Drumul

[bolache alexandru]

Se desparte greu sufletul de corp. Greu tare. Tare greu se desparte. Ca și cum ar vrea să se spele de untdelemn și tot rămâne o urmă. Feraru cică a murit ușor. A murit în somn, dar a rămas cu ochii deschiși până a venit fii-su din America. Îi trăgeau pleopele a mort și la zece minute era cu ochii deschiși de parcă voia să vadă ce face cu el... A bâtrână îi pusese și un magnet pe creștet. Când a venit John a închis ochii imediat. Ba parcă a și zâmbit înainte! Mortul nu zâmbește, deși pe el nu-l mai doare nimic, nici nu-l mai înveselește nimic. Când a venit Lixandra să-l spele parcă voia să-i spună ce bucuros este. Mai apoi și-a dat seama că pe coate n-a dat. Dă, mă, și pe coate! Parcă îl și vedea rățoindu-se. Morții nu mai vorbesc. Pentru ei vorbesc faptele lor. Și Gheorghe tot ușor a murit. De ăștia parcă are grijă Dumnezeu. Pe alții parcă i-a uitat și-i lasă să se chinuie.
Se uita Lixandra cu atenție la toate... Pe Georghe îl mai văzuse gol când era mic... Acum parcă era altul, mai rece și mai cuminte! Nu l-a văzut niciodată atât de cuminte. Odată când s-au întâlnit pe uliță, o înghesuise sub un copac. Ce faci Gheorghe? Nu! Nu ți-e rușine? Zisese ea, dar Gheorghe nici nu o băgă în seamă! Hai, fă, că știu că mă vrei! Zisese el. Parcă voia să țipe, parcă nu... noroc de ea că se auzi lanțul de la fântâna Smaraldei și el se oprise! Fusese frumos Gheorghe. Înalt și cu mustață. De-asta alergau muierile căsătorite după el, gândi ea. Avusese Gheorhe multe amante... Amante, prea mult spus. Trecea pe la una, pe la alta, când nu era bărbatul acasă. Dar pe Maria o iubise mult! A vrut s-o ia de nevastă, dar ea n-a vrut... L-a luat pe Feraru. Din lac în puț.
Stătea Lixandra și se uita la Gheorghe și nu simțea nimic. Nici părere de rău, nici
de bine. Nimic!
– Nu te mai uita atâta, Lixandră, că se face târziu, spuse țața Veta și poate-o veni careva la priveghi. Ia de colea cămașa și pantalonii și pune mâna și-mbracă-l, că i s-o fi făcut frig.
Nu i se făcuse frig. La morți nu li se face frig niciodată. Nici frig, nici cald. Și dacă a stat un pic dezbrăcat, ce? Și așa e ultimul costum pe care o să-l poarte. Morții n-au nevoie de garderobă mare. Un costum acolo și gata.
– A venit primăvara, Lixandră. Păcat de el că s-a dus. Venea și îmi săpa via și nu-mi lua nici un ban. Acu' trebuie să văd pe cine găsesc.
– Țață, ăsta-i întins pe masă și ție îți arde de vie?
– Da' n-oi vrea să-l bocesc. E noapte! Nu se bocește noaptea. Vom avea timp mâine și poimâine. Dac-om avea loc. Când a murit Feraru n-aveai loc nici să te miști. Unele boceau de cum intrau pe uliță. Numai Maria n-a scos nici o lacrimă de parcă i le-a luat bărbat-su cu el. Așa o să fie și la Gheorghe, că n-a avut pe nimeni, dar nici rău n-a făcut. O să vină tot satu'. Că așa-i creștinește. Așa a zis și Cătănuță,
preotul. El a și adunat banii pentru înmormântare. Și i-a rugat pe toți să vină. Să-l conducem pe Gheorghe.
–Știu, țață, știu. Dar mama Zahara l-a bocit tot drumul, parc-o și aud: Un-te duci tu mă, un-te duci? Auzi, fă, ai luat prosoapele alea mari pentru taica părintele și dascăl? Un-te duci, mă, un-te duci? Eu nu înțeleg. Ori o durea și bocea, ori o durea de prosoape.
–Ce știi tu, fă Lixandră. Nu știi nimic!
– Auzi, țață, mie mi se păru că Gheorghe a mișcat.
– N-a mișcat, fă, n-a mișcat. Ăsta nu se mai mișcă. Decât dacă-l miști tu.
Se auzi poarta scârțâind. Era mama Zahara, a bătrână a lui Feraru. Că deși s-a dus fiul său, ea tot a lui Feraru a rămas.
– Dumnezeu să-l ierte!
– Dumnezeu să-l ierte, mamă Zahară!
– Lăsați, mamă, poarta deschisă că așa se lasă la morți! Uite am adus făină și ulei să facem niște gogoși.
–Bine că ai adus, mamă Zahară, spuse țața Veta. Taman voiam să trag eu o fugă, dar i-a fost frică Lixandrei, să rămână singură cu Gheorghe. I-am zis că nu-i mai face nimic, dar nu m-a crezut.
– Ba te-am crezut, țață Vetă, te-am crezut, dar mi-e așa să rămân singură cu Gheorghe.
– Auzi, mamă Zahară, ție cine o să-ți sape via acum că nu mai e Feraru?
– Am vorbit cu Mihai șchiopu. A zis că mi-o sapă el, dar aștept să vină Corlățeanu să mi-o taie. A zis că vine el să strângă coarda și mi-o și sapă.
–Păi poate șchiopu s-o sape?
–Poate, maică, da' bea mult. Acum că nu mai e Feraru, nu mai e nici o problemă. Cât o să bea?
– Cred c-o să vorbesc și eu cu el. Mie mi-o săpa Gheorghe și-i dădeam toamna trei deca de vin și cinci kile de țuică. Acuma le dau la înmormântare. Să fie pentru sufletul lui… și-al meu. I-am promis preotului ieri la biserică.
– Tot cam așa o să-ți bea și șchiopu.
– Hai, fă Zahară, că n-are cum să bea atâta. În trei zile ar trebui s-o dea gata.
– Bea, maică, bea! Și te ține cinci zile, ca să bea mai mult.
Mama Zahara, așa cum îi ziceau toți din sat pentru că le zicea la toți mamă, se apucă de făcut gogoși. Mirosea a lumânări și a gogoși. Nu mai veni nimeni până dimineață. Lixandra, care era mai tânără, ațipise cu capul pe masă, dar celelalte două femei stătură treze. Fiecare cu gândurile și problemele ei. Se luminase de ziuă și pe cer nu era nici un nor. Nu-i părea rău lui Gheorghe că a murit. Când trăia chiar zicea: „Ce atâta tura vura? Mori și gata. Mai greu e de cei care rămân. Poate că ne ducem într-un loc mai bun.” Uite c-a murit. Și e deja pe drum. Dar trebuie să treacă vămile și abia apoi o vedea unde s-o duce.

