Crucea din sticlă XVIII

[Emil Dumitru]

          Căpitanul Fill Norman, calm, se plimba sau mai bine spus, măsura cu paşi largi camera de hotel, încercând să pună cap la cap tot ce aflase în ultimele ore. Cu greu reuşea să ducă până la capăt o idee,  că automat Margaret îi revenea obsedant în faţa ochilor. Se gândi că dacă ar sta de vorbă cu ea mintal, ar putea scăpa de această imagine. Se aşeză în fotoliu şi închise ochii, refăcând milimetru cu milimetru chipul ei, acum realizând şi mai clar că ceva nu era în regulă cu ea. Cu ochii închişi vedea şi mai bine ce: pe chipul ei, Fill citi şi mai clar două feţe suprapuse, care se schimbau în funcţie de împrejurări. Două feţe, două femei diferite: una reală, dar tristă şi una care juca teatru, mimând fericirea… Însă femeia tristă, cu privirea abătută şi pierdută în noianul amintirilor, parcă o domina pe femeia care joaca teatru.   

      Simţind o uşoară adiere, se trezi din visare. Fereastra se deschisese mai mult decât o lăsase el şi afară vântul se trezise la viaţă, făcând ca perdeaua să se unduiască, iar această unduire a faldurilor, îi aminti de valuri, de mare, de soare, iarăşi de Margaret, sirena care ieşise atunci din înspumatele valuri şi de tot ce văzuse în filmul vizionat la ea. 

      Deodată zgomotul unor paşi pe hol, îl treziră brusc la realitate. Dintr-un salt fu în laterala uşii, cu pistolul pregătit. După câteva secunde, auzi o bătaie în uşă.

      − Da! Cine e ?

      − Sunt camerista, aveţi o scrisoare!

      Fill întredeschise, ţinând pistolul ascuns în spatele uşii.

      Camerista îi înmână un plic albastru. El îl răsuci rapid pe ambele părţi.

      − Cine l-a adus?

      − Nu ştiu! Mi l-a dat recepţionerul!

      − Bine, mulţumesc!

 

      Fill deschise plicul. Citi mesajul scurt, semnat de Margaret:  nu Margaret, am să vin eu în vizită la tine!

      Privi iute ceasul şi realiză că mai avea ceva timp până la miezul nopţii. Se îmbrăcă în grabă şi părăsi hotelul pe scara de incendiu. Ajuns la reşedinţa lui the King, Fill se orientă rapid în teren şi se căţără într-un pom, de unde putea vedea foarte bine ce-l interesa: intrarea principală.

 

      În timp ce căpitanul Fill părăsea hotelul, maşina lui Tom îşi făcu apariţia în parcarea reşedinţei. Margaret văzându-l, sări din fotoliu şi uşor, ca o pisică, părăsi apartamentul îndreptându-se către turnul de control. Se opri în dreptul unei uşi şi bătu într-un anumit mod. După câteva secunde, uşa blindată se puse în mişcare, deschizându-se. De cum intră, întrebă cu vocea cea mai caldă şi suavă:

      − Marck, ce mai faci dragule?

      Marck, vârât până peste cap într-un aparat căruia încerca disperat să îi dea de cap, tresări plăcut surprins la auzul cuvintelor.

      − Bine! spuse el privind-o. Doamnă, v-am spus că nu aveţi voie aici! Dacă află domnul…

      − Vezi ce repede mi s-a făcut dor de tine! zise ea întrerupându-l şi pisicindu-se. Ţie nu? îl întrebă ea, după ce ajunse lângă el şi începu să-l mângâie uşor cu mâna pe spate.

      Marck se pierdu cu totul. Margaret profitând de situaţie, îl sărută uşor pe lobul urechii. Acest imbold, deşteptă instinctul lui masculin şi începu frenetic să-i sărute braţul. Margaret îşi lăsă mâna în voia lui, iar creierul şi ochii îi funcţionau cu viteza unui calculator. Monitorul de control nu funcţiona.

      − Marck, vreau să văd imagini din camera lui Tom!

      − Nu se poate! N-am voie! Doar dacă… spuse el, privind semnificativ decolteul bluzei.

      − Bine, am înţeles! şi Margaret desfăcu un nasture.

      El răsuci un buton şi pe ecran apăru Tom  în faţa unui geamantan aflat pe pat, în care înghesuia de zor nişte haine. Deodată, în cadru apăru şi the King. După gesturi, Margaret deduse că între ei avea loc un schimb de replici nu tocmai ortodoxe.

      − Marck, te rog, vreau să aud ce vorbesc! Hai, te rog, vreau să aud, acum!

      Marck o privi sceptic. Margaret simţindu-l că şovăie, îşi desfăcu cu mişcări rapide, cei trei nasturi de sus ai bluzei, oferindu-i o imagine foarte excitantă. El se repezi spre ea ca un lup. Margaret îl opri uşor cu mâna:

      − Vreau să aud ce vorbesc ei şi… amândoi vor fi ai tăi!

    El se aplecă spre pupitru şi răsuci alt buton, după care se repezi lacom asupra ei.

 

      − Imbecilule, trebuia să vii mai întâi la mine şi să-mi raportezi…

      − Dar nu mi-aţi spus asta când am plecat!

      − Prostule, am crezut că deduci şi singur, idiotu’ dracu ce eşti! Trebuie ca eu să-ţi spun mereu, pas cu pas, ce să faci… Acum ce dracu mai  faci?

      − Îmi fac valiza! S-o iau cu mine în maşină, să nu mai vin  după… mă înţelegeţi.. eveniment, la reşedinţă. După ce terminam de împachetat, veneam să vă rap…

      − Ai dus plicul la recepţie?

      − Da, domnule! Şi foarte discret am aşteptat în hol,  până ce camerista s-a întors…

      − Daaa! se strâmbă the King. Îmi imaginez cât de discret ai stat tu în hol. Acum, cel puţin, ştii exact ce ai de făcut? Mai trebuie să-ţi repet?

      − Nu, domnule! Nu mai trebuie să-mi repetaţi. Ştiu exact ce am de făcut, în această noapte. La ora 12 fix, voi acţiona… numai că… aş avea nevoie de un mic avans, vă rog!

      − Nu primeşti nimic, imbecilule! Rămâne cum am stabilit! Eu niciodată nu-mi schimb planul, ai înţeles? Şi nu încerca să mă fraiereşti, că te omor cu mâna mea şi pistolul tău! Cred că nu-i nevoie să-ţi mai reamintesc că-l am în custodie, la loc sigur şi, mai ales cu amprentele tale! Execută în noaptea asta planul exact aşa cum l-am conceput eu, şi, după trei zile eu, reţine, eu, te voi căuta şi vei primi tot ce ţi se cuvine: cecul, biletul de avion şi dispari până la noi ordine… 

 

      − Gata, Marck! Pentru moment ajunge, ne vom mai întâlni… Spune-mi, din apartamentul meu, ai imagini?

      − Încă nu! La asta lucrez acum.

      − A! spuse ea mimând că-i este indiferentă această situaţie. Acum trebuie să te părăsesc, dar voi  reveni!

      Plecă în mare grabă de la Marck. Ajunsă în apartamentul ei, scoase din scrin şi răsturnă iute caseta cu bijuterii într-un săculeţ, şi-l atârnă de gât apoi îmbrăcând un trening negru, se hotărî să-şi ia zborul din colivia de aur.                        

   - va urma -

[Sofia Sincă]

Lucrurile au început să se precipite, semn că romanul se apropie de final. Am aflat cine este criminalul, banalul Tom. Desigur un criminal plătit, aşa cum ar face orice escroc cu bani. Iar Margaret... se descurcă şi ea cum poate, punându-şi nurii în funcţiune pentru a-şi salva viaţa. Sper să scape... atât cât este ea de vinovată în viaţa aceasta pe care o duce, nu trebuie să moară. De fapt nimeni nu trebuie să moară.

Însă asta ne-o va spune doar Emil.

Aş avea o mică remarcă: nu mi se pare prea potrivită fraza ''ar sta de vorbă cu ea mintal''. Eu aş fi zis, ''a stat să mediteze'', ''a recompus evenimentele pentru a-şi da seama ce fel de caracter sau caractere se întrupează în Margaret'' sau altfel.

Însă alegerea este doar a ta, Emil.

Cu plăcerea textul şi nerăbdarea continuării, Sofy!

[Corina Militaru]

Da, lucrurile se precipita si nerabdarea mea creste.

Cu prietenie,

[Vasilisia Lazăr]

Waw, m-a prins tare. Păcat că nu stau în pat şi să simt mirosul hârtiei. În faţa monitorului e mai greu.

Sunt aşa curioasă...

[Emil Dumitru]

Corina, mulţumesc pentru lectură! Sper să-ţi mențin nerăbdarea trează.

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Da, lucrurile se precipita si nerabdarea mea creste.

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Sofia... nu te grăbi, sunt abia pe la jumătate, aşa că... te aştept cu drag şi-n viitor!

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Lucrurile au început să se precipite, semn că romanul se apropie de final. Am aflat cine este criminalul, banalul Tom. Desigur un criminal plătit, aşa cum ar face orice escroc cu bani. Iar Margaret... se descurcă şi ea cum poate, punându-şi nurii în funcţiune pentru a-şi salva viaţa. Sper să scape... atât cât este ea de vinovată în viaţa aceasta pe care o duce, nu trebuie să moară. De fapt nimeni nu trebuie să moară.

Însă asta ne-o va spune doar Emil.

Aş avea o mică remarcă: nu mi se pare prea potrivită fraza ''ar sta de vorbă cu ea mintal''. Eu aş fi zis, ''a stat să mediteze'', ''a recompus evenimentele pentru a-şi da seama ce fel de caracter sau caractere se întrupează în Margaret'' sau altfel.

Însă alegerea este doar a ta, Emil.

Cu plăcerea textul şi nerăbdarea continuării, Sofy!

[Emil Dumitru]

Doamna Vasilisia Lazăr (da Coza), mă îngrijorasem că nu vă mai găseam la coment. Am crezut că nu vă mai place ce scriu. Acum sunt liniştit şi am înţeles situaţia.

Cu prietenie,

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Waw, m-a prins tare. Păcat că nu stau în pat şi să simt mirosul hârtiei. În faţa monitorului e mai greu.

Sunt aşa curioasă...