CAPRICIILE OGLINZII

[Exemplu de Titlu]

 

De pe înălţimea aceea se deschidea privirii tale o perspectivă care îţi crea puternica impresie că ai ajuns într-un loc unde începe alt tărâm. Trecerea bruscă de la realitatea obişnuită la o lume de basm te-a înfiorat şi te-a făcut să te pierzi într-o stare de nesiguranţă. Era suficient să întorci spatele acelei privelişti şi trăiai şocul revenirii la realitate. Apoi, automat, te întorceai cu faţa către ea şi trăiai şocul contactului cu altă lume. După mai multe rotiri în felul acesta, ai acceptat că acolo se petrece ceva supranatural, că ai ajuns la hotarul dintre două tărâmuri. Automat, a venit întrebarea: "Nu cumva nu sunt treaz şi visez?" Ai început să recapitulezi evenimentele care te-au dus pe vârful muntelui şi toate-ţi păreau extrem de reale. Eva, cea care te însoţise până acolo, exista în realitate, făcuse parte din cercul tău de prieteni. Mai târziu, se călugărise. A mers agale pe lângă tine, incomodată parcă de straiele ei lungi, de sub care se vedeau doar vârfurile late ale pantofilor fără tocuri. Te-a însoţit până aproape de vârf, apoi a luat-o la dreapta, pe cărarea care duce la mănăstire. A fost o întâmplare că v-aţi întâlnit; tu erai în drumeţie, iar ea într-un drum despre care n-ai întrebat-o prea multe. Venea de la oraşul din vale. Pe umăr purta o mică desagă şi în mână ducea un bidon metalic, dinspre care venea miros de petrol. "Mare chin să nu ai lumină electrică!" - ziceai în gând. "Sărăcuţele, ele stau seara la lumina lămpii!" I-ai dus tu bidonul o bună bucată din drum, iar când l-a luat, ţi-a mulţumit cu glas timid şi a roşit. "Ce mult te-ai schimbat!"- ai spus în gând. Nu ţi-a spus nimic despre fenomenul ciudat care se petrece când ajungi pe vârful muntelui. Ştia despre el, sau ţi se întâmpla doar ţie? Gândeai că dacă ştia, nici tu nu ai voie să vorbeşti altcuiva despre el, că muntele este înconjurat de o tainică şi severă lege a tăcerii...

***
Se deschidea înaintea ta o vale de o frumuseţe edenică, tăiată pe mijloc de un râu ale cărui ape izvorau din orizont, luând cu ele azurul şi roşiaticul cerului de dinaintea răsăritului soarelui, curgând limpezi şi liniştite către muntele pe care stăteai. La poalele muntelui, se pierdeau într-o ceaţă verzuie. Valea era plină de flori care o acopereau ca un lan multicolor, flori proaspete şi viu colorate, în care picăturile de rouă străluceau ca nişte mici diamante risipite generos din bogăția naturii. Către răsărit şi apus, valea era mărginită de munţi albaştri, cu creştetele înzăpezite. Pe unul din vârfurile muntelui, înspre apus, se vedea cu claritate un castel. "Greu se ajunge acolo." - ţi-ai spus. Erai tentat să cobori către valea aceea, dar aveai sentimentul că este periculos; aveai de ales între realitate şi necunoscutul miracolului. Priveai fascinat la păsările mari şi albe care zburau printre copacii foarte înalţi, de o specie pe care nu o mai văzuseși nicăieri în pădurile prin care ai umblat. "Nu m-ar mira să-i vad printre copaci pe Adam şi Eva goi, splendizi, impunători, fascinanţi!" Dumnezeu le dăduse în grijă grădina, s-o lucreze şi s-o păzească. Multă vreme te-ai întrebat de cine trebuia s-o păzească, dar, într-un târziu, ai înţeles: de animalele blânde şi neştiutoare, care pofteau şi ele la fructele şi frunzele pomilor din grădină. Ţi-au venit în minte cuvintele Bibliei: "Apoi Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a facut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului." Te-ai uitat anume să vezi vreun copac mai înalt şi mai frumos decât ceilalţi, dar n-ai găsit unul care să corespundă imaginii pe care o aveai despre pomul vieţii. "Înseamnă că aceasta nu este viziunea raiului." - ţi-ai spus.

***
Este greu de descris starea în care vedenia te-a adus. Nu-ţi mai venea să pleci, priveliştea exercita asupra ta o atracţie fascinantă. Simţeai cum te cheamă cu o putere căreia cu greu i te puteai opune, doar puternicul tău instinct de conservare te oprea să porneşti către acolo. Ţi-a venit brusc un gând care te-a înfiorat: "Câţi or fi pierit în felul acesta?" Acum, când poţi analiza cu luciditate lucrurile, intuiţia îţi spune că, furat de priveliştea minunată, ai fi început să cobori către ea fără să fii foarte atent la povârnişurile periculoase, de pe care te puteai prăbuşi în prăpastie. Ceaţa verzuie, în care se pierdeau apele râului, acoperea prăpastia şi o bună bucată din drumul pe care trebuia să cobori. Îți este clar că nu ai fi ajuns acolo, în priveliştea halucinatorie aparţinând altui tărâm, poate unui univers paralel. Era ca şi cum o oglindă gigantică ar fi tăiat perspectiva reală, aducând vederii tale imagini din alt univers. Te întrebai de ce se întâmplă toate acestea, ce logică au... Au trecut câteva ore bune până când ai decis să faci cale întoarsă către micul oraş de la poalele muntelui. Ai mers la hotelul în care aveai rezervată o cameră şi ai stat multă vreme întins pe pat, cu privirile pironite în tavan, buimăcit încă de contactul cu supranaturalul. Ai fi vrut să te detaşezi de tot ceea ce ţi se întâmplase pe munte, să-ţi odihneşti mintea, să poţi adormi, dar imaginile edenice ieşeau din memorie în cele mai mici detalii şi se impuneau sfidător atenţiei tale ţinând-o trează şi încordată.
Imaginile erau minunate, dar şocante prin modul straniu în care au apărut. Incapacitatea de a găsi o explicaţie logică evenimentului era tracasantă şi obositoare pentru minte. Ai adormit într-un târziu, fără să ştii ce oră este. Te-ai trezit a doua zi târziu, când camera era inundată de lumina puternică a soarelui de august, odinhit, dispus să urci din nou pe munte. Ţi-ai amintit brusc de viziune şi te-ai întrebat sincer dacă nu cumva a fost un vis din timpul somnului. Când ai înţeles că a fost o întâmplare reala, ţi-ai spus: "Oare n-ar fi cazul să mă car din orăşelul acesta?" Totusi, peste două zile, urma să apară prietenii tăi, foşti colegi de facultate, cu care trebuia să te întâlneşti la cabană, să sărbătoriţi ziua de naştere a Dianei. "Nu-i rost să plec! Şi Eva aceasta... cum de a apărut în calea mea chiar acum? Habar n-aveam că este la mănăstirea din zonă! A slăbit, dar asta o face şi mai frumoasă… Cum de a acceptat să îmbrace nişte straie care îi ascund frumuseţea formelor trupului?" A fost mult timp în cercul prietenilor tăi apropiaţi şi era cea mai mică de ani dintre ei. Extrem de sensibilă, era o pictoriţă foarte talentată şi făcea bani buni din vânzarea icoanelor pe care le picta pe lemn sau pe sticlă. Pe chipul ei stăruia mereu un zâmbet discret, care transmitea amabilitate, decenţă şi solicitudine. Avea extrem de multă răbdare cu cei din jur, nu puteai şti dacă există oameni şi împrejurări care pot s-o supere. Eva a plecat într-o zi dintre prieteni, a dispărut din oraş fără să dea explicaţii. O foarte apropiată prietenă de-a ei a adus vestea că pictoriţa a decis să-şi împlinească menirea la mănăstire, veste care v-a luat prin surprindere, lăsându-vă nedumeriţi. Cineva a zis atunci: "Ei, tot picta ea icoane, înseamnă că avea chemare către cele sfinte. N-ar trebui să ne surprindă prea mult..."

***
Întâlnirea cu ea a fost un eveniment special în istoricul zilei trecute, ai fost extrem de surprins s-o întâlneşti urcând de una singură muntele; parcă nu-ţi venea să crezi că poate fi ea în persoana calugariţei care păşea încet şi hotărât pe drumeagul care ducea către vârf. Ai grăbit paşii ca s-o ajungi, dornic să schimbi o vorbă cu cineva în locurile acelea pitoreşti, dar puţin populate. Ai salutat-o şi ea a întors privirea către tine.
- Eva?! ai exclamat uimit.
- O, oameni cunoscuţi pe aici! Ce mică e lumea ! a spus ea ascunzându-şi surprinderea. Obrajii îi ardeau ca doi bujori...
- Va să zică... prin locurile astea te-ai retras!
- Pe aici, da. După cum vezi, merită. Sunt foarte frumoase.
Aţi discutat multe, i-ai povestit despre tine şi despre vechii prieteni comuni, fără ca ea să te fi întrebat. Te asculta atentă, dar părea că vrea să-şi ascundă curiozitatea. Înţelegeai că trăieşte într-o lume a ei, care s-a desprins şi s-a îndepărtat de lumea în care altădată umblase. Ai găsit delicateţea de a nu o întreba prea multe despre ea şi despre viaţa de la mănăstire.
Erau câteva stâne de oi, răsfirate pe coasta muntelui. Când şi când se auzea lătratul unor câini. Când aţi trecut pe lângă stâna cea mai de sus, vreo patru câini v-au ieşit în întâmpinare, alergând bucuroşi în calea călugăriţei. Ea le spunea fiecăruia pe nume şi a scos din desagă o pâine pe care le-a împărţit-o.
- Eva, într-una din zilele în care stau pe aici, o să vin şi la mănăstire.
- Vino! Avem deseori musafiri.

Ai decis să mergi înainte de sosirea prietenilor tăi. Erai foarte tentat să-i povesteşti despre întâmplarea miraculoasă şi s-o rogi să încerce o explicaţie. "Ea este cu Dumnezeu acum, poate ştie mai multe..." - gândeai.

***
Mănăstirea era aşezată într-o pădure de brazi falnici, cu siguranţă trecuţi de suta de ani. Construcţia era veche şi se folosise la ea foarte mult lemn. Împrejur era un gard înalt, zidit din piatră. Ai ajuns acolo pe un traseu ocolitor, pe care se putea circula cu maşinile de teren, nu pe poteca pe care ai urcat cu o zi înainte. Când ai ieşit la marginea orăşelului, ai făcut unuia semn cu mâna şi te-a luat în maşina lui. Mergea tot la mănăstire. "Ce noroc am!"- ţi-ai zis. Pe la cota 500 începea pădurea de brad. Drumul urca şerpuind prin pădure până la porţile mănăstirii, porţi masive, făcute din scândură groasă, de stejar, ferecate solid de meşteri fierari care trebuie să fi bătut mult cu ciocanele lor mari în fierul înroşit. Erau deschise în timpul zilei, aşa că aţi intrat cu maşina până aproape de chilii, unde era loc pentru parcare. Ai vazut-o repede pe Eva, era în biserică, trebăluia ceva pe acolo. Ai aşteptat să iasă şi ai salutat-o cu decenţa care se cuvenea unei măicuţe.
- Bine ai venit! ţi-a răspuns ea îmbujorată.
- Eva, spune-mi, te rog, mai pictezi?
- O, nu pot renunţa la asta. Am toate condiţiile aici: e multă linişte şi am un atelier foarte bine dotat. Tot icoane fac.
- În peisaje ţi-ai încercat vreodată măiestria?
- Cum să nu? Am transpus pe pînză multe peisaje din jurul mănăstirii.
- Există, în apropiere, un peisaj ciudat, care nu face parte din realitatea pe care o vedem în mod obişnuit. Nu ştiu dacă l-ai văzut vreodată sau ai auzit vorbindu-se despre el. Am venit anume să ţi-l arăt.
- Păi cunosc destul de bine locurile din jurul mănăstirii, nu cred că mi-a scăpat ceva.
- Te rog să mă crezi! Ieri, am ajuns la hotarul dintre realitate şi basm. Nu mi-am revenit deplin nici acum.
Eva te-a privit lung, încercând parcă să descopere dacă mai eşti tânărul serios şi echilibrat pe care-l ştia.
- Dacă nu mă crezi, am facut în zadar drumul până aici.
Pe chipul tău au aparut semnele părerii de rău şi asta a sensibilizat-o pe călugăriţă.
- Şi unde spui ca ţi s-a întâmplat asta?
- Pe vârful din apropiere. M-aş bucura din suflet să mă poţi însoţi până acolo. Poţi lua şi şevaletul, merită, crede-mă!
- Bine, accept. Peste vreo jumătate de oră putem pleca. Mai uită-te pe aici, până îmi fac eu treburile.

***
Îţi dădeai seama că s-ar putea să faceţi în zadar drumul, nu erai sigur că fenomenul supranatural se va produce din nou. I-ai povestit pe drum totul, în detaliu, şi Eva chiar credea cele ce-i spuneai şi era teribil de mirată. Când aţi ajuns pe vârf, priveliştea era acolo! Călugăriţa o sorbea cu ochii larg deschişi şi întreaga ei făptură părea cuprinsă de un fior mistic. Niciodată nu ai văzut-o atât de frumoasă.
- O, Doamne! a exclamat.
- Ce simţi, Eva?
- Că aş vrea să merg acolo!
- La fel simt şi eu. Dar coborâşul este extrem de dificil şi vizibilitatea foarte redusă din pricina ceţii verzui.
- Este o ispită asta, nu trebuie să cădem în ea! a îngăimat ea. Nu, nu trebuie să coborâm!
- La fel cred şi eu. Doar sufletele noastre ar ajunge acolo. Trupurile ar rămâne inerte pe povârniş sau în prăpastie...
Dinspre orizont, venea pe râu o ambarcaţiune adusă lent de ape. Aţi aşteptat apropierea ei şi aţi văzut desluşit siluetele a doi tineri, un bărbat şi o femeie. Când s-au apropiat mai mult, li se distingeau şi chipurile. Un alt şoc emotional a urmat, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns emoţiile de până atunci: tinerii aveau chipurile voastre! Eva s-a prăbuşit uşor şi, atent, ai prins-o în cădere. Ai aşezat-o încet pe iarbă şi i-ai udat faţa cu apă rece. Şi-a revenit repede şi i-ai dat să bea din termos. O altă surpiză a fost că priveliştea a dispărut. Realitatea era săracă şi palidă faţă de peisajul edenic, dar oferea mai multă siguranţă.
- A trecut! a spus Eva.

***
Acum, când aşterni pe hârtie aceste amintiri, se împlineşte un an de la ciudatul eveniment. Eva nu a încercat să-l explice şi nici tu nu ai găsit o explicaţie logică, oricât ţi-ai chinuit mintea să-l înţelegi. Supranaturalul are legile lui, greu de pătruns. La despărţire, Eva te-a rugat să-i dai adresa ta. Poate nu ai fi început să scrii, dar ai primit un anunţ de la Oficiul poştal, în legătură cu un colet. Ai mers şi ai ridicat coletul venind de la... Eva! Acasă, ai avut o surpriză care te-a năucit: un tablou care reda în culori vii şi cu multă fidelitate priveliştea edenică! Erai uimit de memoria formidabilă a pictoriţei. Nimic nu-i scăpase. Întotdeauna ai crezut că pictorii sunt oameni deosebiţi, cu înzestrare specială, dată de Dumnezeu. Într-un plic alb, aveai un mesaj: "Din pricină că am fost părtaşi aceleiaşi ciudate întâmplări, primeşte amintirea ei întipărită pe pânză! Poate că ni s-a comunicat ceea ce s-ar fi întâmplat dacă drumurile vieţii nu ne-ar fi despărţit. Cu drag, Eva."

[Vasilisia Lazăr]

Text transferat în Bibliotecă. Îl citesc mâine. Nu că nu aş fi dornică să citesc un text bun, dar acum sunt prinsă cu altceva.

[Corina Militaru]

Descrieri minunate, mesaj, magie.

M-am scufundat inca o data in miracol.

Cu prietenie,

[Gabriela Grădinariu]

    Realitatea era săracă dar oferea mai multă siguranță...De câte ori ne refuzăm Edenul pentru că nu avem forța de a ne asuma riscuri?

     Ca de obicei, am așteptat  finalul cu înfrigurare pentru a descifra mesajul. Toată aprecierea!