Bărbatul de aur

[Arbatel Filotheanu]

                     

 

      Se spune că a trăit odată un bărbat care nu avea mai deloc trecere la fete ori femei, poate din cauză că nu era prea arătos sau poate din alte pricini. Ei, sigur, astfel de bărbați au existat cu duimul de-a lungul vremurilor, numai că eroul nostru avea o particularitate unică, ieșită din comun, însă neștiută multă vreme. Această particularitate doar s-a întrevăzut prima dată cînd a făcut dragoste  cu  întîia fată. Dat fiind că în epoca  de cumplită decădere spirituală în care încă ne mai aflăm la data scrierii acestor rînduri, toate sînt întoarse cu fundul în sus, sîntem nevoiți să facem distincția clară pentru cei care poate nu știu  ( deși aceștia aproape sigur nu citesc asemenea texte ), că există o diferență clară și sigură între a face dragoste și a face sex. Cea dintîi formă de intimitate presupune existența unor sentimente de afecțiune între parteneri, pe cînd cea din urmă formă este doar acuplare biologică, fadă și gregară, fără nici o urmă de iubire. Sexului i se face atîta publicitate nu pentru că ar fi superior amorului, ci dimpotrivă, pentru a pune oamenii în rezonanță cu planurile infernale ale Creației Divine prin lipsa de iubire și pierderea energiei sexuale !

   Așadar, prima dată cînd a făcut amor, ci nu doar sex, atît băiatul, cît și fata au observat pe așternut, și parțial pe pielea celor doi, o pulbere fină de culoare gălbuie. Fata, ca majoritatea fetelor tinere, nu i-a dat nici o importanță, ci doar a suflat peste ea întru spulberare. Băiatul s-a gîndit mai multă vreme la ce va fi fost aceea, dar alte preocupări i-au abătut atenția în alte direcții. Pînă să se repete fuziunea amoroasă au trecut mulți ani. Au trecut prea mulți ani pentru un tînăr nu foarte răbdător și mai deloc înzestrat cu frumusețe fizică, așa cum se cerea la acea vreme, și evident fără nici un pic de avere materială.

    Cînd s-a îndrăgostit a doua oară, a înțeles repede că nici cea de a doua fată/femeie nu avea cine știe ce sentimente de iubire pentru el, dar cumva a acceptat să fuzioneze intim cu acest băiat, poate din curiozitate sau din lipsa altei alternative mai bune. Și de această dată a apărut pulberea aurie în timpul jocului amoros. El gustat-o, ea a ignorat-o ! Nu vrem prin aceasta să dovedim indiferența ori superficialitatea tuturor fetelor/femeilor din acea epocă întunecată, fiind noi conștienți  măcar la nivel teoretic, că toate cele ce ni se întîmplă tuturor au o cauză care poartă numele de karma pozitivă sau negativă. Iar dacă acea karma - care este doar consecința unor acțiuni bune sau rele ale noastre - nu permite să avem parte de iubire reciprocă în relația de cuplu, atunci pățim tot felul de experiențe care de care mai triste ori frustrante.

   Ca în orice viață omenească, lucrurile se complică odată cu trecerea timpului, unele aspecte se înțeleg mai ușor, altele mai greu, unele hopuri se trec, altele  duc la rîpă...Spunem toate acestea pentru a nu da impresia că povestim un basm în care toate cele au fost frumoase, armonioase, ușoare și fără suferințe.

    Cîndva spre patruzeci de ani, bărbatul a înțeles ce se petrece, nu însă și femeile care au catadicsit să aibă relații intime cu el, puține la număr, iar el a înțeles și aceasta. Era de altfel destul de evident, dacă erai atent. Doar că femeile, neiubindu-l, nu erau interesate prea mult de amănuntele vieții lui. Bărbatul a înțeles că atunci cînd se îndrăgostea și femeia accepta să fuzioneze amoros cu el, pielea lui secreta o pulbere fină de aur și cu cît se deschidea femeia afectiv mai mult față de el, cu atît  pulberea de aur era mai abundentă, dar și mai pură la nivel calitativ.

    S-ar crede că odată ce s-a răspîndit zvonul cu bărbatul care emană aur, multe femei vor fi făcut coadă la ușa lui... Pentru  o perioadă de timp scurtă s-a petrecut ceva de acest gen, numai că s-a aflat destul de repede că procesul se declanșează doar dacă atît bărbatul, cît și femeia simt oarece afecțiune unul față de celălalt, în caz contrar avea loc numai o acuplare biologică fadă și hîdă, ca la toți ceilalți oameni, fără alte beneficii. Cum iubirea la comandă este imposibilă și din pricina unor complicații destinice, bărbatul a fost nevoit să se mute în alt oraș, dar și acolo lucrurile s-au petrecut aproape identic.

    De bună seamă, el nu putea să strige în gura mare ca la piață : iubiți-mă fetelor pentru că iubirea mea  către voi valorează aur ! Lumea este așa cum este, unele ființe umane caută fericirea în bani, altele în cărți, altele în faimă și putere, iar cele mai multe dintre ele se mulțumesc  cu aparențe, care cel mai adesea sînt doar ambalaje găunoase, și prea puține dintre ele, raportat la numărul total al populației lumii, caută fericirea acolo unde este ea cu adevărat, anume în iubirea de oameni sau de Dumnezeu.

    Nu doar pentru că timpul și-a pus amprenta pe trupul acelui bărbat, devenind și mai puțin atrăgător sub aspect erotic ca la junețe, ci și pentru că odată cu înaintarea în vîrstă, multe se schimbă în felul nostru de a fi, și așa se face că acel om a rămas singur și a trăit singur mulți ani, încît aproape nimeni nu-și mai amintea că pielea lui emana pulberi de aur, ci crezînd că acea minunăție se petrecuse doar la tinerețe. Pentru acel bărbat devenise aproape un fel de joc să vadă cîte o fată frumoasă foc, care-i încînta inima pentru un timp mai scurt ori mai lung; să vadă  cum acea fetișcană dădea semne de încîntare că este obiectul unei atenții deosebite din partea lui, în spatele căreia va fi simțit poate că se află și altceva mai profund, dar totuși ea să fugă în brațele altuia cu mult mai tînăr ori mai arătos, în timp ce eroul nostru cugeta zîmbind amar : Dacă ar ști ce bărbat de aur sînt, n-ar mai cauta bucuria în scorburi găunoase !

    Despre sfîrșitul acestei povești circulă cel puțin două variante principale. Prima dintre ele susține că s-ar fi găsit în cele din urmă o femeie care să-l iubească într-un mod profund,  și că au făcut mulți bani din aurul emanat în timpul fuziunilor amoroase. Cea de a doua variantă susține că acel om s-a orientat întrutotul către Iubirea Divină și tot aurul a fost de natură spirituală. Cel mai probabil însă că lucrurile s-au petrecut cu totul altfel, într-un mod  mai natural, care n-a avut nici idilismul siropos al primei variante, nici miracolul suprauman al celei de a doua variante, ci tragismul realist al vieții obișnuite din Epoca întunericului. Bărbatul acela a murit singur și neștiut de nimeni, adică nici o femeie n-a aflat cît aur valora iubirea lui dacă s-ar fi deschis cu multă iubire față de el !

    Poate că într-adevăr n-a meritat să fie iubit de o femeie cu adevărat trezită la nivelul Sufletului sau poate că destinul lui a fost acela de a dărui mult aur prin iubire, numai că cele mai multe fete sau femei au căzut la testul  discernămîntului, neștiind să facă distincția între ceea ce este real și valoros, de ceea ce este ireal și efemer în relația de cuplu.

       

   

  

   

[Gabriela Grădinariu]

Se spune ca oamenii de aur sunt cei care dau fara a pretinde ceva in schimb!

[Sofia Sincă]

Ce învăţăm noi de aici? Să iubim, să iubim, să iubim bărbaţii... Dar acest om care emana aur, dacă era atât de valoros ar fi ştiut să se facă iubit. Că doar nu numai frumuseţea exterioară sau materială contează... indiferent în ce epocă a trăit. Prin urmare, doar femeile sunt de vină că nu deescoperă aurul adamic? Oare textul ascunde puţin narcisism masculin?

Am citit cu plăcere!

Sofy

[Corina Militaru]

Povestea bărbatului de aur este cea a tuturor oamenilor indiferent de sex. Bărbați ori femei, toți ascund un tezaur de neatins dacă nu se depășește granița aparențelor, superficialității. Printre rânduri sesizez o invitație la meditație pe tema iubirii.

Altfel, luând în calcul referirile la organizarea subtilă a universului mă întreb: Oare conform legii rezonanței aurul nu ar fi trebuit să atragă tot aur? :) 

Îmi place cum este scris textul.

Cu prietenie,

[Arbatel Filotheanu]

Legea Rezonanței există, de asemeni și legea Karmei !...Ar însemna însă să judecăm prea simplist ori prea școlărește toate situațiile dacă le reducem la cele două legi,  CONFORM A CEEA CE CREDE MINTEA UMANĂ OBIȘNUITĂ CĂ AR TREBUI SĂ SE PETREACĂ ! Mai simplu spus, există și au existat destul de multe ființe umane care erau la un nivel spiritual destul  de sau foarte înalt, care s-au confruntat cu încercări grele sau chiar foarte grele...Acolo ce ați mai fi spus ? Că fiind sfînt ar fi trebuit să atragă doar sfinți în viața lui sau a ei ?...Un bărbat sau o femeie poate fi de AUR la modul metaforic vorbind și cu toate astea să aibă parte  predominant de relații cu persoane mai  mult sau mai puțin nepotrivite !...În mod evident, textul a vrut să scoată în evidență  SUPERFICIALITATEA RECEPTORILOR, ORICARE LE-AR FI POLARITATEA !  Și îndeosebi superficialitatea celor mai tineri dintre noi oamenii !

  Acest răspuns este valabil și pentru comentariul doamnei Sofia Sincă, dacă va binevoi să-l citească.

Corina Militaru a spus :

Povestea bărbatului de aur este cea a tuturor oamenilor indiferent de sex. Bărbați ori femei, toți ascund un tezaur de neatins dacă nu se depășește granița aparențelor, superficialității. Printre rânduri sesizez o invitație la meditație pe tema iubirii.

Altfel, luând în calcul referirile la organizarea subtilă a universului mă întreb: Oare conform legii rezonanței aurul nu ar fi trebuit să atragă tot aur? :) 

Îmi place cum este scris textul.

Cu prietenie,