Bărbatul cu pălărie gri

[Loredana A Stirbu]

 

 

Se-ntîmplă pentru ochii tăi (ochi de pădure)
Să-nchipui uneori o vînătoare –n vis
Într-un noian de frunze roşii de odihnă,
Gîndesc să-ţi pun sub cap
un iepure ucis.”
(Lucian Blaga-Andante)




                         În imobilul de pe Aleea Ion Stâlpeanu nr. 202 locatarii se pregăteau pentru o seara plăcută de toamnă tîrzie, marea lor majoritate moţăind în faţa televizorului la vreo emisiune de divertisment de week-end sau forfotind prin bucătarie.
Doamna Amalia Stancu locatara de la apartamentul 4, privea atentă pe fereastra de la camera de zi, mai exact, îl observa pe bărbatul care se apropia grăbit de intrarea în imobil. O intriga foarte tare faptul că nu îi observase faţa deloc deoarece acesta îşi ţinea capul uşor aplecat şi mai purta şi o pălărie gri de fetru. Ştia cine este, era vecinul ei de la apartamentul trei, se muta-se  alături nu de mult timp şi o făcuse fără mare vînzoleală. Un tip şters, a zis Rora referindu-se la el, fără perspective.
Rora, de fapt Aurora Stancu, avea prostul obicei de a pune etichete oamenilor, mai ales celor pe care nu îi plăcea şi spre marea surprindere a surorii ei avea o abilitate uimitoare de a surprinde întotdeauna o trăsătură de caracter dominantă a respectivei persoane.
Cele două surori locuiau de o jumătate de veac acolo, apartamentul lor mare şi spaţios semăna mai degrabă cu un muzeu decît cu o locuinţă obişnuită. Pereţii erau încărcaţi de tablouri de valoare, mobilele si vitrinele adăposteau o mulţime de obiecte de argint şi antichităţi, lucruri adunate pe parcursul anilor de membrii familiei. Tatăl şi străbunicul lor fuseseră diplomaţi de carieră şi în lungile lor călătorii prin lume adunaseră o impresionantă colecţie de obiecte de artă.
Ca în fiecare seară Rora stătea în fotoliul ei preferat şi croşeta şnur pentru faţa de macrame la care lucra. Cînd era cazul se oprea rula şnurul pe ghem şi îl prindea cu ac de siguranţă ca să nu se desfacă. Veioza înaltă cu picior de abanos şi abajur bej cu ciucuri de mătase împrăştia o lumină caldă dar nu foarte puternică, cu toate astea nici una din ele nu s-ar fi gîndit să o schimbe cu ceva mai modern.
-La ce te uiţi ? Rora ridică privirea curioasă.
-La vecinul nostru, apoi aruncă o privire spre orologiul, e ora şase fără un sfert, are un program cam ciudat nu vine niciodată la aceeaşi oră. Mă întreb unde lucrează?
-Poate e vreun comis voiajor mai ştii?
- Nu prea cred, Amalia aranjă perdeaua de la fereastră şi se îndreptă spre fotoliul aşezat vis a vis de cel al Rorei, are haine de calitate bună şi cred scumpe iar zilele trecute cînd am trecut pe lîngă el am simţit un uşor iz de tutun Lord Winsmore care ştii şi tu cît de scump este. Îţi imaginezi, continuă Amalia vorbind mai încetişor şi aplecîndu-se puţin peste măsuţa de cafea, nici chiar doamna Marcu, care ştie toate bîrfele din cartier darămite pe cele de scara noastră nu a aflat mai nimic despre el. Atîta doar că este foarte politicos (lucru pe care îl ştim şi noi) şi că frecventează anticariatele din centru. Rora îşi ridică privirea spre sora ei şi o anunţă cu sarcasm.
- Uite încă un lucru pe care nu îl ştie Mărculeasa, vecinul nostru are o pisică, o birmaneză.
-Serios? Dar tu de unde ai aflat, eu una nu te-am văzut socializînd cu el pînă acum?
-Îţi spun, că oricum nu e mare lucru şi ştiu că altfel o să mă pisezi toată ziua, a sunat la uşă ieri cînd tu erai plecată la amica ta, la Mărculeasă, să mă întrebe dacă nu cumva i-am văzut motanul şi mi s-a părut că era sincer îngrijorat de soarta potăii. Norocul lui a fost că potaia a început să se manifeste cînd i-a auzit vocea pe scară.
-Ca să vezi, nici nu mi-aş fi imaginat o persoană ca el cu o pisică îşi exprimă mirarea Amalia privind fix revista pe care o ţinea în braţe.
-De ce? Nu reuşesc să pricep ce ţi se pare aşa de neobişnuit, mulţi oameni au pisici. Ştii că eşti ciudată rău uneori, sper că nu te-ai scrîntit?
Ignorînd tonul ironic al surorii ei, Amalia nu răspunse, existenţa bărbatului de lângă ele îi crea o stare de neliniste, avea senzaţia stranie că ceva este pe cale să se întîmple.


