Crucea din sticlă VII

[Emil Dumitru]

      − Te rog vino lângă mine, tot ce va urma se va petrece în spatele tău! spuse Margaret, arătându-i spaţiul liber de lângă ea.

      Fill se ridică, ezită o clipă, apoi îşi împinse fotoliul mai aproape de al ei, făcându-se că nu observă acel zâmbet ironic, care încă mai persista pe faţa ei înţepenită ca o mască.

      − Teamă?

      − Nu.

      − Atunci?

      − Spaţiul mi se pare mic, pentru două persoane.

      − Mie nu! Apoi depinde cum stau cele două persoane într-un fotoliu! spuse ea cu o voce molatecă, făcând din mână, mici gesturi semnificative.

      Fill aşezându-se, trase aer în piept cu intenţia de a-i răspunde − de data aceasta să-i amintească el, de ce se află aici − dar realiză brusc că era inutil, presimţind că răspunsul lui ar fi fost inutil.

      Draperiile se puseseră de mult în mişcare, foarte lin − cum de altfel funcţionau toate în reşedinţă, uşor, fără mişcări bruşte şi fără zgomot − de la centru spre margini şi când distanţa dintre falduri fu de aproximativ cinci metri, se opriră. În spaţiul rămas liber, la început, Fill a distins ceva alb, ca o ceaţă groasă de toamnă târzie, fără un contur bine definit, o atmosferă necunoscută ochiului omenesc, apoi totul s-a înnegrit repede, transformându-se în ceva asemănător unui tunel în care se profilă un fel de "gaură neagră". Încleştă brusc mâinile pe braţele fotoliului, fiindu-i teamă să nu-l absoarbă hăul acela imens. Deodată simţi un curent rece, venit dinspre spaţiul respectiv, aşa ca adierea uşoară a unei brize marine şi întoarse brusc capul spre Margaret, să vadă cum reacţionează  ea. Văzând-o calmă se relaxă şi el.

      După câteva secunde, privirea îi fu atrasă de naşterea unei raze albastre, la început palide, care, uşor, uşor, începu să se accentueze, luminând orizontul acelui tunel-hău. Din îndepărtare parcă, percepu un zgomot: clipocitul specific pe care-l fac valurile leneşe ale unei ape, odihnindu-şi talazurile obosite pe o plajă, zgomot amestecat cu ţipete de pescăruşi. Crescendo, imaginile sugerate de sunet, începură să se contureze. Da, era ţărmul unei mări, cu nisip, cu plajă şi un soare care lumină totul, transformând "gaura neagră" într-un minunat colţ de rai, cu pescăruşi care puteau fi văzuţi zburând şi ţipând de bucurie că sunt liberi. Din clipă-n clipă, Fill se aştepta ca valurile molcome să inunde camera şi să-şi odihnească talazurile  la picioarele lor, iar pescăruşii să li se oprească pe umeri, atât de real părea totul, şi chiar îşi privi picioarele.

      − Fantastic, nu mi-am putut imaginea aşa ceva! zise Fill vădit surprins.

      − Filmări din 1990. Sunt imagini tridimensionale sau holograme, eu nu ştiu exact cum se numesc.

      Din valuri, Margaret îşi făcu apariţia ca o sirenă. Era magnifică, de o frumuseţe uluitoare, parcă venea dintr-o zonă ascunsă în adâncurile mării, un tărâm în care noi oamenii simpli nu avem acces,  o lume fantastică numai de ea ştiută, făcându-te pe tine muritor de rând să regreţi că nu-i ştii secretul. Primul impuls al lui Fill – şi chiar căscă gura − la vederea frumoasei sirene, fu acela de a striga la ea să se oprească şi să nu mai chinuie valurile, care, disperate îşi înălţau talazurile înspumate spre umerii arămii şi goi, încercând cu spuma lor albă să îi spele cristalele minuscule de nisip, lăsând totodată pe corpul bronzat, mici pârâiaşe de spumă care sclipeau în razele soarelui. Fill simţindu-şi gâtul uscat închise gura şi înghiţi în sec, mut de uimire nu putuse să articuleze niciun sunet, mulţumindu-se doar să privească cum sirena, cu paşi uşori, chiar leneşi, călca nisipul auriu care gemea de plăcerea că tălpile ei goale, gingaşe şi fine, doar îl sărută. Sau poate că nisipul suferea de gelozie pe spuma mării, care, cu câteva clipe mai înainte, îi mângâiase corpul şi el nu putea să facă asta. 

      Margaret se opri lângă şezlong, se uită în stânga şi-n dreapta şi după câteva secunde se aşeză. Lui Fill nu-i scăpă micul amănunt că ea purta doar un slip de culoare albă, ce contrasta izbitor, dar plăcut excitant, cu pielea arămie.

      − Aşa arătam eu în urmă cu ceva ani, mai exact, când m-a cunoscut  Elvis Teel! o auzi pe Margaret că spune cu o voce gâtuită de emoţie, încărcată şi cu puţin regret pentru vremurile trecute.

      La un moment dat, parcă aşa din spaţiu se născu un zgomot produs de un motor de maşină, crescând ca intensitate, apoi se opri brusc. Fill o văzu pe Margaret, cum foarte grăbită, îşi pune sutienul. După câteva secunde, din partea dreaptă îşi făcură apariţia doi bărbaţi şi o femeie. O recunoscu imediat pe Lenny şi întoarse capul spre Margaret, cerându-i din priviri, să-i spună, cine sunt şi celelalte personaje.

      − Bărbatul mai în vârstă este soţul meu, Elvis Teel! Cel tânăr este fiul lui, Tenny, îl lămuri Margaret.

 

      − Hello, Margaret! 

      − Hello!

      − Draga mea, scuză-mă că te-am făcut să mă aştepţi, dar nişte probleme neprevăzute  m-au reţinut mai mult. Dragii mei copii, daţi-mi voie să v-o prezint pe viitoarea mea soţie: Miss Margaret White! Draga mea, ei sunt copiii mei: Miss. Lenny Teel şi ms. Tenny Teel!

 

      După ce-şi strânseră cordial mâinile, zâmbindu-şi protocolar, noii veniţi, începură să se dezbrace, fiecare după ritmul şi tipicul lui. Lenny, observă Fill, foarte rapidă, fu prima care se dezbrăcă şi rămânând doar în slip, o zbughi spre mare.

      Deodată, îşi făcu apariţia un alt personaj şi, după îmbrăcăminte, Fill deduse că era şoferul. Acesta se opri lângă dl. Elvis, se aplecă şi îi şopti ceva la ureche, apoi se ridică şi plecă.

- va urma -

[Sofia Sincă]

Un nou episod, tot psihologic, zic eu. Deoarece nu are acţiune pentru a se considera poliţist. Spaţiul este foarte restrâns, preocuparea principală a autorului este doar pentru frumoasa Margaret, descrierile predomină. Aici un elegant, rafinat interior, ceea ce eu am văzut doar în filme. O mică sală de proiecţie tridimensională.

Şi acum mici atenţionării:

pe faţa lui Margaret citi,- româneşte ar fi ''pe faţa Margarete citi...'' dar, dat fiind faptul că nu foloseşti nume româneşti, poţi spune ''pe faţa femeii citi''. Numelor feminine care nu se termină în ''a'' nu se poate aplica genitivul.

''Primul impuls al lui Fill...'' - în acest paragraf desciptiv foloseşti prea multe pronume personale, ea, ei, lor, ei. Eu zic că mai poţi scoate din ele.

Şi, desigur aştept continuarea.

Cu preţuire, Sofy!

[Emil Dumitru]

Da, Sofia, voi modifica. Că va fi un roman poliţist sau de dragoste.... nici eu nu ştiu !

Mulţumesc pentru lectură şi te invit cu drag să citeşti şi viitoarele postări.

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Un nou episod, tot psihologic, zic eu. Deoarece nu are acţiune pentru a se considera poliţist. Spaţiul este foarte restrâns, preocuparea principală a autorului este doar pentru frumoasa Margaret, descrierile predomină. Aici un elegant, rafinat interior, ceea ce eu am văzut doar în filme. O mică sală de proiecţie tridimensională.

Şi acum mici atenţionării:

pe faţa lui Margaret citi,- româneşte ar fi ''pe faţa Margarete citi...'' dar, dat fiind faptul că nu foloseşti nume româneşti, poţi spune ''pe faţa femeii citi''. Numelor feminine care nu se termină în ''a'' nu se poate aplica genitivul.

''Primul impuls al lui Fill...'' - în acest paragraf desciptiv foloseşti prea multe pronume personale, ea, ei, lor, ei. Eu zic că mai poţi scoate din ele.

Şi, desigur aştept continuarea.

Cu preţuire, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Frumos şi interesant. Nu am ce cârcoti. Cu stimă, Vasilisia