Cafeaua se răcise. Sorbisem doar o gură. De mai bine de o oră, priveam absentă prin fereastra cafenelei, pierdută în marea de oameni necunoscuți. Nu căutam nimic anume, nici pe cineva. Doar lăsam privirea să treacă prin ei, dincolo de ce poate percepe ochiul. Pași grăbiți, mâini gesticulând, mame târând copiii după ele, tați obosiți, toți pierduți într-un du-te-vino amețitor. Nu mă gândeam la nimic—nici la trecut, nici la ce va urma. Lăsam secundele să se scurgă prin mine, ca nisipul într-o clepsidră. Aproape că simțeam o stare de plutire, de desprindere de corp, ca și cum evadam din propria închisoare de carne și oase, construită într-o lume încrâncenată, unde fiecare cuvânt aruncat greu te face să te simți viu. Ai reușit! Bravo ție! Ce ambiție, ce curaj, ce determinare. Te doare? Ha, ha... Ce mai contează, când, într-un apus sau răsărit al unui om, arunci un nor? Plouă. Asta se întâmplă când rănești oameni cu nori. Plouă. Ai încercat vreodată să numeri picăturile? Le-ai pierdut vreodată șirul? Măcar zece ai numărat? Niciuna nu seamănă cu cealaltă. Cad altfel, cântăresc diferit. Exact ca sufletele lor.
Mi-am șters cu mâna gândurile ce-mi colindau prin fața ochilor și am privit în ceașca de cafea, la fundul ei. În rotundul ceștii, un viitor incert. Cineva mi-a spus odată: „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în straiță.” Întinde mâna, robotește-te pe coate și genunchi dacă vrei cu adevărat. Eu am vrut, dar nu mi-a ieșit. Coatele-mi sunt julite, la fel și genunchii. Vineți și sângerând. Am căzut de atâtea ori, m-am ridicat și am luat-o de la capăt în feluri noi, dar am obosit. Acum stau lângă un geam, într-o cafenea, și privesc absentă cum alții își poartă sufletele și își târăsc pașii pe drumul vieții. E liniștitor să privești fără să judeci. O liniște ca o sărbătoare se instalează în tine; fără durere, fără neputință, doar privești de undeva de sus, de parcă ai fi un mic Dumnezeu. Uiți de tine și de ce ai comandat o cafea fierbinte, care acum s-a răcit.
Cineva mă bate ușor pe umăr. Nu mă întorc. Răspund că da. Da, vreau altă cafea fierbinte, pentru că vreau să mai am ce lăsa să se răcească, în timp ce mă joc de-a omul, observând neputințele și fericirile iluzorii ale altora. E reconfortant să vezi că și lor le este greu, nu doar ție. Și dacă închizi ochii, poți să-ți imaginezi lumea ca pe un fulg mare de rață albă, plutind în toate direcțiile. De ce un fulg? mă întreabă un gând străin, iar eu nu știu ce să răspund. Pentru că așa am simțit acum. Îmi închid ochii din nou și încerc să găsesc o altă comparație, în caz că același gând revine cu aceeași întrebare, dar mintea-mi rămâne goală. Sunt prinsă într-o liniște albă. În capul meu e o ceață deasă. Acum știu—fulgul de rață e ceața din lăuntrul meu. Dacă aș reuși să-l suflu afară din minte, aș risipi ceața.
Un orb mă privește în suflet, numărându-mi colțurile dureroase, un mut îmi cântă încetișor un fado. Îi spun să cânte mai tare, dar un surd îmi zice că e prea multă gălăgie. O țigancă îmi întoarce mâna. Pune degetul mare în mijlocul palmei mele și apasă. „Asta e viitorul tău,” spune, și ridică degetul. O pată albă se colorează încet în roz. Pe semne, sângele meu e cald, deci trăiesc. Ce sentiment plăcut să realizezi că încă ești viu, că încă poți face ce nu ai reușit, iar dacă vrei să renunți, să știi că poți. Nu te obligă nimeni, dar mai ai timp. Și această cafea s-a răcit și nu am băut nici o gură, dar nu-mi pasă. Nu pentru cafea am venit, ci pentru câteva minute de dumnezeiască singurătate în mijlocul lumii.
Mă ridic, las două bancnote și plec. Chelnerul strigă după mine: „Restul!” Dau din mână. Ce plăcut e să te prefaci galant, chiar dacă în buzunar nu mai ai niciun șfanț. O țigăncușă întinde mâna. Mă caut prin buzunare, nu mai am bani, dar am un bilet la LOTO nerupt. I-l dau. Îl ia cu ochi mari. După câteva secunde, o aud în urma mea: „Să-ți dea Dumnezeu noroc, coniță! E castigator!” Sunt curioasă cât, dar nu mă întorc să întreb. Ridic din umeri. Niciodată nu am câștigat. Niciodată.

Vizualizări: 76

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un text interesant care te captează. Citești fără efort așteptând următoarea frază, imprevizibilă ca jalon epic și mesaj.

Frumos tare !

Mulțumesc!

Am citit cu o frumoasă surprindere! Un text cursiv, dar cu inserții poetice deosebite, o introspecție minuțioasă, stări complexe și chinuitoare, în același timp mature... Personajul este puternic, cu valențe sufletești nobile, cu principii și priorități...

Mi-a plăcut mult descrierea vieții ce se scurgea în juru-i, finalul argumentat care lasă loc unor speranțe de mai bine...

te felicit, aDa

Vă mulțumesc din suflet!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 13 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog și aspirantul și poetul a lui nicolae vaduva
cu 33 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și aspirantul și poetul a utilizatorului nicolae vaduva
cu 33 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog obosești, și - a lui Maria Mitea
cu 39 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog obosești, și - a utilizatorului Maria Mitea
cu 39 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Poemul următor a lui Costel Zăgan
cu 46 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemul următor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 46 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog ninge iarna ta a lui Stanescu Valentin
cu 47 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ninge iarna ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 47 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Izgoniţi la graniţa vorbei a lui Ada Nemescu
cu 49 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izgoniţi la graniţa vorbei a utilizatorului Ada Nemescu
cu 49 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog În trap a lui carmen popescu
cu 56 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În trap a utilizatorului carmen popescu
cu 56 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Viață de poveste a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viață de poveste a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Nimic... a lui Dacu
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nimic... a utilizatorului Dacu
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog luna fugea odată cu mine a lui Ariana Zburlea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor