporter, cu aparatul foto agăţat de gât spre hazul teribil al tuturor; revoltat că nu erau toţi la marea sărbătoare, însă mai ales că nu şi-a găsit un loc s-a legat de ei:

     - Ce fel de studenţi sunteţi voi dacă nu vă duceţi să-l vedeţi la faţă pe preşedintele nostru iubit?

     - Da preşedintele de ce nu vine să îmi vadă mecla?

I-a răspuns Omicron, aşa i-a rămas porecla după ziarist şi s-au îmbrâncit puţin mai mult.

     Apostrofat în felul acesta nepoliticos… numai el, reporterul avea dreptul să împingă,  a început să-i facă poze. Agasaţi amicii lui au sărit în sus:

     - Vrem şi noi să ne pozezi moacele pentru preşedinte!

Unul negricios a strigat disperat aranjându-şi zulufii :

     - Mie să-mi faci pozele din profil că sunt mai atrăgător!

Altul mai şcolit:

     - Dacă eşti aşa prieten cu preşedintele de ce nu vă luaţi de mâini să vă pozaţi pentru Play boys!

Altul mai spălăcit:

     - Eu vreau să-i trimit şi-o dedicaţie!

Unul ,,amestecat,, rău de tot:

     - Pe mine să mă prindeţi amândoi din toate părţile sensibile şi esenţiale dar de una mai tare!

Şi-au continuat tot aşa… puţin busculat, muştruluit şi cu părul zburlit reporterul şi-a luat tălpăşiţa cu aparatul plin de poze.

     A doua zi articolul era gata publicat în singurul ziar studenţesc de mare tiraj, desigur nu chiar aşa ci în stilul uşor democratic nerespectând întocmai adevărul.

Gaşca, grămadă la Decan, exmatriculată din toate facultăţile şi căminele studenţeşti din ţară şi probabil ziaristul Omicron promovat în funcţie!  M-aş mira să nu fie acum… mare mahăr, mare sculă de basculă!

În plus barmanul nostru a fost concediat, pierzându-şi locul de veci ce-i fusese hărăzit, iar bufetul nu a mai fost inclus în circuitul meu turistic, fiindcă de atunci nu mai găseam acolo nimic de glojdeală*.

Teroarea continua… ne aştepta a doua zi, gata pregătit un alt decret, o nouă lege care să roadă cu sălbăticie din rezistenţa noastră intelectuală asupra sistemului.

     Vremea minunată din Bucureşti şi mai ales fetele nu ne lăsau să învăţăm în cămin şi nu ştiu cum se făcea că nimeream întotdeauna în îmbulzeala unor mici răscoale!

     Eram pe lângă Arhitectură într-o zi toridă şi ne ceream drepturile legitime de repetenţi fruntaşi… nici noi nu ştiam prea bine ce vrem! Cert este că făceam gălăgie şi se adunau tot mai mulţi, fete şi băieţi, revoltaţi, care făceau atmosferă şi scandal.

Învârtindu-ne pe-acolo am dat peste o filială a partidului şi nu ştiu cărui sector. Un tip, bineînţeles la haină şi cravată ne invită înăuntru într-o sală răcoroasă… am crezut că e salvarea noastră:

     - Ăştia ne ascultă atenţi cu o ureche… avem cui ne plânge!

Rămăsesem puţini, dar gălăgioşi şi hotărâţi.

      Pe o fată căreia îi mergea papagalul am decretat-o reprezentanta noastră şi i-a făcut tipului capul mare.

A început să ne scrie numele pe-un carneţel…. am rămas şi mai puţini cei care i l-am dat!

Ne-a trimis amabil acasă urmând să ne răspundă în scris.

     Am plecat la plimbare prin Cişmigiu cu barca şi m-am încopciat cu un dosar culoarea ochilor lui Dobrin… şi acum aştept răspunsul! Nu mai ştiu, dar, cred că însoţitoare am ales-o pe delegata noastră: mi-au plăcut întotdeauna premiantele iar Cişmigiul era totdeauna minunat pentru a admira lumea împrăştiată pe ape limpezi şi liniştite!

[Sofia Sincă]

Amintiri, amintiri. Foarte plăcut redate, cu umor dar și cu indignarea celui de la maturitate.

Viața de student, cu bune și cu rele - cea mai plăcută. Oricum, azi nu mai este la fel. E mai spelbă, mai decolorată. Studenții nu mai aleargă cu câte o gogoașă sau cu un covrig în mână, căminele sunt un soi de ghetouri, iar cantinele cu cartelele lor, au dispărut...

Am citit cu plăcere!

Sofy

[Corina Militaru]

Atunci, dar și acum, indignați... :) 

Am citit cu plăcere!

[Ion Lazăr da Coza]

Ai aruncat nada, am mușcat din ea...

da Coza