Crucea din sticlă XI

[Emil Dumitru]

       Tenny se întoarse brusc spre ea şi săgetând-o cu o privire fixă, stranie, ca a unui leu, gata de atac, spuse ironic, aproape maimuţărindu-se:

 

       − Câtă generozitate de la o femeie ca tine, scumpa mea Margot, aproape că şi lăcrimez de emoţie, nici nu te mai recunosc! În zadar spui asta, eu nu te mai cred şi am să mă răzbun!

       − Tu să te răzbuni? De ce, tu!? Tu ai fost cel care a plecat, care a dispărut fără nicio explicaţie, nu eu, da?  N-ai niciun drept să faci asta…

       − Mă doare în partea posterioară, dacă am sau nu acest drept! Uite cine mă judecă pe mine!?  Ştii câte mii  de dolari m-a costat aventura cu tine? Ştii cât am cheltuit? Realizezi cât?

       − Eşti un mitocan dacă-mi reproşezi asta! Nu eşti un bărbat integru. Un adevărat gentleman, n-ar face asta niciodată… apoi, eu chiar te-am iubit…

       − Mai iubit pe dracu, ai iubit doar banii mei!

       − Nu-i adevărat!

       − Răzbunare: şantaj şi sex… adică, iad şi paradis! Sună frumos, nu? Romantic şi excitant, nu? 

       − Impertinentule!

       − Mai bine impertinent, decât prostit de două ori de aceeaşi femeie! Am să mă răzbun şi  te voi şantaja dacă te căsătoreşti cu tata! Gândeşte-te la asta, momentan  n-am niciun plan, dar voi gândi eu unul! Cel puţin trebuie să mă mulţumeşti de două ori… adică, obligatoriu, ne vom mai iubi de două ori… odată vom face sex  pentru mine şi a doua oară, dragoste,  pentru tine..

       − Du-te la dracu’, mitocan prost ce eşti, măgarule…

       − Da, da, şi de încă alte două ori, pentru alte variante: o dată că te-am pus la curent cu planul actualului tău iubit, recte tata şi a doua oară, că te-am avertizat că te voi şantaja dacă faci acest pas…

 

       Îi  întoarse spatele şi plecă spre mare.

 

       − Impertinentule!  o auzi Fill pe Margaret că spune în urma lui.

 

       Aici, imaginea începu să tremure, sonorul să scadă ca volum şi la câteva secunde, se întunecă de tot şi se făcu linişte. Margaret cu ajutorul telecomenzii puse draperiile în mişcare, acoperind locul unde fusese ecranul, semn că nu mai urma nimic.

       − Sper că, zise ea sculându-se din fotoliu, filmuleţele te-au ajutat, şi, şi… după care tăcu. Luă paharul, termină ce mai era în el şi se îndreptă spre balcon, strecurându-se, ca şi data trecută printre faldurile perdelei.  Reveni imediat, schimbată puţin la faţă observă Fill, şi, puţin precipitată, spuse:

       − Fill, vizita ta trebuie să se termine acum. Elvis şi Marck au revenit! Maşinile lor sunt acum în parcare. Tăcu, se apropie, aşezându-şi afectuos mâinile pe pieptul lui şi privindu-l în ochi, spuse: Fill, te rog, crede-mă că până mai zilele trecute, n-am ştiut în totalitate de aceste filmări. Sunt sigură că este bine că le-ai văzut! Aşa ţi-ai format o părere despre mine şi despre el, de aceea am spus mai devreme: şi, şi. Acum pot să mai punctez că şi despre situaţia în sine. Astfel, te-am ajutat sau mai bine spus, ne-am ajutat reciproc: scutindu-mă şi scutindu-te de multe întrebări.

       − Mai sunt şi alte imprimări?

       − Da! Mai sunt patru filmuleţe la mine dar care nu sunt relevante. Însă, nu ştiu ce are el în arhiva personală. Acum însă trebuie să pleci din două motive: primul, el s-a întors şi va asculta tot ce vorbim noi. Al doilea... Se opri, ridicându-şi mâna şi uitându-se la ceas, continuă: Momentan nu au pus în funcţiune aparatura, cred că nu au remediat defecţiunea, atunci când o vor repara şi conecta, cadranul ceasului meu se face roşu, spuse ea arătându-i-l, care în acel moment pâlpâi de câteva ori sub privirile lor uimite şi se înroşi. Margaret zâmbi şi cu voce tare, foarte protocolară, zise: O seară bună în continuare, domnule căpitan, şi-mi pare bine că v-am cunoscut! Sper că veţi prinde foarte repede criminalul care a ucis-o pe Lenny! Sărmana copilă, era aşa de frumoasă şi de tânără… Regretăm enorm dispariţia ei prematură. Cu plăcere aş mai fi discutat cu dumneavoastră, dar −  arătă spre ceas zâmbind cu subînţeles − acum sunt obosită. 

       − Plăcerea a fost şi de partea mea să vă cunosc, doamna Margaret! spuse Fill sărutându-i foarte delicat mâna. O seară bună, şi încă odată, condoleanţele mele cele mai sincere, mai adăugă el, urmărind-o cum pleacă şi foarte graţios începe să se dezbrace din mers, fără să se jeneze de prezenţa lui, îndreptându-se spre peretele opus unde, deja draperiile galbene se şi puseseră în mişcare, tot aşa de silenţios şi tot de la centru spre margini, lăsând să se vadă un pat special dotat cu o lampă cu raze ultraviolete.     

       Fill intuind ce va urma, se întoarse şi părăsi camera galbenă, fără să se uite în urmă, fiind conştient că privirea lui era aşteptată.

       Când ajunse la parter, acelaşi tânăr care-l condusese la Margaret, îl abordă:

       − Vă rog să mă urmaţi! Domnul Elvis Teel doreşte să vă vorbească.

       − Anunţă-l pe domnul Elvis, că am să revin foarte curând să vorbesc cu dumnealui, acum sunt chemat urgent la sediu.

       − Prea bine, domnule!

- va urma -

[Sofia Sincă]

Da, ne-am cam lămurit şi noi cum stau lucrurile din punctul de vedere al Margaretei. Precis vom citi cu totul alte motive ale soţului ei şi ne vom îndrepta gândurile în altă parte. Sau nu. Doar autorul ştie.

Construcţia textul este foarte corectă şi văd că ai renunţat la ghilimele, Emil. Deja textul arată mult mai bine. Din punctul meu de vedere.

Aştept următoarul capitol.

Cu apreciere deosebită, Sofy!

[Emil Dumitru]

Mulţumesc, Sofia,  pentru lectură şi apreciere. Precis... vei rămâne plăcut surprinsă de felul cum vor evolua lucrile în ceea ce-o priveşte pe Margaret!

Cu prietenie, 

[Vasilisia Lazăr]

M-a captivat cu totul acest text. Abia aştept continuarea. Nu am nimic de reproşat. Preţuirea mea,