Pe podeaua acoperită cu un covor pufos, stăteau așezați în cerc și se jucau. Era liniște și nu se auzea decât un zumzet monoton. Domnul educator State îi supraveghea de la catedră. Îi supraveghea, vorba vine. De fapt, era cu ochii în telefon și se conversa cu o domniță pe care o agățase recent. Când deja începuse imaginația să-i zburde mai vioi și se și vedea în brațele apetisantei cuceriri, un țipăt întrerupse zumzetul familiar.

       Băieții plângeau. Unii se împingeau între ei, alții se dădeau cu fundul de podea. Noroc că e covorul moale, se gândi domnul State și încercă să-i scrie domniței că are ceva de rezolvat. Tocmai atunci Eugenel începu să urle de mama focului.

– Electra! Dă-mi-le-napoi! Dă-mi-le-napoi! 

– Electra! Ce ai făcut? Țâșni domnul State din scaun de-i scăpă și telefonul pe masă. 

  

       Electra era în picioare cu brațele pline jucării pe care le ținea strâns la piept. 

 – N-am făcut nimic, domnu' educator! N-am făcut nimic. Am jucat corect! Totul a fost după reguli. Absolut tot. 

 – Nu e cooorect! Nuuu! De ce să ia ea tot? De cee? Strigă băiatul, apoi își luă avânt și se repezi spre ea. Electra se feri rapid și Eugenel ajunse în patru labe pe podea. Acolo începu să se tăvălească și să-i dea înainte cu văicăritul. Noroc că e covorul moale, răsuflă iar ușurat domnul State, în timp ce se gândea exasperat cum să facă să se întoarcă la domnița aceea interesantă. 

– Eugenel, fii cuminte! Lasă că rezolvăm noi cumva! Zise împăciuitor și se apropie de băiat. 

– Numai Electra e de vină! Numai ea! Eaa! Continuă să se vaite Eugenel, lovind cu pumnii și picioarele în podea.

       Ceilalți băieți se opriră când îl văzură și pe Eugenel pe jos. 

 – Așa e! Electra e de vină! Zise unul dintre ei. 

 – Ea e de vină! Aprobară și ceilalți și se ridicară. Nu îndrăzniră totuși să se apropie de fata care se retrăsese lângă fereastră, strângând jucăriile în brațe și privind zăpăcită la ce se întâmpla. Eugenel tăcu și începu să-i urmărească atent. 

 – Domnu' State, trebuie să faceți ceva. Nu ne puteți lăsa așa, zise un băiat. 

 – Hm, nu știu băieți. Ezită domnul State, văzând că se mai calmaseră un pic. Nu e capitalism? Nu e piață concurențială și fiecare pe cont propriu?

 – Nuuu! Nu eeee! Nuuu! Aia e numai când suntem noi pe val la preț maximal. Altfel nuu! Începu să urle iar Eugenel. 

  

       Domnul State puse mâna pe telefon. Era un telefon rezistent și încă mai funcționa după șocul suferit anterior. 

– Alo, doamna Guve! Saru' mâna! Mă scuzați! Am o problemă serioasă. Ați putea să veniți puțin? 

  

        – Ce facem, State, cu ăștia? Doamna Guve se uita consternată la cercul de pe covor. Băieții continuau să se smiorcăie, să se lovească, să se împingă și să își fure jucăriile. Electra se uita visătoare pe fereastră. 

  – Electra, încercă domnul State, trebuie să le dai și lor câte ceva. 

  – Nu le dau nimic! Bătu din picior fata. Eu am muncit pentru tot ce am. Destul mă obligați să le dau zumzetul ca să-l vândă ei mai departe așa cum vor. 

– Hai, Electra, că tu ești fată bună. Lasă-i să se îmbogățească pe seama jucăriilor! Noi ne descurcăm așa cum putem, insistă domnul State. 

 – Nimic! Își scutură capul cu fermitate Electra și privi drept spre ei. Nu mai părea nici zăpăcită, nici visătoare. Nu am de gând să le dau nimic. Vreau să le iau toate jucăriile, să nu le mai rămână niciuna. Niciuna! Așa e corect! 

– Electra! Tu să taci! Se burzului doamna Guve. Liniște și voi! Se întoarse către băieți. Vreau să mă gândesc. 

       Se făcu liniște. Se auzeau doar zumzetul monoton și scâncetul lui Eugenel care se ținea cu mâinile de calorifer și se dădea cu fundul de podea. Pentru orice eventualitate. 

Vizualizări: 106

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O radiografie bine punctată a învăţământului de azi. Felicitări!
Preţuire!

Vă mulțumesc frumos, doamnă Elena Agiu -Neacșu și scuze pentru răspunsul întârziat. Totuși, nu este o satiră a învățământului românesc. E o satiră despre băieții deștepți din domeniul energiei și o ușoară apologie adresată producătorului român de energie care a intrat pe piață, așa cum ar fi trebuit să o facă de mai demult. Poate am exagerat cu laudele și cu viziunea optimistă, dar despre băieții deștepți îmi mențin părerea.

Ați reușit să mă binedispuneți. Felicitări!

eu nu mi-am dat seama despre ce e vorba :))) chiar ma gandeam daca nu cumva o fi o idee ca cea din textul precedent. asa se intampla daca am setarile pe sf :)))

Am citit... interesant dialogul  dintre domnul  State și copii, dar mi se par cam „filozofice” răspunsurile lor. Sau, poate nu am înțeles eu, sunt niște oameni maturi care au dat în mintea copiilor?

Apoi dacă ar fi să judec textul după titlu aș traduce : Caii și șacalii... Și așa se naște întrebarea firească: cine sunt caii și cine sunt șacalii... mă luminați?... că sunt tare curios din fire și vreau să înțeleg textul.

Vă mulțumesc, domnule Marian Bircea. Mă bucur că v-a amuzat.

Chris :)), îți mulțumesc. Știu, mi-ai zis că e bine să scriu mai clar. Voi încerca să găsesc echilibrul.

Vă mulțumesc pentru lectură și comentariu, domnule Emil Dumitru. Se pare că am scris un pic cam criptic. Așa cum bine ați observat, nu e vorba despre niște copii. Iar "cabaline și canide" este o trimitere la "Nu mor caii când vor câinii". Cred că se înțelege cine sunt "șacalii" în acest text. Dacă nu, nu e nici un secret. Am scris în alt comentariu: e vorba de băieții deștepți din domeniul energiei electrice.

Am înțeles acum, dar foarte subtil și „criptic” ( și asta nu este rău, este de bine, că puneți imaginația cititorului la muncă) ați făcut referire la „băieții deștepți din domeniul energiei electrice”. 

Să auzim de bine!

Amanda Spulber a spus :

Vă mulțumesc, domnule Marian Bircea. Mă bucur că v-a amuzat.

Chris :)), îți mulțumesc. Știu, mi-ai zis că e bine să scriu mai clar. Voi încerca să găsesc echilibrul.

Vă mulțumesc pentru lectură și comentariu, domnule Emil Dumitru. Se pare că am scris un pic cam criptic. Așa cum bine ați observat, nu e vorba despre niște copii. Iar "cabaline și canide" este o trimitere la "Nu mor caii când vor câinii". Cred că se înțelege cine sunt "șacalii" în acest text. Dacă nu, nu e nici un secret. Am scris în alt comentariu: e vorba de băieții deștepți din domeniul energiei electrice.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Bețivul și cerșetorul a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"O proză cu atmosferă și tâlc. În liniștea nopții, construiți o scenă aparent banală…"
cu 1 oră în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Bețivul și cerșetorul a lui Cristina Nălbitoru
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerșetorul din gară a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"O proză sensibilă despre întâlnirile neașteptate pe care viața ni le pregătește.…"
cu 1 oră în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Cerșetorul din gară a lui Cristina Nălbitoru
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
Prezentare grafică

Îți mai amintești?... DO YOU REMEMBER?... - by Grig Salvan

"Doamne, cât de frumos, Grig! Ceea ce ne-ai oferit aici este de o sensibilitate rară.…"
cu 2 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip

Îți mai amintești?... DO YOU REMEMBER?... - by Grig Salvan

ÎȚI MAI AMINTEȘTI?...îți mai aminteșticum ne sprijineam de marginea serilorca și cum ar fi fost un pervaz cald,fără teamă că timpul ne-ar putea lua de acolov...
cu 9 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Altă odă gingașă altă odă pierdută a utilizatorului Costel Zăgan
"       Cine-a scris ,,Oda tăcerii" și cui este dedicată... de-i așa de…"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Timid mai ninge la Paris a lui Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timid mai ninge la Paris a utilizatorului Maria Mitea
"Timid și tandru acest mic poem hibernal, jucăuș și gingaș, mai cu seamă interogația din final.…"
cu 9 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Altă odă gingașă altă odă pierdută a utilizatorului Costel Zăgan
"Mulțumesc: aceasta-i întrebarea?"
cu 10 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Meditare a utilizatorului Dacu
"Stimată Doamnă Vasilisia Lazăr,        Mulțumesc foarte mult pentru aprecierea…"
cu 11 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Meditare a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Grig Salvan,        Va mulțumesc foarte mult pentru…"
cu 11 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Meditare a utilizatorului Dacu
"Stimată Doamnă Amanda Spulber,        Textul meu literar este mai mult…"
cu 11 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Meditare a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Mihai Katin,        Nu înțeleg de ce ați postat ultima…"
cu 11 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Unicul sat neolitic din Europa este în România a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"Multumesc pentru informatii! *careia "
cu 11 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Unicul sat neolitic din Europa este în România a lui Cristina Nălbitoru
cu 11 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia batista a utilizatorului Dulmin Aurel
"Text foarte scurt cu incarcatura emotionala, despre gesturile mici cu implicatii mari. cititi cu…"
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog coșmar de martie a utilizatorului Dulmin Aurel
"Ultima poezie v-am șters-o. Vă rog mult să citiți cu atenție Regulamentul. Nu aveți voie mai mult…"
cu 12 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia batista a lui Dulmin Aurel
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor