Crucea din sticlă XVII

[Emil Dumitru]

            Şi Elvis Teel îi puse brusc ambele mâini, ca un cleşte, în jurul gâtului. Margaret fu şocată de gest dar realiză rapid că ar fi fost inutil să se zbată, aşa că aşteptă calmă continuarea, simţindu-i mâinile transpirate, uşor fierbinţi şi doar o apăsare mai accentuată pe umeri şi nu o strângere a gâtului.

      − Aştepţi ca eu să fiu cât mai repede arestat… ori mort, iar tu împreună cu Tenny, să moşteniţi totul, aşa este?... şi o zgâlţâi uşor. Dar încă n-am murit şi nu ştii ce te aşteaptă, dragă Margot… Parcă aşa te alinta el, nu?  Pot să te omor în această clipă, să-ţi strâng gâtul gingaş şi să ţi-l frâng ca pe-o surcea, şi o zgâlţâi, strângând-o mai tare de gât,  să te tai în mii de bucăţi şi te dau la rechini…

      − Au… mă doare! reuşi Margaret să spună.

      Elvis brusc, parcă trezit din transă de vocea ei, îşi desfăcu mâinile şi le privi ciudat. Plecă spre birou şi se aşeză, gândind: nu-i încă momentul să o omor, mai am de rezolvat unele probleme cu ajutorul ei.

      După câteva clipe de tăcere, spuse:

      − …Avem o înţelegere şi trebuie s-o respecţi şi să mă ajuţi!

      − Şi ce te face să crezi, că te voi ajuta?

      Elvis se ridică brusc, o măsură cu privirea de sus până jos, răspunzându-i:

      − Mă vei ajuta!... şi plecă spre bar unde îşi turnă puţin gin într-un pahar, umplându-l cu apă tonică, apoi reveni la birou, şi, încercând s-o facă să uite că el ţipase până mai adineauri, pe un ton calm, dar ferm, ca şi cum ar fi negociat un contract cu un partener mai deosebit, spuse: Ai două alternative, draga mea, şi depinde de tine pe care o alegi: prima, mă ajuţi de bună voie, a doua, forţată!

      − Dragul meu Elvis! începu Margaret mimând că este şi ea foarte calmă şi stăpână pe situaţie − deşi cu câteva clipe mai înainte scăpase din gheara morţii, dar acum fiind biroul interpus între ei, parcă simţi o fărâmă de curaj − ştii foarte bine că de bună voie eu n-am acceptat şi nu voi accepta niciodată să te ajut, aşa că prima variantă pică şi nu-ţi rămâne decât varianta a doua. Acum vreau altceva să-ţi spun: de ce te prefaci că uiţi un lucru de căpătâi al omenirii? De ce te prefaci că uiţi că toţi ne-am născut egali, aşa ca într-o balanţă, în faţa lui Dumnezeu? Ori în faţa naturii, pentru că tu nu crezi în Dumnezeu! Sunt sigură că eşti un ateu convins, chiar dacă ţi-ai construit şi locuieşti într-o cruce, încercând să înşeli aparenţele şi să duci lumea în eroare că-L iubeşti şi-L prea slăveşti pe El, tu nu-L iubeşti absolut de loc.  Dar dacă, cu voia sau fără de voia noastră această balanţă de căpătâi am stricat-o sau am dezechilibrat-o, datoria noastră majoră este, ştii foarte bine, s-o reparăm aşa cum ne pricepem, s-o readucem în echilibru! Dar noi şi mai ales tu, ai stricat-o şi mai rău, nu ai făcut nimic ca s-o repa…

      − Taci! strigă el, parcă ieşit din minţi. Taci că te omor! Chiar te strâng de gât dacă nu taci şi mai mă determini să mă ridic.

      Elvis tăcu, luă paharul şi se lăsă pe spate în scaunul lui mare, apoi, după ce luă o înghiţitură zdravănă – probabil să-şi calmeze tremuratul mâinilor, observă Margaret – cu o voce mai calmă, spuse:

      − Margaret, nu te-am chemat aici să-mi dai tu mie lecţii de conduită şi morală… să-mi reproduci citate despre etică din cărţile tale tembele, pe care la citeşti…   Te rog să taci, nu mai bate câmpii cu tâmpenii. Te avertizez, e ultima oară când îţi mai cer asta!                

      Tăcu şi mai luă o înghiţitură de gin. După câteva clipe, se aplecă, şi precipitat deschise uşa biroului, trase un sertar din care luă o mapă transparentă, în care Margaret văzu un plic albastru. Apoi scoase şi o cutie metalică, cu trabucuri, din care luă unul şi-l aprinse. Trase cu multă poftă din el, şi un mic nor de fum se ridică deasupra capului său. Deschise mapa şi făcu în aşa fel ca plicul să iasă din ea, fără să-l atingă.

      − Deschide-l! porunci el arătându-i plicul cu trabucul.

      Margaret se apropie de birou şovăielnic, privind circumspect, când plicul, când pe el.

      − Deschide-l, ţi-am spus! Nu-ţi fie teamă, nu e dat cu antrax. Şi, ca să o convingă, îşi trecu rapid degetul arătător pe suprafaţa plicului.

      Ea luă plicul cu multă teamă, gândindu-se mereu că nu-i a bună, dacă el nu-l atinsese, şi observă că pe el nu scria nimic. Desfăcându-l, văzu în el o hârtie.

      − Hai, scoate hârtia că nu are nimic pe ea, spuse el văzând-o că ezită. Nu vreau să te omor, dacă aş fi dorit asta, puteam s-o fac mai demult.

      − Stai jos şi scrie! tună el, după ce ea scoase coala.

      − Ce să scriu? Să-mi scriu sentinţa la moarte?  

      Elvis zâmbi cinic:

      − Nu este sentinţa ta la moarte… Pe a ta nu va fi nevoie s-o scrii, e deja scrisă.

      − Nu scriu…

      − Ba o să scrii! strigă el aşa de tare că Margaret parcă auzi cum vibrară cuvintele prin aer.

      Elvis deschise din nou cutia metalică, luă briciul pe care-l folosise la tăierea trabucului şi-l puse în buzunar, apoi ridicându-se de la birou, veni lângă ea.

      − Stai jos şi scrie, repetă el.

      − Nu scr…

      Dar nu mai avu timp să termine răspunsul. Foarte agil, el se repezise la ea şi îi prinsese mâna stângă, răsucindu-i-o la spate. Apoi Margaret simţi ceva rece în zona gâtului. Era lama briciului pe care the King i-o strecurase pe sub breteaua rochiei.  Cu o mişcare fulger i-o tăie, breteaua căzu odată cu rochia, dezvelindu-i sânul.

      − Dacă nu scrii, am să-ţi tai frumosul mamelon! spuse el gâfâind uşor, ea simţindu-i respiraţia sacadată şi fierbinte pe lobul urechii. Pe amândouă am să ţi le tai! Ştii că sunt capabil de asta! Acum scrie… ia stiloul şi scrie, hai mai repede.

      − Dă-mi drumul… au, mă doare mâna, dă-mi drumul la mână, te rog !

Elvis Teel îi mai slăbi strânsoarea. Margaret se aplecă şi luă stiloul.

      − Scrie! şuieră el. Vezi să nu-ţi tremure mâna şi să scrii urât! Apoi dictă rar: ''La miezul… nopţii… voi fi… la tine''.  Aşa, bun, acum semnează-te cu numele întreg, aşa, bine.

      Margaret reuşi să scrie destul de citeţ şi să se semneze.

      − Pune scrisoarea în plic şi lipeşte-l cu saliva ta! Perfect! Pune-o acum pe birou şi cară-te, m-am săturat să-ţi mai văd mutra. Hai mai repede!

 

      Margaret, cu o mână ţinându-şi breteluţa rochiei şi uşor împleticindu-se, părăsi biroul. Ajunsă în apartamentul ei, se prăbuşi în fotoliu şi începu să plângă. După câteva minute, dezbrăcă rochia şi-şi puse ceva lejer, apoi împinse fotoliul şi se instală la pândă în balconul cu oglinzi magice. Mai erau câteva ceasuri până la miezul nopţii şi dacă scrisoarea respectivă trebuia să ajungă în noaptea aceasta, cineva, şi cine altul decât Tom, trebuia s-o ducă.

      Destinatarul, sunt sigură că este Fill!... gândi Margaret în timp ce-şi savura gin-ul cu foarte multă apă tonică.         

 

      Trecuse aproape o oră şi aşa cum prevăzuse ea, Tom îşi făcu apariţia în parcare, se urcă în maşină şi demară în mare viteză. Margaret zâmbi:  o pradă uşoară pentru mine! Îşi aprinse o altă ţigară şi se puse pe aşteptat. Simţi că încet, încet, o umbră de îndoială se strecură în sufletul ei: dacă Tom nu este mesagerul?… Dacă destinatarul nu este Fill? Privirea i se opri asupra paharului, aproape gol: ce gol este sufletul meu acum. Ani de suferinţă şi chin, ani de tristeţe la cheremul unui bărbat care am crezut că mă iubeşte… De ce atâta sacrificiu? Oare, nu cumva fără să ştiu, am făcut asta pentru bani sau pentru poziţie socială? A meritat!?!?... Doamne, cum am putut să fiu atunci orbită de situaţie şi să nu văd monstrul care zace în el… Cum, Doamne? Nebunul de Tenny, atunci pe plajă, chiar dacă mă ura, a vrut să-mi deschidă ochii, vorbindu-mi despre asigurări… Asigurările!...   Prima lui soţie Anna, a doua lui soţie Barbara, fuseseră asigurate… şi eu sunt asigurată… şi Lenny a fost asigurată şi toate au avut asigurări în caz de accidente… am mai rămas doar eu în…

      Dar nu mai avu puterea să-şi ducă gândul până la capăt, sări din fotoliu şi foarte agitată, începu să se plimbe prin apartament, ca o leoaică captivă, gândindu-se – pentru prima dată mai intens − cum să fugă din această închisoare în care ea intrase, culmea, de bună voie.

     Tom poate fi salvatorul meu! Dar de ce dracu’ nu apare… dacă nu se mai întoarce şi eu stau aici ca fraiera… aştept cu paharul în mână şi nu fac nimic…

 

- va urma -

[Corina Militaru]

Captivant! Astept continuarea.

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Devine din ce în ce mai captivant. Foarte bine ai zugrăvit Emil caracterul lui Teel prin acţiune. Cu al lui Margot am mai luat cunoştinţă.

Încântată de ce am citit şi aştept continuarea, urgent, Sofy!

[Emil Dumitru]

Corina, mulţumesc pentru lectură.

Sper că şi următoarele episoade să-ţi placă.

Corina Militaru a spus :

Captivant! Astept continuarea.

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Sofia, mă voi strădui să-ţi îndeplinesc dorinţa!

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Devine din ce în ce mai captivant. Foarte bine ai zugrăvit Emil caracterul lui Teel prin acţiune. Cu al lui Margot am mai luat cunoştinţă.

Încântată de ce am citit şi aştept continuarea, urgent, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Palpitant şi bine scris. Aveţi cu adevărat stofă de scriitor, domnule Emil.