Otilia, fetița cu ochii precum valurile mării și părul de culoarea caisei coapte, împlinise de curând șase ani. Ar fi dorit să meargă la școală ca și ceilalți copii de vârsta ei pe care îi urmărea cu privirea așezată în fotoliul din spatele geamului, în care își petrecea cea mai mare parte din zi. Adesea o întreba pe bunica, care, în lipsa părinților ocupați cu serviciul de dimineață până seara, avea grijă de ea:
— Bunica, eu de ce nu pot să merg și să mă joc împreună cu ceilalți copii?
— O să vină o zi când vei putea și tu să faci lucrurile acestea, îi răspundea bunica încercând să-și ascundă tremurul din glas și lacrima ce stătea să cadă din colțul ochiului. Până atunci mulțumește-te cu prietenii din grădina din fața geamului. Privește cât de verde este iarba și cât de gingașe sunt florile de primăvară, care îți zâmbesc fără să-ți ceară nimic în schimb. Și caisul, care este de-o seamă cu tine, uite câte flori are anul acesta!
— E foarte frumos caisul, bunico, îmbrăcat în mantia aceasta de culoarea șerbetului de trandafiri pe care, tu îl faci așa de bun.
— Am înțeles. Vrei să te îndulcesc. Dar numai două-trei lingurițe că altfel ne ceartă mama.
— Dar, mama n-o să afle, bunico. Suntem doar noi două acasă.
— Ai uitat de Martinel și de Pufuleț? a întrebat-o zâmbind bunica.
— Dar, de când vorbesc jucăriile? Și, chiar dacă ursulețul și iepurașul din pluș ar vorbi, nu cred că ar fi niște pârâcioși. Hai, bunico, uite Martinel și Pufuleț stau cu spatele. Nu te văd că-mi dai încă două lingurițe.
— Bine, îți mai dau, dar cu o condiție: să citim o poveste din cărticica pe care mama ți-a cumpărat-o de curând.
— Dar, bunico, dacă mă iei din fața geamului, cine mai păzește frumusețea de cais? Dacă începe vreo furtună sau vreun zmeu vine și îi rupe crengile? Cum o să mai facă fructe?
— Nu-ți face griji, Otilia. Deocamdată Caisul nu este în primejdie. Abia atunci când se vor scutura florile și, în locul lor, vor apărea fructele mici și verzi, vor veni hoții de caise și, ca în fiecare an, le vor culege necoapte și vor rupe ramurile firave ale pomului, care, vlăguit și zdrențăros, ca un moșneag cu pletele încâlcite și cu lacrimile șiroind pe obraz, va suspina până în primăvara viitoare.
— Anul acesta, promit că o să-l păzesc zi și noapte, bunico, și o să-l apăr ca pe propriul meu frate. Bunico! bunico! mai bine spune-mi o poveste adevărată. Spune-mi povestea caisului din fața ferestrei.
Înduioșată de rugămințile nepoatei, bunica a început a depăna.
— În urmă cu mulți ani, înainte ca tu să te naști, pe strada aceasta, pe care locuim și acum, erau o mulțime de case, cu garduri viu colorate cu grădini de flori și livezi în care creșteau meri, pruni, cireși, caiși și tot felul de pomi fructiferi. Într-o zi, cel ce se credea stăpânul acestor locuri a hotărât să dărâme toate casele și să taie toți pomii. În locul lor a poruncit să se construiască blocuri, ca acesta în care locuim și noi. Oamenilor, strămutați cu forța, li s-a făcut dor de casele și de grădinile lor. De aceea au început să planteze în jurul blocurilor flori și copaci. Unii dintre pomi au crescut singuri din rădăcinile rămase în pământ de la părinții și bunicii lor. Așa s-a întâmplat și cu pomul din fața ferestrei tale. Primii lăstari i-au apărut în ziua în care te-ai născut tu și fratele tău geamăn.
— Dar, bunico, nu am nici-un frate, a întrerupt-o Otilia.
— Scumpa mea, cred că a sosit timpul să-ți spun că, odată cu tine a venit pe lume și un băiețel.
— Și, unde este? a întrebat intrigată Otilia.
— Amândoi v-ați născut înainte de termen, și erați mici și neputincioși. Fratele tău a dorit să-ți dea ție puterea lui, iar el s-a rătăcit printre stele și în fiecare primăvară de ziua voastră umple caisul de flori ca să-ți arate cât de mult te iubește. Ei, ia spune, ți-a plăcut povestea?
— A fost foarte frumoasă, bunico. Dar, spune-mi, ce trebuie să facem, ca anul acesta, caisul să rămână tânăr și vesel?
— Va trebui să-l păzim cu strășnicie. Tu vei deveni puternică, așa cum a dorit fratele tău geamăn, vei putea să mergi și o să-i poți alunga pe toți cei ce poftesc la caisele crude.
În zilele și în săptămânile următoare, Otilia nu și-a scăpat din ochi prietenul din fața ferestrei. Când i-au apărut fructele mici și verzi a început să-i vorbească. Să-l încurajeze și să-l învețe cum să se apere.
— Caisule dragă ridică-ți crengile, uite așa cum îmi ridic eu mâinile! Și mai sus, și mai sus, cât mai aproape de cer îl sfătuia fetița, ridicându-se singură în picioare pentru prima dată de când se născuse.

