Parcă ieri se întâmplase, imagini colorate şi vii, pulsânde se derulau pe un ecran interior, strivindu-se ca de un zid. Amintirile se împleteau cu aburii din ceaşca de ceai, linguriţa trasa linii ce se estompau instantaneu…
🌺
               Ticăia ceasul ca o inimă, inima se ţinea după el, pulsând uneori accelerat. Durea craterul acela din piept, se simţea dezlânată, dezmembrată ca o păpuşă fără braţe. Duritatea acestei lumi, căreia îi smulgea parcă acceptul de a respira, păşi, privi, o îndârjea. Momentele speciale, erau puţine.
            Urma cursurile unui liceu industrial, o monstruozitate a sistemului, de a selecta tinerii fără să ţină cont de abilităţi sau dorinţele lor, năzuinţele lor…

            Nevoia de a locui alături de sora ei mai mică, elevă la un alt liceu, o obliga să traverseze zilnic capitala, schimbând trei mijoace de transport, într-un trafic infernal. Pleca cu noaptea-n cap, fără să ia mic dejun (cu gândul la batoanele proaspete şi vanilate, cumpărate direct de la fabrica de pâine ), se deschidea cantina mult mai târziu, saluta bucătăresele burduhănoase ce veneau legănându-se ca un cârd de gâşte. La întoarcere, ajungea târziu, cantina se închidea, mânca ceva păstrat, rece, sleit. Zilele se derulau aproape identic, schimbarea era a frunzelor pe ram, a viselor ce fluturau a speranţă.
                 Astăzi, era zi de sfântă sărbătoare! Avea sarcina să cumpere flori, multe flori, pentru fetele din cămin sărbătorite. Piaţa o primea generoasă, cu tarabele revărsate, cu rumoarea specifică, precupeţe, râsete, reclame ţipate… înjurături.                       Forfota asta însemna – viaţă! A umplut braţele de flori, de tot felul, cunoştea preferinţele lor, cheltuise până la ultimul bănuţ, noroc că avea abonament să ajungă…acasă.
               Și totuşi se învârtea, neputincioasă de a părăsi universul acesta, cu ochii ţintă la o găleată cu bujori, o explozie de culoare şi parfum. Nu-şi mai putea permite să-şi cumpere florile preferate, dar întâzia cu privirea flămândă. Ţiganca oacheşă, toată un freamăt, strigă rânjind mieroasă, aproape zbiera:
                   - Hai frumoaso, ochioaso, să-ţi dea Lina bujori, să te iubească feciori, hai nu sta că-ţi stă norocu…
                  Oftând, se pregătea să plece, când – de niciunde, se trezi abordată de un tânăr înalt care îi oferi un buchet imens de bujori trandafirii. Prima reacţie a fost de negaţie. De ce, cum, să primească flori de la un necunoscut? Era de o timiditate infantilă, nu avea încredere în instinct, iar curajul era pură teorie.
                Şi totuşi, vocea cu timbru echilibrat, uşor emoţionat, rârâit, de o sinceritate de netăgăduit, a găsit formula potrivită încât, să nu poată refuza. O văzuse dornică, ghicise, dar ceea ce nu ghicise era numele ei, nume de sfântă sărbătorită azi.

                 Topită, a îngăimat o mulţumire, cu ochii măriţi nefiresc, ţintă în ochii lui ce nu clipeau, la cârlionţul ce acoperea tâmpla stângă şi o cicatrice ca o pecete, parcă în forma frunzei de trifoi, parcă…. Atât i-a rămas în amintire, a plecat fără să se prezinte, fără să ceară ceva, a dispărut ca o nălucă.
                 Totul s-a întâmplat ireal, sub privirea zâmbăreaţă a ţigăncii, care văzuse multe la viaţa ei.
                 La cămin a oferit flori, urări, săruturi, sărbătorind frumos cum le era şi sufletul de fete modeste, împărţind o lume ce avea frumuseţea ei, patronată de Zeiţa – Tinereţe.
                 Nimeni nu a crezut-o! Era fabulous, să primeşti tocmai buchetul preferat, de la un tânăr necunoscut ce nu a cerut nimic în schimb, şi de ziua numelui, fireşte, fără să ştie! Această neputinţă maladivă de a se apăra când nici nu era nevoie, i-a creat în timp o vulnerabilitate care a izolat-o. Puţine suflete o înţelegeau, pentru ea viaţa nu era o competiţie.
                   S-a retras ruşinată fără vină, nu minţise!
                  Cu genele plecate a retrăit momentul, clipa, acum certându-se că nu a avut altă reacţie! Iar cu o brumă de curaj, l-a căutat ani de-a rândul prin acea zonă, fără succes. A rămas fantezia ei cuminte.
🌺
                 Îi zâmbeau bujorii pe care-i cumpăra ostentativ, strict în culoarea aceea. Bea ceaiul la o terasă modernă răsărită în piaţa de altădată, acum frumos modernizată. Muzica minunat selecţionată, o purta pe malurile Senei, ţinând ochii închişi, dar gândurile vraişte...

                   Zâmbea apoi, cu ochii ţintă, larg deschişi cu irisul verde strălucind a lacrimă. Era ca un pelerinaj ce se repeta de 25 de ani. Meandrele existenţei erau nebănuite, o înlănţuire de trăiri de care se mira ea însăşi.
O voce masculină, graseiată, a făcut-o să tresară.
                 - Mă iertaţi, mă pot aşeza la masa dumneavoastră?

                  A ridicat privirea şi s-a topit instantaneu, cu ochii ţintă la un cârlionţ , acum grizonat, ce acoperea tâmpla stângă şi o cicatrice ca o pecete, parcă în forma frunzei de trifoi, parcă.
                   A acceptat pe muteşte, apoi încă un ceai oferit de el. Buchetul îl făcuse să se apropie, timid, să îndrăznească, să spere, el – care o căutase tot acest timp fără să o găsească. Alunecaseră unul pe lângă altul, ani de zile, incredibilă soartă, câte aveau să-şi spună.
                   O bântuia o stare totdeauna: suntem marionete, călărim un destin lovit de o cravaşă a sorţii, cât intervenim în propria viaţă? De aceea, deseori, simţea că este purtată.

                   Era curioasă. Acum?

image.png

Vizualizări: 232

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mihai Oltean, m-ai surprins!

Pentru semnul tău apreciativ, citire, popasul pe pagina de proză...

Este o întâmplare absolut adevărată..100%

spor și inspirație, aDa

Frumoasă abordare - amintiri, iubire, flori. Optimism într-un cuvânt. Felicitări, dragă aDa!

Îmi cer scuze pentru întârzierea răspunsului, dragă Dorina...
Așa cum spuneam, este o poveste trăită chiar de mine, o amintire dragă sufletului meu...
Sunt recunoscătoare ție și cuvintelor tale atât de frumoase...
aDa

vorba aceea:  o iubire cum numai in povesti exista... :)

Mulțumiri cu întârziere, Chris.
...și în vise!
aDa

Domnule  Bircea Marian

vă mulţumesc pentru apreciere, dar mai ales pentru popas si citire...

aDa

Poveste sentimentală, scrisă frumos, cu un limbaj curat, curgător și seducător, cu imagini uneori mai tari, alteori gingașe, cu reflecții și introspecții, un text crescut ca o floare din sufletul autoarei! Citit ca de obicei, cu plăcere!

Mulţumiri, Grig,

o amintire reală, păstrată *ca o floare* cum spui :)) Te aştept mereu, cu drag...

aDa

Dragă Marginean Liliana, mulţumiri pentru trecere, citire, apreciere...

să ne citim cu plăcere, aDa

Frumos. ”Cea mai mare bucurie a vieții este să fii convins că ești iubit”. – Victor Hugo;

Dragă Ramona, mulțumiri!

Iubirea există sau nu. E adevărată întreagă, nu trece niciodată.

aDa

Cornaciu Nicoleta Ramona a spus :

Frumos. ”Cea mai mare bucurie a vieții este să fii convins că ești iubit”. – Victor Hugo;

Maria Giurgiu, mulțumiri pentru citire. O primăvară cu iubire, aDa

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"Vă mulțumesc frumos. O zi binecuvântată tuturor!"
cu 10 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"În această poezie cafeaua devine motiv poetic... De fapt ritualul savurării acestei…"
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …sau poate a utilizatorului Maria Mitea
"Decât un text lung care nu exprimă nimic mai bine un text scurt care să te atingă..."
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog [în]lăuntru visului a utilizatorului Maria Mitea
"Mie mi-a plăcut această străfulgerare poetică... Am însă o problemă cu aranjamentul ei. Nu…"
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Omagiu a utilizatorului Dacu
"O poezie cu un aer vetust. Poate ivită din durerea pierderii celei dragi. Doamna Vasilisia are…"
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către bolți danubiene a utilizatorului gabriel cristea
"Voi lăsa semnul unei lecturi plăcute!"
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"O poezie corectă, o poezie a zbaterii sufletești... Mie mi-a plăcut!"
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ler a utilizatorului Alina Ilie
"O poezie cu tentă monahală care suferă probabil datorită faptului că nu reușește să atragă…"
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog blestemul sirenelor a utilizatorului Bolache Costin Andrei
"Poezia are un impact vizual puternic datorită metaforelor și imaginilor pe care ai reușit să le…"
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog uneori a utilizatorului bolache alexandru
"Mulțumesc tuturor pentru comentarii."
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Încă te caut a utilizatorului Dragoș
"O poezie tristă care exprimă sentimentele autorului... De aici, pe această bază de poate construi..."
cu 3 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria şi-a actualizat profilul
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Măsura vremii a lui Mihai Katin
ieri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Măsura vremii a lui Mihai Katin
ieri
Postare de log efectuată de Mihai Katin

Măsura vremii

  Ascultă cum fiece clipă îţi dă bineţeAtât de plăpândăEa te întreabă pe fugă,În licărul vieţii e…Vezi mai mult
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
Prezentare grafică

FOREVER (Pentru totdeauna), by Grig Salvan

"Forever! Ce rezonanță are! Forever! Da... L-am simțit până în măduva oaselor. Și pentru…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
Vineri
Grig Salvan a postat un videoclip

FOREVER (Pentru totdeauna), by Grig Salvan

Instrumental romantic music on synthesizer, composed and performed by Grig SalvanPENTRU TOTDEAUNAhei! vino, toamnă să mă ieihei, de sub crengile de teisus pe...
Vineri
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog bibelou pe sobă a lui bolache alexandru
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor