Exilatul din inima mea sau cum am ajuns informatorul lui Dumnezeu

[Costel Zăgan]

     Primul gând al lui Dio după ce-a reuşit, în fine , să aţipească o oră, deşi avea impresia c-a dormit o eternitate : iarba ţine cerul la o distanţă albastră de oameni !

    Noaptea trecută a fost una de coşmar pentru Dio : era cât pe ce s-o ia razna ! A citit ca de-obicei mult după miezul nopţii. O carte despre tăcerea de gheaţă de la Polul Nord.

    -Brrr! Ce frig e-n odaie ! Ia să mai pun nişte lemne în sobă !

    Lemnele scoteau scântei duduind cu flăcări albastre şi înalte. Soba frigea , însă brăduţul plin cu globuleţe, fondante şi lumânări părea brumat. Brumat de tăcerea care-i strângea tâmplele într-un cerc de foc şi de gheaţă . Senzaţiile de cald şi de rece se succedau c-o viteză ameţitoare. Undeva în interiorul capului au început să se audă bubuituri surde : se rup gheţarii, se desfac în bucăţi din ce în ce mai mari şi plutesc în derivă prin marea îngheţată din capul meu.

    Doamne, oare voi înnebuni ?

    Aprind lumina. Camera începe să se rotească ca o elice. Este elicea elicopterului din care, astă-vară, a făcut salturi cu paraşuta.

     Scrisul nu-i altceva decât o încercare , disperată la un moment dat , de a-mi decodifica, nu atât viitorul, cât mai degrabă, trecutul. Deci : destinul.

O probă a labirintului personal : DE UNDE VIN ? CINE SUNT ? ÎNCOTRO MERG?  

     Dio, îmi veţi răspunde Dvs., cititorii. Eşti Dio!

     Şi aveţi dreptate , în 99, 999...9 la sută din cazuri. Însă ce mă fac eu cu acel infinit din 0,000...1 la sută ? Ăsta mi-a dat mereu viaţa peste cap!  Nu a lăsat hazardul să-şi facă treaba : i-a pus sula în coaste , împingându-l alături de drumul celorlalţi. Buşindu-l de stânci ori de valuri.

    Am avut insomnii chiar din copilărie : îmi pierdeam nopţile visând cu ochii deschişi! Şi totuşi dimineaţa eram proaspăt ca o floare primăvara.

    Iar lumea mă aştepta cuminte şi apetisantă la uşă.

Costel Zăgan, Deşertul de catifea (3)

[Ion Lazăr da Coza]

În proză, licențele sunt mai greu de acceptat, așa că iată niște sfaturi generale:

Punctele de suspensie sunt numai trei şi indică, în general, o întrerupere a şirului vorbirii. Nu unesc niciodată două cuvinte! Ele preced sau succed un cuvânt (…preced sau succed…). Nu plutesc între cuvinte. Cel puţin… aşa ne învaţă clasicii noştri!... De ele nu se ataşează alte semne grafice (…!), dar pot fi precedate de astfel de semne (!...), nu-s însoțite de virgule. Excesul folosirii lor, dă impresia de vocabular sărac, ori neputință de comunicare. False puncte de suspensie întâlnim în exprimări îngrijite, cum ar fi: „– Ce p…a mă-sii?!!” adică „– Ce pizda mă-sii?!!” Iertată fie licenţiozitatea! (Aceasta e o atenționare-tip pe care o primesc aproape toţi cei ce fac această greşeală!...)

Semnele grafice și cele de punctuație (? ! ; , : ( ) . [ ] ' „ ” ... - * # etc. cu excepția cratimei mari (–), desigur) trebuie lipite de cuvintele pe care le succed sau le preced! E obligatorie pauza (blancul) după toate semnele de punctuaţie, cu excepția liniuței de unire (cratima mică), dar și atunci când își urmează lor (de ex: – Așa!?!...)!

nici-o > nicio (Se scrie legat când însemnă zero sau deloc. Se scrie dezlegat când se repetă: Nu am nici o părere, nici o sugestie.)

Linia de dialog („–”), e mai lungă decât cratima mică (liniuţa de unire, „-”), se obţine (când lucrezi pe Word și ai tastatura setată pe România standard) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus! Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede!     – 

Diacritice: În conformitate cu politica acestui site, dar şi în respect pentru limba română, sunteţi rugată să folosiţi diacriticele (ş,ţ,ă,î,â) în textele postate aici. În ajutor vă vine link-ul din partea dreaptă a paginii.

Virgula ca semn de punctuaţie poate fi imperativă (se pune obligatoriu), prohibitivă (nu se pune deloc) sau facultativă (la latitudinea celui care scrie). Practic și elementar: când înșiruim aceleași părți de vorbire ele trebuie despărțite prin virgule! Trebuie să ştim că înainte de conjuncţiile dar, iar, ci, deci se pune obligatoriu virgulă. Conjuncţia însă nu se pune niciodată între virgule când este în interiorul propoziţiei: („Recomandările noastre nu au avut însă niciun rezultat“ şi nu „Recomandările noastre nu au avut, însă, niciun rezultat“). Supărătoare este şi folosirea locuţiunii adverbiale ca şi, care are funcţie comparativă, însemnând „la fel ca“ („Băiatul era, ca şi tatăl său, un impertinent”) în locul adverbului de comparaţie ca („Ca şi mod de exprimare era un incult” în loc de „Ca mod de exprimare era un incult”).

da Coza

[Corina Militaru]

Prezent! :) Am citit si astept continuarea. 

[Sofia Sincă]

Este foarte interesant ceea ce spui... Vidul de identitate. Dacă stăm să gândim, să medităm la acel o,ooo...1 la sută nu vom ajunge niciodată la vreun rezultat. Şi totuşi... sunt minţi pe care le preocupă acest gând. De unde venim, pe unde ne perindăm şi de ce, şi mai ales, unde ne ducem atunci când nu vom mai exista fizic.

Dacă vei găsi răspuns, colega, să-mi spui şi mie, neaparat.

Aşa cum a sugerat Ion da Coza, încearcă să scrii şi corect, altfel nu vei scăpa de el.

Am citit cu interes!

Sofy

[Costel Zăgan]

Nu vreau să scap de nimeni : nici măcar de mine !

[Vasilisia Lazăr]

Costel, am spus de nenumărate ori. Nu mai scrie titlul scrierilor cu majuscule!

[Costel Zăgan]

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Costel, am spus de nenumărate ori. Nu mai scrie titlul scrierilor cu majuscule!

Scuze !