Cozi de papagali

[Exemplu de Titlu]

Nimeni nu poate a nega existenta diversă a papagalilor, cu o coadă ceva mai scurtă e tot un papagal, dar în acelaşi timp, e şi mai clar pentru toţi că un papagal cu o coadă scurtă nu e la fel cu un papagal care are coada întreagă.
Mai sunt papagalii deosebiţi şi pe alte criterii...eu însă am ales numai aceste două exemple.
De aici toată încurcătura!
Vă daţi seama de ce am ales numai acest context, altfel încurcătura era şi mai imposibilă de-a fi definită.
Acum, dacă am început a scrie despre ei în mod evident, special, asta înseamnă că îi consider diferiţi de papagalii obişnuiţi.
Se poate spune limpede.
Însă dacă nu îi aminteam deloc şi mă prefac că nu observ nici o deosebire între un papagal cu coada întreagă şi unul cu coadă scurtă, s-ar putea să mă bănuiască de interese ...
Da, vreun interes... să mă prefac că nu observ ceva ce văd cu toţii, sau că nu îndrăznesc să abordez subiectul şi vreau să mă eschivez de la luarea unei poziţii în problema papagalilor cu o altfel de coadă.
De ce, vedeţi cum stă problema?
Din clipa în care apare subiectul, la mine ori la alţii, chiar din prima clipă în care ai schiţat o singură frază ori ai scris câteva cuvinte despre papagalii cu coadă scurtă, cititorul va încerca numaidecât să ghicească dacă tu, cel care ai schiţat sau ai scris, eşti unul cu coadă lungă sau unul cu coada scurtă.
Fireşte, de la prima privire a textului, cititorul doreşte să vadă de care eşti, ca să ştie cum să înţeleagă ceea ce ai schiţat, ce ai scris.
Este o regulă ce rămâne întotdeauna aceeaşi:
Dacă te simt că ai coada întreagă, cei cu coada întreagă te vor lua în serios doar atunci când vor simţi că îi apostrofezi şi îi pui la punct pe cei cu coada scurtă.
Dacă te simt că ai coada scurtă, scena se repetă implicaţi fiind cei cu coada scurta
Însă atenţie!
Dacă te apuci să iei apărarea celor cu un alt fel de coadă decât a ta, atunci e rău de tot.
Vor duşmăni fiinţa ta şi pe cei, pe care vroiai să-i aperi. Pentru ei vei rămâne în continuare, la nesfârşit unul din tabăra celorlalţi, care-şi bagă coada în treburile lor.
Indiferent cum te-ai strădui să tratezi dilema, ea rămâne spinoasă.
Maximă precauţie, poţi fi şi oricât de gingaş în a trata-o, dacă te apropii de ea, tot te vei înţepa la cel puţin un deget.
Niciodată nu vei scăpa fără traume.
Nu scapi nevătămat!
Te învinuiesc, ori confraţii cu aceeaşi coadă, ori ceilalţi!
Iar restul... va lua de fiecare dată ori partea unuia ori a altuia, în funcţie de interesele de moment şi de necesităţile...fireşti.
O dilemă ce a stârnit întotdeauna ceartă şi ură între familiile de papagali.
Măiii!!!
Dacă până şi papagalii - deci frate cu frate - nu se mai înţeleg bine între ei, şi asta doar din cauza unei bucăţele de coadă în plus sau în minus.
Vedeţi, compoziţia chimică a salivei în condiţii climaterice diferite, a fost de când se ştie, un stimulent în felul lor de a gândi despre papagalii care diferă între ei prin lungimea cozii.
Însă de unde le-a venit lor idea ? şi ce idee!!!
Gustul papagalilor diferă şi el, în funcţie de lungimea cozii?...
Nu săriţi să mă întrebaţi, că nu ştiu!

 

Copyright © 2012 Designed & Coded by Gheorghe Serbanescu

[Sofia Sincă]

Oricum cozile de papagal sunt diferite de cozile de topor... dar asta este altă poveste.

Foarte important este să-ţi vezi lungul cozii.

Cu uşoară ironie, George ai încercat să abordezi unul dintre multiplele aspecte ale existenţialităţii.

Sunt multe teorii, atât de multe, tot atâtea câte caractere pe Terra. Uneori e bine să te învârţi printre cei cu aceeaşi dimensiune a cozii. Dar ce faci cu ideea depăşirii de sine, cu aceea de a urca pe scara ierahică, a depăsirii clasei sociale din care faci parte. În timp ce tu îţi doreşti o clasă socilală mai înaltă, o lungire a cozii, cei de lângă tine îţi doresc eşec, prin urmare să ţi-o scurteze. Cei mai mulţi îşi ascund lungimea cozii şi fac salturi ameţitoare.

De fapt eseul tău vorbeşte despre implicarea celor diferiţi în opinii diferite sau ierarhii sociale necuvenite.

''un papagal cu o coadă scurtă nu e la fel cu un papagal care are coada întreagă.'' - aş vrea să te întreb: cine stabileşte dimensiunea cozii?

Foarte interesant textul plin de subtilităţi şi cu uşoară tentă peiorativă.

Cu multă apreciere, Sofy!

[Elena Mititelu]

" Nici nu ne imaginăm de câtă inteligenţă avem nevoie ca să nu fim niciodată ridicoli" (Chamfort )

Am lecturat cu mare drag!

Elena

[Sofia Sincă]

''Daca s-ar cunoaşte omul măcar pe sine însuşi!'' - exact asta am spus şi eu George: e foarte important să ne cunoaştem lungimea cozii, dimensiunea ei.

Dar, să nu generalizăm. Nu putem spune că fiecare ins îşi atribuie calităţi pe care nu le are sau pe cele pe care le-ai înşirat tu. Sunt atâţea oameni oneşti în lumea asta. Eu cunosc mulţi dintre ei, m-am înconjurat cu mulţi astfel de oameni. Deci, să nu generalizăm. Sunt multe fenomene, multe caractere şi multe întâmplări pe acest pământ. Nu putem să ne pierdem total încredere unii în ceilalţi. Nu am mai putea convieţui.

Şi tot nu mi-ai răspuns: cine stabileşte lungime cozii (de papagal) şi cât avem voie să ne întindem?

GHEORGHE SERBANESCU a spus :

Multumesc Sofy, multumesc Mihaela, pentru lecturat, comentarii si aprecieri.

Omul interior cel nevăzut şi necunoscut, omul cel tainic; omul acest necunoscut.

 

Necunoscut numai celorlalţi, fie chiar şi cei apropiaţi ai lui şi necunoscut chiar lui însuşi sau abia cunoscut de sine însuşi, iar uneori cunoscut mai ales de sine însuşi.

 

Daca s-ar cunoaşte omul măcar pe sine însuşi!

 

Dacă s-ar cunoaşte sau recunoaşte aşa cum este şi dacă recunoscandu-se s-ar face aşa cum trebuie să fie.

 

Omul ar cunoaşte mai bine pe toţi ceilalţi, s-ar purta mai bine, s-ar înţelege mai bine şi faţa morală ar fi de mult alta.

 

Dar fiecare om crede sau vrea ceea ce nu este şi nu poate fi...

-fiecare îşi dă dreptate în neînţelegerile sale cu ceilalţi;

-fiecare se vrea sau se crede mai inteligent, mai frumos, mai capabil, mai bun decît ceilalţi;

-fiecare îşi atribuie un avantaj faţă de ceilalţi, îşi găseşte o calitate pe care nu o au ceilalţi;

-fiecare descoperă păcate şi lipsuri celorlalţi;

-fiecare judecă şi osîndeşte pe ceilalţi;

-fiecare se laudă şi se îndreptăţeşte pe sine.

 

Nu vine oare de aici toată ura, invidia, vrajba, desbinarea şi tulburarea dintre oameni,toate aceste FORTE ALE RAULUI?

 

Acest necunoscut sie însuşi şi nejudecat de sine însuşi, aceasta este cauza neanţelegerii multor suferinţe şi nefericirii noastre.

 

Aceasta întreţine egoismul, intriga, calomnia, minciuna, cearta, lăcomia, furtul, uciderea; aceasta provoacă neînţelegerile dintre oameni; aceasta agită interesele personale şi patimile omeneşti; acestea turbură pe toţi ceilalţi.

 

Aceasta face dureroasă viaţa multora, adică mulţi dintre noi, pe a tuturor celorlalţi.

 

Imaginarea că este altfel decît el, ambiţia de a fi altfel decît el, orgoliul, amorul propriu, care te orbeşte şi te împiedică de a vedea cum eşti tu şi de a vedea cum este el; iată ce face din viaţa comunităţii omeneşti, uneori în cercul celor mai apropiaţi oameni, în familii chiar, neînţelegerea, vrajba şi suferinţa.  

O tematica la care voi reveni( scriam cu ani in urma, din pacate valabil si azi! )

 

Cu respect si prietenie,

George

[Vasilisia Lazăr]

Interesant. Vă felicit!

[Corina Militaru]

Textul pare ca se asterne in joaca. De fapt, foarte profund, ne indeamna la meditatie.

De fapt modul nostru( nu neaparat general valabil) de a ne raporta la exterior si de a ne vedea( adevarat sau nu) cei mai... in orice directie, duce la polemici, impartirea in grupuri care detin adevarul "mai adevarat", lupte in care plutind intr-o iluzie pierdem energie. Daca ne-am intoarce privirea obiectiv si sincer catre noi poate  am avea sansa sa vedem ca, macar pentru o secunda in viata am fost tot ceea ce admiram sau dispretuim la semenii nostri.

Cu prietenie,

[Vasilisia Lazăr]

Am dus textul în Biblioteca de proză.