Vizualizări: 77

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ce povestire emoționantă și sensibilă! Mi-au dat lacrimile... Și foarte bine scrisă. Am s-o citesc și elevilor mei. Vă mulțumesc, scumpă doamnă! Prețuire!



Vasilisia Lazăr a spus :

Ce povestire emoționantă și sensibilă! Mi-au dat lacrimile... Și foarte bine scrisă. Am s-o citesc și elevilor mei. Vă mulțumesc, scumpă doamnă! Prețuire!



Plopeanu Nina Elena a spus : Mulțumesc!



Vasilisia Lazăr a spus :

Ce povestire emoționantă și sensibilă! Mi-au dat lacrimile... Și foarte bine scrisă. Am s-o citesc și elevilor mei. Vă mulțumesc, scumpă doamnă! Prețuire!

Emoționantă poveste. Felicitări!

Doamne  cat  de  frumoasa  este  povestea  Otiliei  ,ce  frumos  spusa  si  cata  bunatate  sufleteasca  in a  da   unui  cais   semn de fiinta  umana ...sper  ca vor fi  copii  ce  vor citi  aceasta  schita  memorabila !

cu  pretuire!

o poveste tare emoționantă, mulțumesc!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Dacu

Dac-aș ști...

Dac-aș ști cine-i FemeiaCe de YAHWE îmi fu dată,Aș avea acuma cheiaLa ce-am fost... și-oi fi…Vezi mai mult
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și dacă... a utilizatorului Monica Pester
"O poezie cu un ușor aer mistic, optimistă..."
cu 8 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De vorbă cu moartea a utilizatorului Grig Salvan
"Sensibil până la lacrimi!"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog De vorbă cu moartea a lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog De vorbă cu moartea a lui Grig Salvan
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a partajat postarea de blog a utilizatorului Grig Salvan pe Facebook
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a partajat postarea de blog a utilizatorului Grig Salvan pe Facebook
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog De vorbă cu moartea a lui Grig Salvan
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan

De vorbă cu moartea

mă întâlnesc cu moartea din când în când- ce mai faci? mă-ntreabă ea surâzând- bine, încă mai fac o…Vezi mai mult
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De tine, moarte... a utilizatorului Rădița Răpeanu
"Sentimentul acut al morții îl trăim cu toții, mai ales după o anumită vârstă și mai…"
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Deznădejde a utilizatorului C.Titi Nechita
"Un strigăt de deznădejde și un semnal de alarmă scris „pe culmile disperării” vorba…"
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Deznădejde a lui C.Titi Nechita
cu 18 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog File de amintiri a utilizatorului Monica Pester
"O viziune oarecum coșmarescă ce dă fiori, în tonuri dure și sumbre, dar și cu o aură…"
cu 18 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Investigația erotică oarecum „criminalistică” e suspecta noastră plăcere pe care o…"
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
cu 18 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Această calmă reverie dintr-un ritual banal induce o stare de liniște și reculegere, un văl de…"
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog …sau poate a lui Maria Mitea
cu 18 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …sau poate a utilizatorului Maria Mitea
"În locul unor texte lungi în care totul parcă se diluează și lectura devine obositoare,…"
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog [în]lăuntru visului a lui Maria Mitea
cu 18 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog [în]lăuntru visului a utilizatorului Maria Mitea
"O secvență scurtă, fugitivă și tandră ca-ntr-un film romantic de odinioară, am remarcat ideea…"
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor