Bunicul și puterea unei nuci

[Gheorghe Pârlea]

        Nu ştiu dacă apelativul „Bunicule!” are aceeaşi rezonanţă în fiinţa celor care receptează îngereştile voci ale nepoţeilor sau nepoţelelor, comparativ cu emoţia care mă copleseşte pe mine când sunt strigat cu acest cuvânt, boare menită a mângâia inimile cele excluse de la alte dulci alinări. Interesant, îmi zic adesea, cum îi este dat omului să aibă bucurii revelatoare pentru fiecare etapă a vieţii!

        Mă întreb totodată, oare eu produceam acelaşi balsam bunicilor mei, la vreme când declinam substantivul bunic la cazul vocativ? O, dar ce mult e de atunci! Vremuri imemoriale… Ei, nu chiar imemoriale, dar aproape uitate.

        Deşi trăinicia nu a fost apanajul memoriei mele – la care se adaugă acum şi inamicul care tulbură ţinerea de minte la vârsta bătrâneții –, o împrejurare e mereu reînviată în copilul care supravieţuieşte în mine. Toamna, pe vremea culesului nucilor.

        Bunicul meu de pe tată era o fire închisă şi arar îi răzbătea lumina lăuntrică pe chipul său posac. Uneori, toamna, pe când nucii îşi dăruiseră deja recolta, mă chema la el discret şi cu un aer misterios. Băga apoi mâna în sân, invariabil în dreptul inimii, şi scotea de acolo o nucă scăpată de vreo cioară şi culeasă de dânsul de pe ogorul dezgolit de holdă, pe care-l cerceta melancolic sub mirajul poetic al toamnei.

        Noi nu aveam în grădină pomul… care face nuci, căruia, când eram mic și inocent, văzându-l adesea înțesat de păsările cele tuciurii care îi fură omului roada, îi ziceam „pomul care face ciori”. Bunicul însă habar n-avea că, la timpul oportun, eu hălăduiam prin grădinile vecinilor, spre a compensa lipsa nucului din gradina noastră. Aveam însă un motiv sentimental ca să-i tăinuiesc bunicului că nu duceam deloc lipsa nucilor. Secretul meu, oarecum meschin, îmi aducea profitul acela rar la care tânjeam de la încruntatul meu bunic. Abia atunci când, cu mâna tremurândă, îmi întindea darul, nuca încălzită la sân, licărea pe chipul lui de dăruitor luminița aceea atât de absentă în restul zilelor. Deşi aveam podul plin de nuci, zâmbetul bunicului mă îndemna să adaug plusvaloare darului său nesemnificativ. Şi nuca lui supravieţuia celorlalte din pod, până primăvara târziu. 

        Iar cu nuca aceea de prisos, dar primită ca prinos, iată-mă-s ajuns la vremea când caut o noimă în lumina tainică a ipostazei de bunic. 

[Pop Dorina]

„Ce este atât de frumos la bunici? Aș zice că ei sunt darul lui Dumnezeu pentru copii. Iar dacă cei mici ar putea vedea, auzi și simți ce anume au acești oameni de dăruit, ei s-ar maturiza cât se poate de repede.” -  Bill Cosby

[Vasilisia Lazăr]

Ce emoționant! Tot ce e despre bunici emoționează, dar aici e scris și bine. Să vă trăiască nepoțeii! Să-i bucurați și să vă bucure mult timp!

[Gheorghe Pârlea]

Interesantă concluzie aforistică! Există însă diferențe de percepție de la o cultură la alta.

Sărut mâna, onorat că v-am avut vizitatoare!

Pop Dorina a spus :

„Ce este atât de frumos la bunici? Aș zice că ei sunt darul lui Dumnezeu pentru copii. Iar dacă cei mici ar putea vedea, auzi și simți ce anume au acești oameni de dăruit, ei s-ar maturiza cât se poate de repede.” -  Bill Cosby

[Gheorghe Pârlea]

Sărut mâna pentru urări!

Încântat și îndatorat că mi-ați oferit timp din  rezerva Dvs. destinată... celorlalți (adesea, un gest aproape sacrificial)!

Vasilisia Lazăr a spus :

Ce emoționant! Tot ce e despre bunici emoționează, dar aici e scris și bine. Să vă trăiască nepoțeii! Să-i bucurați și să vă bucure mult timp!

[Mihai Katin]

toate  apelativele  au  un rost  si  o bucurie  a lor  cand  sunt  folosite  cu  dragoste  si   caldura ,rostul  lor  este  de a a intari treptele  vietii care  nu  se termina  chiar  daca  aflam  intr-o   clipa ca am trecut  alt  prag  de unde incep  alte  trepte!

[Chris]

frumos si emotionant!

[Gheorghe Pârlea]

Mulțumesc, încântat, Chris!

Chris a spus :

frumos si emotionant!

[Emil Dumitru]

Frumos, curat, elegant, stil... citit cu mare atenție apoi emoția a pus stăpânire pe mine, mai ales că, imaginați-vă că eu am o mică livadă (20) de „pomi care face ciori”, dar la mine vara aceasta, acești regi al pomilor fructiferi, au „făcut” și niște ciori mai afurisite, mai hoațe și tare gălăgioase, cu aripi albe și o coadă lungă, noi le spunem gaițe sau garagațe... și mi-au furat aproape toate roadele...

Povestea, după umila mea părere, că nu sunt nici mare critic nici mare specialist în arta asta minunată a prozei, pe care domnia voastră o stăpâniți foarte bine, deci povestea, chiar dacă pare simplă și scurtă, (știți pilda cu esențele tari) deoarece nu se întinde pe „n” pagini, are un „tâlc ” și vrea să transmită, pe lângă emoție, bucuria de a fi bunic, bucuria de a avea nopoțeii...

[Gheorghe Pârlea]

...E un privilegiu să am în Dvs. un receptor atât de empatic. Mă onorează și mă încântă asta, Dle Emil Dumitru. Vă mulțumesc mult!

Emil Dumitru a spus :

Frumos, curat, elegant, stil... citit cu mare atenție apoi emoția a pus stăpânire pe mine, mai ales că, imaginați-vă că eu am o mică livadă (20) de „pomi care face ciori”, dar la mine vara aceasta, acești regi al pomilor fructiferi, au „făcut” și niște ciori mai afurisite, mai hoațe și tare gălăgioase, cu aripi albe și o coadă lungă, noi le spunem gaițe sau garagațe... și mi-au furat aproape toate roadele...

Povestea, după umila mea părere, că nu sunt nici mare critic nici mare specialist în arta asta minunată a prozei, pe care domnia voastră o stăpâniți foarte bine, deci povestea, chiar dacă pare simplă și scurtă, (știți pilda cu esențele tari) deoarece nu se întinde pe „n” pagini, are un „tâlc ” și vrea să transmită, pe lângă emoție, bucuria de a fi bunic, bucuria de a avea nopoțeii...

[Gheorghe Pârlea]

Onorat de atenția Dvs. asupra exercițiului meu. Și receptiv la observație. Mulțumiri!

George Dimitriu a spus :

Frumos și emoționant! Felicitări!
Referirea la gramatica limbii române („declinam substantivul bunic la cazul vocativ”) poate îndepărta, în opinia mea, artisticitatea (doar temporar) și cititorii neavizați.

[Amanda Spulber]

Pomul care face ciori... mi-a plăcut imaginea copilului inocent și plin de imaginație. :) și nu cred că era un motiv meschin. Era un motiv de bucurie pentru amândoi.