Capitolul VII Luisa-1990-1995- Transilvania

[Belean Maria Ileana]

   Mă lupt cu necunoaşterea, mă lupt cu neputinţa şi setea de a ştii. Un lucru este sigur, ceea ce caut nu se află în cărţile de ştiinţă din bibliotecă, ci în ceva mult mai înalt: eul este în esenţa divină. Acum ştiu că cele mai aprinse dorinţe ale mele, se sting cu timpul, dar speranţa dragostei perfecte, speranţa unei vieţi veşnice şi speranţa unei fericiri peste puterile gândirii unei minţi neavizate, se va realiza doar cu puterea a ceva divin, a acelui divin pe care-l creeăm noi în propriul nostru univers.

   Acest univers alb, luminos, se aşază la picioare fără pic de efort prin forţa spiritului. Ştiu că nu mă pot opri doar la aşa puţin, nu mă pot mulţumi cu aşa puţine răspunsuri. Am uşa deschisă spre sufletul meu, vom trăi veşnic într-o armonie deplină.

  La sfârșitul zilei mă găsesc chircită pe recamierul vechi, cu poza lui Mihai în mână. Mereu mă fascinau ochii blânzi, privirea lui care mă sorbea. Chiar dacă mă sperie, nu am fugit niciodată de sentimente intense, în schimb acum fug, fug de un adevăr care mă biciuie, fug de întuneric. M-am alimentat cu atâtea speranțe, care odată năruite au lăsat un gol greu de umplut. Aș avea un milion de lucruri cu care aș putea să le umplu, dar nu pot alege acum, nimic nu se potrivește. Viața din ce este făcută?...din lucruri mici puse cap în cap sau împrăștiate, deraez...O lacrimă coboară lin pe obraz, mi dor de tine, mi dor de mâna ta care se juca cu cârlonții răsfirați pe umeri, îți aud respirația încă așa de aproape. 

   Sunt singură, mă simt centrul universului, unde destinul clădește o bucurie, sau o tristețe. Fac din cuvântul dor o ființă, o așez la piept și mă hrănesc cu ea să pot supraviețui. 

   Dimineața la radio, prima știre este accidentul grav petrecut în munții Velebit, nu era nici un supraviețuitor, dar în schimb nu a fost găsit cadavrul lui Radu Mihai. Această veste a venit că un trăznet, nu se poate, am început să tremur, este posibil să fie în viață? Un mugure de speranță a încolțit în sufletul meu, nu mă mai dezlipeam de radio, ascultând toate știrile, speram într-un miracol.

   Așa a trecut o zi, o lună, o vară… 

   În toamnă am plecat la Timișoara. Toată energia îmi era canalizată pe studiu, eram hotărâtă să fiu cea mai bună, să acumulez tot ceea ce era de învățat. În anul doi am câștigat o bursă în Franța, unde m-am integrat cu ușurință într-un grup de cercetători. Eram fascinată de fizica cuantică.

   După încă doi ani am terminat facultatea și ca șef de promoție aveam deschise mai multe oportunități, dar am ales să profesez ca profesor universitar, iar în paralel lucram la institutul de cercetare fizică și nucleară I.F.N.T.

   Imaginea lui Mihai îmi împresoară ființa, smulge lumina din ochi, iar singura  canalizare a energiei rămâne în muncă.

 - Domnișoara Munteanu, la ora 16 este ședința la Institut iar la ora 18 întâlnire cu studenții din anul terminal.

 - Mulțumesc Andra. 

   Tânjesc după câteva minute de respiro, după momente de transpunere a gândului cu cea mai frumoasă amintire: privirea gingașă și plină de iubire a lui Mihai. Cicatrici adânci refuzau să se vindece.

 Un suspin îmi cutremură pieptul, răsuflu adânc și așez ceșcuța pe birou. Îmbrac sacoul stacojiu lucrat perfect, îmi aranjă părul, puțin ruj, iau geanta și cu pași mărunți ies din birou. 

 - Andra, te rog frumos programează pe mâine o întâlnire cu dl Lamartino și dacă ești drăguță preia tu ora de fizică de la ora 18.

 - Cu mare plăcere!

   Zâmbetul și lumina din ochii Andrei îi confirmă încă odată Luisei bunătatea și eficiența ei. O respecta și o iubea.

   Mai erau câteva minute până la începerea ședinței. Cu pași mărunți străbat aleea, și intru în institut. Portarul mă primește cu un zâmbet larg pe sub mustața căruntă.

 -Domnișoara Munteanu, sunteți așteptată.

 - Mulțumesc!

   Urc grăbită scările, iar a doua ușă o deschid silențios. Toți erau prezenți. 

 - Îmi cer scuze pentru întârziere. 

   Lamartino o privi duios. Admira inteligența și perseveranța ei ca orice lucru început să fie dus la bun sfârșit. 

   Privirea lui poposi imediat în centrul încăperii, se putea citi îngrijorarea și gravitatea situației.

 - Doamnelor, domnilor secretele instituției constitue un lux pe care ni-l permitem din ce în ce mai greu.

 - S-a furat ceva?

   S-a auzit un murmur în sală.

 - Furat? Nu! Scanerul de retină nu permite decât accesul nostru, totuși au fost scurgeri de informații, bănuiesc…

   Se pregătește pentru ceea ce urma să le dezvăluie. Nu-și putea imagina că între cei dragi și respectați poate fi cineva turnător.

   Închise ochii preț de câteva clipe, timp în care buzele sau relaxat, ochii aveau o privire limpede și fermă, parcă și-ar fi controlat fiecare mușchi pentru a accepta noua situație penibilă. 

 - Știința și religia sunt două domenii incompatibile din punctul de vedere a majorității. Institutul nostru, noi, încercăm de ani buni armonizarea lor. Sunt abordări diferite dar identifică același adevăr, și în bună măsură am reușit. Ideea  Big Bangului a fost inițiată prima dată de un călugăr catolic, Georges Lemaitre în 1927, iar după doi ani Hubble a publicat aceeași idee. Ne-am creat propriul motto;

 "Știința și religia nu sunt inamici, doar că știința este prea tânără pentru a înțelege". În premieră pe plan mondial am conceput un experiment menit să demonstreze că Geneza este posibilă. Am creat un univers din nimic, am refăcut Bin Bangul. Împreună, am reușit. Procesul precum bine știți, Luisa a demonstrat asta, a fost unul extrem de simplu. Ea a accelerat două fascicule extrem de ultrafine de particule, în direcții opuse în cadrul acceleratorului. La viteze din ce în ce mai mari, aceste două fascicule s-au ciocnit frontal, comprimându-și energiile într-un singur punct minuscul. Densitatea energetică obținută este extremă. În acest fel am simulat explozia universului. Rezultatul este de o mare amploare, deocamdată secret, sau așa se voia departe de ochii presei și a concurenței. Pe neașteptate în interiorul acceleratorului în acest punct de energie, de nicăieri au început să apăra particule de materie. Astfel am demonstrat că Big Bangul și Geneza pot fi explicate acceptând prezența unei enorme surse de energie, adică Dumnezeu. 

   Privirea tuturor era concentrată pe cele spuse de Lamartino așteptând punctul critic al discursului. 

 - Energia pură este părintele creației. Am reușit să creem primele eșantioane de antimaterie de pe pământ. Exceptând faptul că concurența ne-a luat-o înainte, domnilor de unde au putut să apăra în presă asemenea spicuiri?

  Vădit chipul calm se înăspri și o tuse seacă puse stăpânire pe el. După câteva minute de agitație continuă:

 - Mâine vreau părerile fiecăruia într-un plic sub anonimat. Ședința s-a terminat.

   Se întoarse cu spatele spre panoul alb, slab luminat. Privea în gol. Munca lor de câțiva ani se putea duce pe apa sâmbetei. 

   Luisa îl privi și intui îngrijorarea. Nu este în stare să spună nimic și părăsi cameră împreună cu ceilalți colegi. Ajunse acasă, deschise PC-ul și începu să lucreze. Avea propria ei concepție despre cele întâmplate, propriul ei drum.

   Nu-i era frică de nimic, știa că frica te slăbește mai repede decât războiul însuși.

   Studiul ei particular și hilaric ar spune unii, este studiul antimateriei, ea fiind yin iar materia e yang. Încă avea mult certitudini care nu au fost făcute cunoscute institutului. De aceea vroia o întrevedere în particular cu dl Lamartino. Înainte de a închide PC-ul mai schimbă odată setările și parolă, din precauție.

   Andra a programat întâlnirea la ora 16 cu dl Lamartino, iar după cele câteva cursuri se grăbi la întâlnire. Trebuia să vină și acest moment.

 - Luisa bună, intră te rog!

 - Bună Răzvan.

 - După privirea ta gravă trebuie să fie ceva important.

 - Este vorba despre antimaterie.

 - Mda. Adică ascult.

  Un zâmbet firav îi flutură pe buzele ei. Avea o siguranță, o frumusețe și o eleganță greu de trecut cu vederea. Răzvan o iubea, dar era căsătorit și orice abatere putea dăuna institutului. 

 - Îți place Star Trek?

 - Daa…Parcă cu antimaterie este alimentată nava.

 - Adevărat și își are originea în știință adevărată.

 - Nu poate fi adevărat!

 - Gândește-te, în univers, în natură, totul are opusul său, protonii au ca opus electronii, quarcii superiori au quarcii inferiori. Totul este simetrie. Amintește-ți despre credința lui Galilei în dualitate!

   Răzvan avea o voce nesigură.

 - Luisa, există bariere tehnologice uriașe și nu ne permit stocarea antimateriei, dar cum rămâne cu neutralizarea?

   Luisa puse mapa pe birou și scoase un teanc de însemnări, schițe, calcule și le înșiră pe birou. 

 - Uite!

   Și începu cu degetele subțiri să-i arate pe foi .

 - Acesta este un sistem vacuum cu polaritate universală pentru a extrage pozitronii de antimaterie din accelator înainte că aceștia să se descompună. 

 - Luisa, acest lucru ar extrage și materia!

 - Aplicăm un câmp magnetic, materia migrează spre dreapta iar antemateria spre stânga. 

   Răzvan o privea uluit și zidul de îndoială căzu. 

 - Și totuși să zicem că ar funcționa, atunci această antimaterie unde va fi colecționata? Ea nu poate fi colecționata în recipiente confecționate din materie. Ar reacționa instantaneu.

 - Nu ar atinge, m-am gândit și la acest aspect. Antimateria va fi stocată în centrul recipientului, la o distanță sigură de pereții laterali și de fund, uite, privește! În acest container se pot stoca până la două mii de nanograme, o plasmă lichidă ce conține milioane de pozitroni, și ce este interesant este că o să fie vizibilă.

   Vizibil mirat se lasă pradă unei tuse, preț de câteva minute, bău puțină apă după care reluă:

 - Luisa, Dumnezeule, ai reușit!

   Luisa schița un zâmbet gingaș de mulțumire. 

 - Trebuiesc stocate fără a atinge nimic, nici măcar aerul.

 - Containerele trebuie să fie din înveliș ermetic nanocompozit cu electromagneți opuși la capete.

 - Este genial, Luisa!

   

[Sofia Sincă]

Dragă Luiza... adică Măriucă mă uimeşti cu stiinţa astronomică. Recunosc este foarte departe de mine, dar eu iau doar partea literară şi spun: prima parte a fragmentului este total diferită de a doua. În primul rând sună ca o introspecţie sufletească, narată la persoana I-a, deşi şi aici mai ai scăpările tale: nu ştii când e monolog sau când îţi explici sentimentele. Apoi vii cu partea a doua unde narezi la persoana a III-a. Ba ai chiar fraze în care narezi şi la a I-a şi la a III-a. Ex: ''Luisa tânjea după câteva minute de respiro, erau momente de transpunere a gândului cu cea mai frumoasă amintire: privirea gingașă și plină de iubire a lui Mihai.''

Ar mai fi fraza: ''Mereu mă fascina privirea lui care mă soarbe, ochii blânzi.'' eu aş zice: ''Mereu mă fascinau ochii blânzi, privirea lui care mă sorbea''.

Prin urmare, Măriucă va trebui să mai treci peste text.

Cu afecţiune, Sofy!

[Belean Maria Ileana]

Sofy, am trecut peste text si sper ca am mai reparat...multumesc din suflet...mult, mult

[Corina Militaru]

Text interesant. Mi-a starnit curiozitatea, deci astept cu nerabdare continuarea.

Trebuie revazut, sunt formulari care pot fi imbunatatite si cateva greseli. Am retinut unele,

mi-e  dor de tine,

 Îmbrac sacoul stacojiu lucrat perfect, îmi aranjez părul, 

că concurența ne-a luat-o înainte

Parcă cu antimaterie

Sunt convinsa ca va rezulta un text foarte bun dupa ce-l vei revedea.

Cu drag,