Azilul

[Bircea Marian]

Nu mai țin minte când m-am refugiat, dar știu că lumea de afară îmi este ostilă. Ar trebui să fie oaza mea de pace, dar și aici ajunge zumzetul enervant al roiului de muște în căutarea de cadavre în descompunere. De fapt asta e lumea înconjurătoare, un amalgam de corpuri putrede și mirosuri fetide, o duhoare pestilențială de la o masă inertă de hoituri animate cu ambiții de parvenire. Cât de dezamăgit pot să fiu când văd că ruina îmi cuprinde zidurile azilului în care m-am retras de bunăvoie? Pereții coșcoviți de la loviturile stupide și neașteptate, igrasia minciunilor rostite cu zâmbetul pe buze și cercevelele ferestrelor, ochii azilului, rupte de vântul șuierat al bârfelor și bizantinismului. Da, sună pretențios, dar macar eu aud. Îmi ascult neliniștea cu resemnarea condamnatului la mizeria zilnică a unei bucăți de pâine mucegaită, fără să înțeleagă verdictul nimicitor, impotriva evidențelor. O vreme, azilul a reușit să țină la distanță durerea. O vreme. Măcinat de îndoială, asediat cu răutate, izbit de furtuna disprețului și ploaia permanentă a invidiei. Mi-e indiferent ce urmează. Am înțeles că de fapt, eu sunt bolnavul. Oricât de sănătos gândesc într-o lume a iluziilor și înșelăciunii. Nu sunt speriat de singurătate, sunt îngrozit că trebuie să accept inacceptabilul. Să fiu ca ei. Zombi, stafii, umbre ale spiritului, înfometați de bani și superficialitate, ahtiați insățiabili de iluzorii amoruri narcisiste. Acum, forțează intrarea.

[Mihaela Popa]

"Nu sunt speriat de singurătate, sunt îngrozit că trebuie să accept inacceptabilul. Să fiu ca ei. Zombi, stafii, umbre ale spiritului, înfometați de bani și superficialitate, ahtiați insățiabili de iluzorii amoruri narcisiste."

semn de plăcut popas,

Mihaela

[Bircea Marian]

Sunt onorat și încântat că v-a plăcut. Mulțumesc pentru popas!

Mihaela Popa a spus :

"Nu sunt speriat de singurătate, sunt îngrozit că trebuie să accept inacceptabilul. Să fiu ca ei. Zombi, stafii, umbre ale spiritului, înfometați de bani și superficialitate, ahtiați insățiabili de iluzorii amoruri narcisiste."

semn de plăcut popas,

Mihaela

[Ada Nemescu]

nu știu cum am ratat citirea acestui  text în septembrie! Acum, însă, am găsit în formă concentrată, un manifest, o revoltă explicită împotriva sistemului corupt. Frumosul fiind minoritate, va fi întotdeauna văzut urât de o hoardă hidoasă...

Trimiterile către boală și azilul sunt aproape inevitabile. Textul ar părea neprietenos, dat fiind tema aleasă, și dacă comparăm cu un text cu floricele și iubire, dar semnalul de alarmă poate trezi o parte din noi.

am citit cu emoție, aDa

[Bircea Marian]

Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase.

Ada Nemescu a spus :

nu știu cum am ratat citirea acestui  text în septembrie! Acum, însă, am găsit în formă concentrată, un manifest, o revoltă explicită împotriva sistemului corupt. Frumosul fiind minoritate, va fi întotdeauna văzut urât de o hoardă hidoasă...

Trimiterile către boală și azilul sunt aproape inevitabile. Textul ar părea neprietenos, dat fiind tema aleasă, și dacă comparăm cu un text cu floricele și iubire, dar semnalul de alarmă poate trezi o parte din noi.

am citit cu emoție, aDa

[Emil Dumitru]

...,,De fapt asta e lumea înconjurătoare, un amalgam de corpuri putrede și mirosuri fetide, o duhoare pestilențială de la o masă inertă de hoituri animate cu ambiții de parvenire.”

 Este o descriere dură a realitații în care ne ,,ducem crucea”, unii obosesc și merg la azil, dar culmea este că unii sunt duși de proprii copii, motivând că nu au timp să-l îngrijească dar... dar oare ei, bătrânul sau bătrâna, cum de au avut timp să-l crească mare?  Oare nu-și pun această întrebare!

 Chiar dacă în acest crud și dureros eseu (eu așa am catalogat această postare și, dacă am grșit, vă rog să-mi spuneți), nu scrieți că este ceva real, eu m-am dus cu gândul acolo, la realitate și, la cele scrise mai sus.