               În apartamentul alăturat cîteva ore mai tîrziu un bărbat destul de slab, îmbrăcat într-un halat de casă, maro decolorat şi ros pe la buzunare scria absorbit la birou. Camera părea impresionantă prin absenţa mobilierului deoarece înafară de o bibliotecă plină de cărţi cu rafturile cocoşate, un covor ros de molii pe alocuri, biroul şi un scaun scorojit nu era nimic. Motanul şedea tolănit pe o pernă de catifea ruptă privind hipnotic fumul ce se înălţa din pipa stăpînului său. Foile albe se acopereau cu un scris mărunt ordonat, bărbatul se opri o clipă îşi îndreptă spatele întinzîndu-şi mîinile în faţă şi troznindu-şi degetele.
Era destul de obosit aşa că se hotărî să meargă la culcare, mîine avea mult de alergat trebuia să evalueze nişte tablouri pentru o galerie de artă, primea un mic comision de fiecare dată, destul cît să se întreţină pe el şi motanul o vreme.
Oricum nu mai avea mult şi termina cartea la care scria de doi ani, un roman poliţist, având ca subiect viaţa unui hoţ de obiecte de artă îndrăgostit de următoarea lui victimă. Un hoţ cu o metodă neobişnuită, se muta întotdeauna în vecinătatea celor pe care se pregătea să îi fure, pentru a-i supraveghea şi studia mai bine.

-Hai, Bongo la culcare. Motanul îl urmă ascultător tolănindu-se pe cuvertură la picioarele lui.
Cu mîinile sub cap bărbatul îşi aţinti privirile în tavan îl frămînta de multă vreme că nu avea încă un titlu pentru carte. Din întîmplare privirea i se opri pe comodă unde îşi ţinea pălăria şi dintr-o dată ştiu ce titlu avea cartea, parcă îl şi vedea scris cu litere negre pe coperta albastră Bărbatul cu pălărie gri. Oftă fericit şi întorcîndu-se pe o parte adormi liniştit.

[Corina Militaru]

Atmosferă, puțin mister, atât cât să stârnească imaginația cititorului. Mi-a plăcut! 

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Tablou de epocă, cu toate ingredientele. Se aseamănă cu Gaițele ale lui Alexandru Kiriţescu. Un tablou perfect din secolul trecut unde timpul se omora cu șnur de lasetă și apoi cu adevărate opere de artă cusute cu mâna de către doamnele pensionate și nu numai.

Frumos descris, însă mai ai unele neglijențe la punctuație. Mai ales la dialoguri.

-La vecinul nostru, apoi aruncă o privire spre orologiul, e ora şase fără un sfert, / corect, - La vecinul nostru. Apoi aruncă o privire spre orologiul. E ora şase fără un sfert...

- Nu prea cred, Amalia aranjă / - Nu prea cred! Amalia aranjă...

şnur pentru faţa de macrame - şnur pentru faţa de masă din macrame, bănuiesc.

Și ar mai numeralul, apartamentul 4, - patru

Am citit cu plăcere!

Sofy