Nu mai țin minte când m-am refugiat, dar știu că lumea de afară îmi este ostilă. Ar trebui să fie oaza mea de pace, dar și aici ajunge zumzetul enervant al roiului de muște în căutarea de cadavre în descompunere. De fapt asta e lumea înconjurătoare, un amalgam de corpuri putrede și mirosuri fetide, o duhoare pestilențială de la o masă inertă de hoituri animate cu ambiții de parvenire. Cât de dezamăgit pot să fiu când văd că ruina îmi cuprinde zidurile azilului în care m-am retras de bunăvoie? Pereții coșcoviți de la loviturile stupide și neașteptate, igrasia minciunilor rostite cu zâmbetul pe buze și cercevelele ferestrelor, ochii azilului, rupte de vântul șuierat al bârfelor și bizantinismului. Da, sună pretențios, dar macar eu aud. Îmi ascult neliniștea cu resemnarea condamnatului la mizeria zilnică a unei bucăți de pâine mucegaită, fără să înțeleagă verdictul nimicitor, impotriva evidențelor. O vreme, azilul a reușit să țină la distanță durerea. O vreme. Măcinat de îndoială, asediat cu răutate, izbit de furtuna disprețului și ploaia permanentă a invidiei. Mi-e indiferent ce urmează. Am înțeles că de fapt, eu sunt bolnavul. Oricât de sănătos gândesc într-o lume a iluziilor și înșelăciunii. Nu sunt speriat de singurătate, sunt îngrozit că trebuie să accept inacceptabilul. Să fiu ca ei. Zombi, stafii, umbre ale spiritului, înfometați de bani și superficialitate, ahtiați insățiabili de iluzorii amoruri narcisiste. Acum, forțează intrarea.

Vizualizări: 139

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

"Nu sunt speriat de singurătate, sunt îngrozit că trebuie să accept inacceptabilul. Să fiu ca ei. Zombi, stafii, umbre ale spiritului, înfometați de bani și superficialitate, ahtiați insățiabili de iluzorii amoruri narcisiste."

semn de plăcut popas,

Mihaela

Sunt onorat și încântat că v-a plăcut. Mulțumesc pentru popas!

Mihaela Popa a spus :

"Nu sunt speriat de singurătate, sunt îngrozit că trebuie să accept inacceptabilul. Să fiu ca ei. Zombi, stafii, umbre ale spiritului, înfometați de bani și superficialitate, ahtiați insățiabili de iluzorii amoruri narcisiste."

semn de plăcut popas,

Mihaela

nu știu cum am ratat citirea acestui  text în septembrie! Acum, însă, am găsit în formă concentrată, un manifest, o revoltă explicită împotriva sistemului corupt. Frumosul fiind minoritate, va fi întotdeauna văzut urât de o hoardă hidoasă...

Trimiterile către boală și azilul sunt aproape inevitabile. Textul ar părea neprietenos, dat fiind tema aleasă, și dacă comparăm cu un text cu floricele și iubire, dar semnalul de alarmă poate trezi o parte din noi.

am citit cu emoție, aDa

Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase.

Ada Nemescu a spus :

nu știu cum am ratat citirea acestui  text în septembrie! Acum, însă, am găsit în formă concentrată, un manifest, o revoltă explicită împotriva sistemului corupt. Frumosul fiind minoritate, va fi întotdeauna văzut urât de o hoardă hidoasă...

Trimiterile către boală și azilul sunt aproape inevitabile. Textul ar părea neprietenos, dat fiind tema aleasă, și dacă comparăm cu un text cu floricele și iubire, dar semnalul de alarmă poate trezi o parte din noi.

am citit cu emoție, aDa

...,,De fapt asta e lumea înconjurătoare, un amalgam de corpuri putrede și mirosuri fetide, o duhoare pestilențială de la o masă inertă de hoituri animate cu ambiții de parvenire.”

 Este o descriere dură a realitații în care ne ,,ducem crucea”, unii obosesc și merg la azil, dar culmea este că unii sunt duși de proprii copii, motivând că nu au timp să-l îngrijească dar... dar oare ei, bătrânul sau bătrâna, cum de au avut timp să-l crească mare?  Oare nu-și pun această întrebare!

 Chiar dacă în acest crud și dureros eseu (eu așa am catalogat această postare și, dacă am grșit, vă rog să-mi spuneți), nu scrieți că este ceva real, eu m-am dus cu gândul acolo, la realitate și, la cele scrise mai sus.

Domnul Emil Dumitru, vă mulțumesc pentru apreciere. Am încercat să surprind cumva toate aspectele. 

Emil Dumitru a spus :

...,,De fapt asta e lumea înconjurătoare, un amalgam de corpuri putrede și mirosuri fetide, o duhoare pestilențială de la o masă inertă de hoituri animate cu ambiții de parvenire.”

 Este o descriere dură a realitații în care ne ,,ducem crucea”, unii obosesc și merg la azil, dar culmea este că unii sunt duși de proprii copii, motivând că nu au timp să-l îngrijească dar... dar oare ei, bătrânul sau bătrâna, cum de au avut timp să-l crească mare?  Oare nu-și pun această întrebare!

 Chiar dacă în acest crud și dureros eseu (eu așa am catalogat această postare și, dacă am grșit, vă rog să-mi spuneți), nu scrieți că este ceva real, eu m-am dus cu gândul acolo, la realitate și, la cele scrise mai sus.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
":) foarte inventiva bunica, iar finalul este neasteptat :) remarc naturaletea scrierii,…"
cu 1 oră în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Cine a inventat frățiorii? a lui Ioniţă Gabriela
cu 1 oră în urmă
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia Insula Șerpilor a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Cris, multumesc de vizita!( da, e doar un fragm"
cu 3 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Insula Șerpilor a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Foarte frumoasa incursiune in in Insula Serpilor, stiam ca numai specialistii au voie acolo, dar…"
cu 3 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Insula Șerpilor a lui Ioniţă Gabriela
cu 3 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Vă mulțumesc frumoes pentru comentarii."
cu 7 ore în urmă
Dulmin Aurel a postat o discuţie

interferențe

  O aștept pe coridorul spitalului. Urmează să o externeze. Îi externează, atât pe ea, cât și pe…Vezi mai mult
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan

Regrete

regretele-mi bat ritmic în tâmple ca roțile unui tren ce nu mai oprește iar eu rămân tot mai mult…Vezi mai mult
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Martie e acea perioadă de trecere dinspre iarna rece spre căldura primăverii adevărate, o perioadă…"
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Valenta zi de martie a lui Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta zi de martie a utilizatorului Stanescu Valentin
"Secvențe luminoase dintr-un pastel al unei zile de martie, ca niște zâmbete molipsitoare. O…"
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Păresimi-început de elegie a lui IOAN stoian
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păresimi-început de elegie a utilizatorului IOAN stoian
"Un somptuos decor de primăvară surprins în derularea energiilor ei vitale. O mică odă a…"
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Pe când...o primăvară? a lui Rotariu Dorel
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe când...o primăvară? a utilizatorului Rotariu Dorel
"Un poem manifest despre o primăvară pângărită de „corbii negri” ai războiului. Și…"
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Leul şi măgarul (fabulă) a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Leul şi măgarul (fabulă) a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Rar mai citesc, în poezia de azi astfel de texte spumoase și savuroase ca această fabulă,…"
cu 17 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Frumos condus firul poetic. Aşteptarea este aparent tăcută. Dincolo de ea energiile definesc drumul…"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Așteptare a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 19 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru IOANA BURGHEL
"La mulți ani luminoși! 🌺"
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor