Crucea din sticlă XXI

[Emil Dumitru]

          − Acum dansează! spuse el şi mai ameninţător. Dar s-o faci Dumnezeieşte, să-mi dansezi din tot sufletul, din toată fiinţa ta. Vreau dans erotic… ăăă… plin graţie şi farmec, plus multă imaginaţie. Vreau să împleteşti fantezia cu realul… Să-ţi simt trăirea şi să-mi transmiţi dansul ca pe o artă, dar să nu percep nimic vulgar din unduirile tale lascive… Şi mai ales, să nu-ţi scoţi sânii la vedere ori păsărica fără porunca mea. Să-mi dansezi ca un înger negru… ăăă… dar să nu-ţi zbaţi aripile inutil. Nu, stai, tu eşti creolă, mai bine să-mi dansezi ca o lebădă neagră, da, da, ca o lebădă neagră ce dansează şi cântă pentru ultima oară… altfel… Şi rămase cu degetul în aer ameninţător.

      Nu mai continuă, duse sticla la gură şi trase o duşcă zdravănă, după care se strâmbă groaznic.

      − Dă-mi sticla cu apă tonică, repede, că-mi arde beregata porcăria asta… aproape că urlă el.

      Bella se sperie mai tare şi execută ordinul rapid. Nu-l văzuse niciodată în această stare, atât de ameninţător, atât de transfigurat, parcă în bărbatul din faţa ei, se luptau doi indivizi: un înger şi un demon.

      Dacă alcoolul nu-şi face efectul mai repede, sunt o femeie moartă! gândi Bella, încercând să intre în ritmul muzicii. Corpul ei, după primele acorduri, începu să prindă viaţă, unduindu-se ca un val molcom, toropit de soarele nemilos, mişcându-se leneş dar graţios ca o felină, vrăjind privirea rea şi lacomă a lui the King, care, o analiza din fotoliu, sărutând din când în când buza rece a sticlei. Ameţit de alcool, poate şi de dansul minunat al felinei, the King, observă Bella, îşi legăna capul în ritmul muzicii, iar cu mâna dreaptă îşi mângâia prohabul pantalonilor de pijama.

      − Acum, lent, dar foarte lent… vreau să te dezbraci, şopti el. Ba nu! strigă, aşteaptă!

      Se ridică greoi din fotoliu şi împleticindu-se puţin, luă telecomanda şi începu s-o butoneze. Spoturile din tavan se stinseră iar dintr-un colţ al dormitorului se născu o lumină roşie, învăluind-o ca o aureolă.

      − Hai, continuă, ai obosit, de ce te-ai oprit? o întrebă el  apropiindu-se de ea, uitând că el îi ceruse să se oprească.

      Bella îşi reluă dansul urmărindu-l cu coada ochiului. The King încercă şi el ceva asemănător, dar renunţă şi se prăbuşi iarăşi în fotoliu. Mai sărută sticla, apoi, mai mult şoptind spuse:

      − Acum poţi să începi să te dezbraci… dar vreau s-o faci lent… foarte lent.

      Bella începu să se unduiască şi mai profund, executând nişte figuri asemănătoare celor care practică contorsionismul. Începu prin aşi desface boneţica albă şi ţeapănă ca o tablă. Părul ei negru, scăpat din strânsoare se revărsă pe umeri, până aproape de mijloc. Făcu brusc o piruetă, moment în care se lăsă în jos aruncând graţios boneta, făcând ca părul ei să se împrăştie ca un imens evantai în jurul corpului, realizând imaginea unei păsări uriaşe, care, acum, aici, poposise din nemărginitul univers, pentru o clipă. Rămase aşa preţ de două secunde, timp în care părul se aşternu lin, acoperind-i corpul. Începu uşor, să se unduiască iar ca o mlădioasă trestie tânără, şi să se ridice, scoţându-şi mâinile prin păr, făcându-le cupolă deasupra capului, înălţându-şi trupul pe vârfuri, sus, tot mai sus. Apoi, odată cu trupul, mâinile începură să coboare, fâlfâind uşor, ca nişte aripi de lebădă şi-n zbaterea lor  se opriră în dreptul primilor nasturi de la bluză şi cu mişcări lente, îndelung repetate, neuitând să-şi unduiască corpul în ritmul muzicii, Bella începu să-i desfacă unul câte unul.

      Privirea lascivă a lui the King, aştepta nerăbdătore să-i admire sânii: cele două monumente. Dar ceva straniu se întâmplă cu el, şi pleoapele îi căzură peste ochi ca o cortină grea de plumb. Ceva hilar şi diform, începu să se deruleze ameţitor de repede în mintea lui, transformându-se într-un clişeu repetitiv, ca într-un film alb-negru, apoi brusc se multiplică, transformându-se în poze ce se opriră din derulare. Se contopiră intr-o singură imagine, fixă şi bine definită: se văzu pe el, cum avea în mâini capul unei femei şi-l mângâia… Simţi în nări, un miros inconfundabil: parfumul Annei, prima lui soţie. Mai simţi în toţi porii degetelor, acelaşi fir de păr mătăsos ca al ei. Îi întoarse capul să-i vadă mai bine faţa şi-i întâlni ochii, care, plini de lacrimi, întrebau: de ce?  Şocat nu fu în stare s-o privească ai mult, să-i înfrunte privirea dureroasă a întrebării decât câteva secunde, şi, ochii lui alunecară pe corp, oprindu-se asupra sânilor. Ciudat, erau sânii aceia mici, fermi, ca două mere ai Barbarei, a doua lui soţie, din care izvorau mici picături de apă. Se aplecă şi sorbi una: era sărată şi puţin amară. Gustul lacrimilor oare? Vru să-i mângâie, dar mâinile lui, ciudat, nu-i putură îndeplini gândul, simţindu-le că sunt oprite la jumătatea drumului de o arsură inexplicabilă. Le privi cercetător, neînţelegând de ce  nu-i îndeplinesc  dorinţa. Apoi se văzu cum avea în braţe o  femeie şi se străduia iarăşi, din greu, să-i distingă faţa. Nu reuşi.  Femeia se agită, încercând să se elibereze. O strânse şi mai tare şi cunoscându-i formele,  constată că avea în braţe trupul inert al Margaretei. Şi iarăşi imaginile din mintea lui începură să se deruleze cu viteză, acum în sens invers. Capul îi vâjâia, parcă un vânt pustiitor îi mătura creierul celulă cu celulă, alergând prin toate cotloanele lui. Deodată Elvis aproape că urlă şi Bella îl văzu cum furios îşi prinde capul în mâini, scuturându-l cu putere în toate direcţiile. El reuşi să oprească goana nebună a fleşurilor şi se linişti brusc. Ceva clar prinse contur acum în mintea lui, contopindu-se într-o singură imagine: o femeie, care avea capul şi părul acela mătăsos al Annei, sânii Barbarei şi corpul Margaretei.  Dar trupul era tare ciudat, semăna mai mult cu o lacrimă şi parcă din  toţi porii lui, emanau strigăte de durere.

      Elvis clipi des, deschise ochii, însă văzând-o o creolă goală în braţele lui, se ridică brusc, şi aruncând-o jos, ţipă:  

      − Plecaţi!… Lăsaţi-mă în pace! Aţi plecat din viaţa mea. De ce-aţi revenit?  Eu nu v-am chemat!

      Bella privindu-l foarte speriată, avu proasta inspiraţie să se ridice brusc. Elvis se repezi la ea şi-o prinse de gât, urlând:

      − Am spus să plecaţi din viaţa mea…

      Biata femeie, în prima fază scoase un ţipăt de spaimă, apoi ţipătul se transformă într-un urlet de durere şi groază şi asta probabil că-l trezi pe Elvis, pentru că urletul acela nu semăna cu nici unul cunoscut lui.

      − Tu cine eşti, întrebă el, slăbind brusc strânsoarea şi făcând ochii mari.

      − Eu sunt Bella, camerista, reuşi ea să articuleze.

      − Da!?… Camerista? Bine că nu eşti nici una dintre ele. O luă în braţe şi o aruncă pe pat, ca pe o păpuşă gonflabilă.  Bella, foarte speriată îl văzu cum îşi rupe violent bluza de pijama, apucând-o de revere şi trăgând cu forţă. Nasturii săriră în toate direcţiile. Închise ochii şi se lăsă în voia lui,  posedată cu multă forţă şi sălbăticie, provocându-i mai multă durere decât plăcere. De unde să ştie ea, ca el acum, în bolnava lui minte îmbibată cu alcool şi poate multă remuşcare, făcea dragoste cu trei femei deodată!  

                                                  

- va urma -

[Sofia Sincă]

Episod ce se bate cu psihologia umană de la început la sfârşit.

Aşa se întâmplă când unii se supraevaluează şi se cred egalii lui Dumnezeu sau ceva mai sus. În amestec cu mult alcool trec prin halucinaţii.

Ingrat personaj ai creat, Emil. Dar ai reuşit.

''Bella privindu-l foarte speriată, sărmana,'' - aici eu aş scoate sărmana... nu face parte din această poveste.

''De unde să ştie biata de ea,'' - de asemenea de aici, aş scoate ''biata de ea'' din acelaşi motiv.

Desigur noi o compătimim destul, chiar foarte mult din cauza atrocităţilor la care este supusă, ne facem griji chiar şi ne întrebăm dacă iese cu viaţă din ghiarele bestiei, dar tu nu trebuie să-ţi exprimi îngrijorarea sau compătimirea prin cuvinte. Ai prezentat-o prin actiune.

Însă este doar părerea mea, iar condeiul în mâna ta.

Am citit cu aceeaşi curiozitate şi plăcere, Sofy!

Inutil, să-şi spun că aştept continuarea cu nerăbdare.

[Corina Militaru]

Foarte bine zugravit momentul.

Carcoteala de serviciu,

să-şi undoieze corpul - unduiasca, cred

neînţelegând de ce nu-i îndeplinesc  dorinţa

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Sofia, sărut mâna, am corectat!

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Episod ce se bate cu psihologia umană de la început la sfârşit.

Aşa se întâmplă când unii se supraevaluează şi se cred egalii lui Dumnezeu sau ceva mai sus. În amestec cu mult alcool trec prin halucinaţii.

Ingrat personaj ai creat, Emil. Dar ai reuşit.

''Bella privindu-l foarte speriată, sărmana,'' - aici eu aş scoate sărmana... nu face parte din această poveste.

''De unde să ştie biata de ea,'' - de asemenea de aici, aş scoate ''biata de ea'' din acelaşi motiv.

Desigur noi o compătimim destul, chiar foarte mult din cauza atrocităţilor la care este supusă, ne facem griji chiar şi ne întrebăm dacă iese cu viaţă din ghiarele bestiei, dar tu nu trebuie să-ţi exprimi îngrijorarea sau compătimirea prin cuvinte. Ai prezentat-o prin actiune.

Însă este doar părerea mea, iar condeiul în mâna ta.

Am citit cu aceeaşi curiozitate şi plăcere, Sofy!

Inutil, să-şi spun că aştept continuarea cu nerăbdare.

[Emil Dumitru]

Corina, mulţumesc mult pentru ajutor, am modificat. 

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Foarte bine zugravit momentul.

Carcoteala de serviciu,

să-şi undoieze corpul - unduiasca, cred

neînţelegând de ce nu-i îndeplinesc  dorinţa

Cu prietenie,