[Amanda Spulber]

O scurtă povestire reușită. Paragrafele ar mai ușura un pic lectura. Totuși, nici eu nu știu să le pun. Oricum, scrierea e cursivă și se citește destul de ușor.

De corectat aici numele și timpul verbului:

Gheorhe nici nu o băgă în seamă!

[bolache alexandru]

Mulțumesc dragă Amanda, pentru lectură, comentariu și eroarea semnalată. Voi corecta.

[Grig Salvan]

Plăcut la lectură textul, autentic episodul și autentice personajele cu limbajul lor rural și pitoresc. Merită insistat pe creație în proză.

[bolache alexandru]

Mulțumesc domnule Grig! Mai am...

[bolache alexandru]

În legatură cu nici nu i băgă în seamă dragă Amanda băgă este la timpul perfect simplu și Perfectul simplu exprimă o acțiune efectuată în trecut și terminată de curând. Nu este absolut nimic în neregulă cu această expresie. De altfel se continuă în același fel cu se auzi. Nu voi ezita să schimb ceva atunci când vei semnala ceva greșit. Îți mulțumesc!

[Amanda Spulber]

Alex, perfectul simplu se folosește în proză pentru a da impresia de dinamism, acțiune la timpul prezent. În acel fragment este vorba despre o evocare. E nevoie de perfectul compus sau mai mult ca perfectul. Mai degrabă, mai mult ca perfectul fiind vorba de evocare în cadrul altei evocări. De altfel, și tu ai folosit "o înghesuise, zisese". Fiindcă tot ai adus vorba, trebuie să schimbi și "se auzi" cu "se auzise". Dar faci cum vrei.

"Odată când s-au întâlnit pe uliță, o înghesuise sub un copac. Ce faci Gheorghe? Nu! Nu ți-e rușine? Zisese ea, dar Gheorhe nici nu o băgă în seamă! Hai fă că știu că mă vrei! Zisese el. Parcă voia să țipe, parcă nu... noroc de ea că se auzi lanțul de la fântâna Smaraldei și el se oprise."

[Amanda Spulber]

Deja a devenit ceva foarte obositor. Pe viitor nu voi mai comenta. Mulțumesc frumos.

[bolache alexandru]

Amanda am folosit timpuri diferite pentru că prima dată era vorba de amintirea la capătul mortului apoi alt timp pentru că acțiunea era în momentul respectiv. Îți mulțumesc încă o dată. Sunt două timpuri unul în cameră unde am folosit odată o înghesuise, apoi am mutat în timpul acțiunii unde am folosit nici nu o băgă în seamă. Se pare că aici avem păreri diferite. Se mai întâmplă și poate că ai dreptate... Dar voi lăsa așa. Mulțumesc!

[Amanda Spulber]

Alex, mortul nu are cum să învie și să nu o bage în seamă în aceeași frază în care ea "zisese", frază care este urmată tot de "zisese". "Nu ți-e rușine? Zisese ea, dar Gheorhe nici nu o băgă în seamă." Corect este nu o "băgase" în seamă. E nevoie de concordanța timpurilor verbale. Cu tot respectul, aici nu e vorba de păreri diferite.

[Vasilisia Lazăr]

Câtă autenticitate și naturalețe! Dacă nu aș fi asistat de multe ori la astfel de scene... Bravo, Alex! Merită și proza. Cred că e primul text pe care-l citesc la tine. Poate au mai fost, dar eu nu știu. Felicitări!

[bolache alexandru]

Mulțumesc doamna Vasilisia. 

Mă bucur că v-a plăcut. Au mai fost... Și Frunza v-a plăcut din câte îmi aduc aminte...

[mara sadoveanu]

Frumoasa povestirea! Dar cere o urmare.