Complotul (roman - fragment) Coşmarul

[ELENA AGIU-NEACSU]

- Ce ai, omule? Parcă nu ţi-ar fi toţi boii acasă?
- Ai ghicit, e doar unul.
- Înţeles, îi răspunse Vera.
- Cine zice, ăla e, o dădu Cosmin pe glumă, de bună seamă fără succes. Deschise apoi televizorul.
- Să vedem ce mai mint ăştia. Poftă bună!
O vreme mâncară în tăcere, dar în cele din urmă Cosmin îşi dădu în petic:
- Da’ chiar sunt bune spaghetele astea. Ce-ai pus în ele?
- Top secret, i-o tăie Vera, aşa că nu avu decât să tacă şi să mănânce în linişte. Se vede însă că avea mâncărici la limbă, aşa că în cele din urmă izbucni:
- Schimbaţi, măi, canalul! Unde e telecomanda? ’Tu-le muma-n cur de hoţi! Aşa le trebuie! Să-nfunde puşcăria... Toţi! Să nu mai rămână unul, aţi auzit?
- Hai, mă Cosmine, taci că te-aud vecinii!...
- Vecinii ştiu cine e Cosmin. Unul e Cosmin pe scara asta, aşa să ştiţi! Îşi bat joc de noi nişte hahalere lipsite de scrupule. Huo!... se aprinse el.
- Dă-mi telecomanda! Las’ că schimb eu acuma, zise Vera încet.
- Degeaba! La puşcărie cu hoţii! La beci cu ei!...
- I-auzi, muzică! încercă Vera să-i distragă atenţia.
- Că de populara ta îmi arde mie, nu se lăsă Cosmin.
- Aici nu eşti la cârciumă ca să ţipi. Asta e casă de oameni.
- Şi ăştia care ne fură pe faţă nu sunt tot oameni? Ce sunt? Băga-mi-aş picioarele... Haide că m-am enervat!
- Eu ţi-am zis că-ntreci măsura! Dar crezi că-ţi vreau răul.
- Scuze, frăţioare! Să mă ierte şi cumnăţica, dar nu pot dă stau pasiv când văd o nedreptate. Voi mă cunoaşteţi.
- Gata, l-au închis acuma, încercă să-l liniştească Vera.
- Şi mâine scoate altul capu’!... Ptiu!
- Şi ce-ai vrea, îl întrebă Virgil, să-i mătrăşească pe toţi deodată?
- Să fie arşi pe rug, asta ar merita. N-ar mai îndrăzni să ne fure pe faţă!
- Sunt alte vremuri, pară şi Simona, care terminase de mâncat.
- Aşa ar trebui!.. Auzi la ei, îi ducem la odihnă ca să scrie cărţi! Păi asta e închisoare? Ăştia merita ghilotina!...
- I-auzi, Ileana Ciuculete! „Iar după un an, supă de curcan”, începu să fredoneze Vera.
- Tu când faci? Că au trecut mai bine de zece ani de când...
- Asta-i bună! Ai uitat? La Crăciun ce-ai mâncat?
- Acum un an? Mersi!
- Ei, am mai făcut şi-n timpul anului, dar curcanul ăla-l ţin minte că ni l-a adus finu’ viu... Nu mai ştii ce-am păţit, că n-ai vrut să-l tai şi cu chiu, cu vai, am găsit pe cineva care să mi-l taie? Ţii minte numai ce vrei, aia e!...
- Şi ce-ai vrea? Să-mi încarc memoria inutil? Ei!... Săru-mâna pentru
masă, c-a fost bună şi gustoasă şi gospodina frumoasă! Să-ţi ţie Dumnezeu năravu’!...
- Ai vrea tu! Culcă-te pe urechea aia! Numai aia n-oi face, când ajung acasă noaptea la trei!
- Dar nu e obositor? o descusu Simona.
- Este, dar am de ales? Mă bucur că am un loc de muncă stabil, am
carte de muncă. De bine, de rău, mâine-poimâine sper să am o pensie. De ce credeţi că ţin de postul ăsta? Lui Cosmin îi e uşor să dea din gură, dar ce ştie el? Restaurantele din oraş angajează pe trei luni, de probă, tinere pe care le schimbă ca pe ciorapi, că la poartă abia aşteaptă altele să le ia locul. Şi o ţin tot aşa, fără să le facă, deşi legea îi obligă, carte de muncă. Legile sunt permisive şi de-aia se comit atâtea ilegalităţi.
- Aşa e, mamă, ai dreptate. Tu ştii cel mai bine cum stă treaba, zise
Cosmin. De fapt, fiecare se pricepe în domeniul lui. Pot eu să mă bag în registrele lui frate-meu? Mi-aş pinde urechile, trebuie să recunosc. Nu-i aşa, Virgile?
- Aşa e. De multe ori nici eu nu le dau de cap.
- Păi vezi?! Caută, că astă-seară trebuie să fie filme. Să vedem la care ne oprim. Aşa. Ăsta cu Eddie Murphy. Film de acţiune. Las-aci! Foarte bine. Acuma a început. Joacă tare tipu’. Astea-mi plac mie, filmele de acţiune, ca şi cărţile.
Vera şi Simona începură să strângă masa. Simona aduse şi restul de veselă în bucătărie, iar Vera spălă vasele.
- Mare minune cu apa caldă! Ce mai păţeam, Doamne! Dacă aveam o zi pe săptămână pe vremea lui Ceaşcă. Ăştia care îl regretă, nu ştiu cum ne chinuiam. Fierbeam apă şi pentru rufe. Acuma e boierie. Mai ales cu maşinile automate, zise Vera.
- Ei, văd numai ce-i interesează. Adevărul e că atunci, de bine, de rău, aveai un loc de muncă asigurat când terminai o şcoală. Acuma terrmini două-trei facultăţi şi nu ai unde munci, de-am ajuns să ni dea-n cap la drumul mare.
- Şi le-aţi spus părinţilor tăi că vii cu Virgil?
- Nu.
- E mai bine aşa. Vei vedea! Dacă stai să analizezi, ba c-o fi, ba c-o păţi, nu e treabă bună. Cu dragostea treci peste toate obstacolele.
- Să sperăm că va fi aşa.
- Îţi spun eu, va fi foarte bine. Virgil e un băiat salon. S-a făcut linişte. Cred că se uită la film.
- Dar Cosmin e tare pătimaş. Se aprinde din te miri ce, zise Simona.
- Important e că-i trece repede. E ca focu’ de paie. Şi mai ales, nu poartă pică. Acuma te bălăcăreşte şi peste zece minute vorbeşte cu tine, de parcă nu s-a întâmplat nimic.
- E bine. De fapt, cam aşa sunt şi eu.
- Am terminat. Dacă vrei, poţi să te duci la televizorul din dormitor. Vin şi eu de îndată ce mai dichisesc pe-aci. Vreau să scot câte ceva din ladă pentru mâine. Mă gândesc să fac o ciulama. Vin repede.
- Bine atunci, îi răspunse Simona şi se îndreptă spre dormitor traversând sufrageria.
- Ce fac doamnele? Ne ducem la telenovea? Noapte bună! îi ură Cosmin, dar Simona nu-i răspunse, ci doar salută înclinând capul, zicându-şi: „Ce rău e că nu au un hol despărţitor! Păcat pentru un apartament cu o asemenea poziţie că e conceput atât de aiurea!”
Deschise televizorul, găsi un documentar, dădu sonorul încet şi se bucură că şi-a găsit somniferul. Se dezbrăcă, îşi puse pijamaua pe care i-o dăduse Vera şi se întinse. Pe nesimţite, adormi.
***
- Cristoşii şi Dumnezeii tăi de muiere! Ad-o furca! Unde-i furca?
Unde fusăşi, curvo? De unde vii? De la apă? Na apă!... răsturnă Gicu găleata, udând-o de sus până jos. Na apă, ţine apă! Numai noaptea s-aduce apă?
- Dacă s-a-nfundat fântâna, ce vrei? Nu-ţi convine, atunci de ce nu vii mai devreme s-aduci tu?
- Ce fântână, care fântână? Mama ei de fântână! Noaptea să duce
la apă?...
- Bine, mă, păi cu ce vrei să mă spăl, că sunt ca vai de lume de la
grădină?
- Te-ai spălat acuma, na! Unde e oala cu vin?
- Uite-o, mă, pe masă, la ochiu-al bâz!
- Pe masă, zici? Şi eu de ce n-o găsi, ai? Unde e fie-ta?
- Da’ ce-ţi veni? Nu ştii unde e? La facultate.
- Toate fetele au venit acasă. Ea pe unde umblă? Sunteţi în cârdăşie!
O acoperi, ai? Codoaşa dracului! Să mă făceţi de râsu’ lumii? Staţi că v-
arăt eu vouă! Complotaţi împotriva mea? Asta nu se trece aşa, dădu el cu oala de pământ spărgând-o cu zgomot strident.

***
Simona tresări şi începu să tremure zguduită de spasme.
-  Trezeşte-te! Ai visat! se simţi ea zgâlţâită. Gata, îi zise
Virgil. 
Se trezi brobonită de sudoare, cu muşchii încordaţi. „Doamne, îşi spuse, iar am avut o criză!” Deschise ochii în cele din urmă şi îl văzu pe Virgil alături de ea.
- Ai avut un coşmar. Nu trebuia să te culci cu televizorul deschis.
Scuză-mă că am schimbat canalul! Când bagă publicitate, sonorul este mai tare. Nu mi-am dat seama.Trebuia să-l dau încet.
- Unde suntem?
- La frate-meu. Gata, a trecut. Culcă-te! Eu o să deschid puţin geamul
să intre aer curat. Acoperă-te bine!
- Merg la baie.
- Foarte bine! Spală-te cu apă, cu multă apă rece! O să treacă, zise el
prea puţin convins, fiind, de fapt, îngrijorat. Cu siguranţă, era foarte obosită. Noaptea pierdută îşi arăta colţii. „Va trebui să ne dozăm mai bine efortul de acum înainte”, îşi zise. „Vom pleca mâine la prânz, iar nu de dimineaţă, aşa cum programaserăm iniţial. Încă nu ne-am revenit după noaptea pierdută.”

[Sofia Sincă]

Un fragment bazat doar pe dialog. Telegrafic, simplu, din toate punctele de vedere. Cel mai facil mod de a scrie. Trăirea simplistă, banală a personajelor, vocabular la fel, uneori trivial. Nu cunosc tema romanului, numai din acest fragment nu pot aprecia nimic. Nu-mi spune nimic. Nici măcar dacă e roman sau nuvelă. După întindere, număr de personaje, acțiune.

Dar este doar părerea mea,

Sofi

[Chris]

 "- Ce ai, omule? Parca nu ti-ar fi toti boii acasa?"

- Ce ai omule? Parca nu ti-ar fi toti boii acasa. - mie imi arata mai bine asa

fragmentul debuteaza cu dialog despre fostul si actualul sistem, dar personajele sunt introduse pe rand si fugar, nu stim ce varsta au, nu intelegem gradele de rudenie dintre ele sau cate sunt sau ca sau motivul pentru care sunt impreuna, se deduce la un moment dat ca este o cina in familie intre frati si cumnati, etc, precum si anumite dialoguri trebuie sa-ti dai seama cine - ce zice. uneori un dialog foarte lung, nu este o idee prea buna.

la fel si cosmarul este introdus ca un fragment de sine statator - dar ca titlu al fragmentului ma gandesc ca ar fi trebuit sa ocupe un loc mai important decat un simplu fragment si sa induca o anumita atmosfera, pe cand dialogul de inceput cred ca are 2 pagini. de altfel modul in care este introdus nu mi se pare prea ok - nu se intelege ca este un vis, ca personajul viseaza sau a visat, chiar daca se mentioneaza asta in fragmentul urmator.

dar aceasta este viziunea mea

[Vasilisia Lazăr]

Nu! E prea mult dialog. Fraze scurte, simple... Nu.