Dileme ( fragment 28)

[Giurgiu Silvia]

   Baia revigorantă sub clar de lună, în apele calme și răcoroase ale serii, limpeziseră considerabil mintea tulburată de incertitudini, dor și tentativele disperate de a accepta o pierdere atât de importantă. Casa era impregnată de amintiri, de obiectele și parfumul femeii pe care o iubise mai mult decât pe sine însuși. Era imposibil să separe trecutul, ce părea că nu va mai avea nicicând, vreo interacțiune cu prezentul sau viitorul lui, din moment ce întâmpina la tot pasul dovezi atât de vii, ale unei prezențe ce domina peste el și peste întregul său univers, în ciuda faptului că era atât de departe și atât de absentă. 

   Așteptase zile și nopți un semn de la ea. Turbase de durere și neputință, atunci când nevoia organică, impetuoasă și copleșitoare, de a o simți sau auzi măcar, îl asalta, cu fiecare ceas mai atroce. Fusese de nedescris calvarul lui, se mâniase, implorase tăcerea nopților goale și lungi, plânsese ca un copil, blestemase și apoi se căise amarnic, sperase și iubise până când era să-și piardă rațiunea și sănătatea. Un semnal de alarmă tot mai insistent, îl deșteptă într-un final, din coșmarul în care rătăcea de zile, săptămâni sau luni... nici nu știa cât timp trecuse, cu adevărat. Spiritul de autoconservare preluase în sfârșit, comanda și acum Carlos înțelegea foarte limpede ceea ce refuzase să creadă sau să înțeleagă. Nu mai voia să-i inventeze scuze și să mai creadă într-o iubire ingrată și absurdă. Obosise și se resemnase. Se simțea ca după o boală lungă și grea, dar un sentiment plăcut, de ușurare și reușită îi înviora simțămintele, asemeni brizei marine, ce picura seară de seară în părul său, sărutul sărat al depărtărilor.

   Tristețea cobora adeseori vălul ei opac și întunecat peste fruntea lui, adâncind ridurile săpate de timp și suferință, dar decise să se îndepărteze cât mai repede cu putință de casa de pe plajă. Era imperios necesar să pună o distanță considerabilă între el și acel trecut, care amenința să-i compromită viitorul. 

   Câteva zile se dedică total apartamentului din oraș pe care, aproape că-l abandonase complet, în perioada menajului său cu Lea, care adora casa de la malul mării, fie iarnă, fie vară. Acum îi prindea neașteptat de bine acest lucru, deoarece nu avea de șters niciun fel de urme sau amintiri, ale vieții lor de cuplu. Îl reamenajă și-l adaptă nevoilor și gusturilor sale de bărbat singur, astfel că putea începe o viață nouă, într-un spațiu doar al lui. Afacerile și munca se resimțiseră foarte mult și negativ, în cea mai neagră etapă din viața lui, dar acum pornea la drum cu ,, toate pânzele sus”. Viața socială, asemeni celei profesionale, suferise daune serioase în ultima vreme, deci nu se putea plânge de lipsă de ocupație.

   Doar nopțile, în imensitatea patului de burlac, anumite amintiri îi mai tulburau somnul întârziat pe undeva, asemeni unor bondari zgomotoși și insistenți, dar se opunea cu vehemență acelor ,, atentate” mârșave  la liniștea lui, care sfârșeau înghițite lacom de tihna somnului venit în ajutor. Astfel Lea devenea istorie, cu fiecare zi ce trecea, în timp ce Carlos redevenea stăpân absolut pe viața și voința lui. Inima eliberată își înălța aripile ample și puternice către orizonturi noi, iar spiritul alerga liber și fericit prin câmpiile vieții, ce se ofereau tuturor aspirațiilor umane, în funcție de  posibilități și aptitudini. 

   Cruzimea așteptării și îndărătnicia tăcerii devin arme infailibile împotriva unui sentiment fragil ca iubirea, ucigându-l fără prea multă premeditare. Oare destinul se resemnase atât de repede, cum o făcuse cel, de a cărui dragoste și răbdare, Lea abuzase cu atâta siguranță de sine? 

[Sofia Sincă]

Încă un fragment bun de analiză sufletească, dar parcă e cam mult. S-ar cere ceva acțiune. Nu? Este doar părerea mea, la pupitru tu ești, este narațiunea ta.

Pentru șlefuire:

peste întreg universul lui, - peste întregul său univers, era mai corect și se evita aliterația, care se repetă pe parcursul fragmentului. Știu este greu de evitat, dar se poate corecta, când treci peste text.

alarmă tot mai insistent,

mai creadă în într-o, 

Tristețea cobora adeseori

Am citit cu plăcere și succes pe mai departe!

Sofy

[Mihaela Suciu]

Îți place să analizezi în detaliu fără dialog. E o detașare de ceea ce te înconjoară, un balsam pe care ți-l oferi, introspecția.

[Giurgiu Silvia]

Bravo, Mihaela! Ai reușit să mă descifrezi perfect! Știu că acest aspect poate părea defavorabil pentru a capta atenția cititorului, dar cu pasiunea nu te pui! Iubesc să analizez trăirile personajelor mele, mai mult decât să le ,, aud” vorbind! Mulțumesc pentru că-mi ești alături!

[Giurgiu Silvia]

Sofia Sincă a spus :

Încă un fragment bun de analiză sufletească, dar parcă e cam mult. S-ar cere ceva acțiune. Nu? Este doar părerea mea, la pupitru tu ești, este narațiunea ta.

Pentru șlefuire:

peste întreg universul lui, - peste întregul său univers, era mai corect și se evita aliterația, care se repetă pe parcursul fragmentului. Știu este greu de evitat, dar se poate corecta, când treci peste text.

alarmă tot mai insistent,

mai creadă în într-o, 

Tristețea cobora adeseori

Am citit cu plăcere și succes pe mai departe!

Sofy

 Mulțumesc d-na Sofia! Sunt ,,ochi și urechi ” la tot ce-mi spuneți și vă urmez sfaturile prețioase în limitele personalității mele. Înclinarea către analiză poate fi defavorabila în proza mea, dar nu pot trece cu superficialitate peste trăirile personajelor mele care influențează implicit, acțiunile lor. Aștept mereu cu interes și deosebit respect opiniile d-voastră!