4.
Deschid ochii din nou. Sunt în aceeaşi cameră. Cameră nouă, străină. Cum am ajuns aici? Mă uit prin cameră, dar nu recunosc nimic. E curat, totul miroase a proaspăt, a curăţenie. Mă scol din pat şi privesc în jurul meu. Patul meu era lângă fereastră, îmi plăcea ca noaptea când mă trezeam să privesc cerul, uneori cu stele sau înnorat. Dacă vedeam luna mă simţeam bine. Aveam o prietenă care spunea ca atunci când e lună plină nu poate dormi. Sau era logodnica mea? Ca şi cum o logodnică nu poate să fie prietenă. Logodnica – un fel de trecere între prietenă şi soţie. Crezi că mai aparţii lumii de dinainte, dar de fapt lumea care o să vină deja te-a prins. Zâmbesc. Pe mine nu m-a prins. Adriana. Nu e timpul acum să mă gândesc la ea. Sunt undeva, într-o cameră pe care nu o cunosc, nu am gratii la geam, deci nu e un spital sau o închisoare. Când eram înainte, mă gândeam la ce ar trebui să fac dacă cei de lângă mine mi-ar spune că sunt nebun. Primul lucru pe care-l spune un nebun e că nu e nebun. Ca un hoţ care spune că nu e hoţ, ca un criminal care. Dar gândul ăsta nu-mi place. Pe masă un pahar cu apă. Beau şi-mi dau seama că mi-e sete. Poate au pus ceva în apă. S-o iau totuşi încet. Ce am făcut? Ultima oară eram beat într-o berărie. Nu. Asta a fost mai demult. Mai de curând ce am făcut? Încerc să-mi amintesc. În mod sigur mi-au pus ceva în apă. Sau în mâncare. Ceva care mă face să nu-mi amintesc ce am făcut în ultimile zile. Dar de ce? Mi s-a şters totul din minte din momentul în care m-am certat cu. Nu ştiu nici măcar numele. Ca un om trezit pe o plajă pustie, singur şi nu ştie cine este. Dar s-ar părea că cei de lângă mine ştiu bine cine sunt. Ceva îmi amintesc. Uneori când mă plimbam pe stradă mă gândeam cum ar fi dacă, stând pe o bancă, m-aş trezi confundat cu altcineva şi o femeie (frumoasă, bineînţeles) ar veni la mine şi mi-ar spune că m-a căutat, că îi pare bine că m-a găsit. Sau poate acele jocuri de când eram la liceu şi spuneam că am descoperit că într-un birou al tatălui meu un act prin care aflasem că fusesem înfiat. Că părinţii mei erau de fapt nişte oameni căutaţi de poliţie, şi vorbiseră cu părinţii mei adoptivi ca să-mi creeze o altă identitate, ca să pot să mă realizez în viaţă. Dacă stau bine să mă uit la tine, într-adevăr nu prea semeni cu ei, mi-a zis Maria. Maria. Cum arăta Maria? Probabil că destul de bine pentru că o vroiam. O oglindă. Acolo sunt eu. Acolo sunt eu? Un bătrân, faţa plină de riduri, părul alb. Poate am avut o comă, şi acum m-am trezit din ea. Aveam 40 de ani, iar acum cred că arăt ca unul de 60 de ani. Deşi la cât mă pricep eu la estimări, aş putea avea şi 70 de ani. Abia o cunoscusem pe Adriana, eram cu ea pe bancă şi ea m-a întrebat, câţi ani crezi că am? 23? Eşti drăguţ, ştii cum să faci o femeie să se simtă bine, mi-a zis şi m-a sărutat pe obraz. Eu mirat, lasă glumele, mi-a zis, doar se vede pe mine că am peste 30. Nu ştiam care ar fi diferenţa dintre 20, 25 sau 30 aşa cum nu ştiam să spun dacă o femeie are picioare frumoase. Deobicei mă uitam la modul în care o femeie ştie să zâmbească. M-am întors spre pat. Normal ar fi să fac patul dacă m-am ridicat din el. În timp ce făceam patul, aranjam perna, puneam pătura frumos peste pernă, în minte îmi venea cuvântul maniacal. Ceva maniacal. A, nu, nu din nou. Ce era lângă maniacal? Din nou e ceva care nu e nici măcar pe limbă, e atârnat de buză şi nu vrea să vină. Despre mine ceva maniacal. Ca o melodie din care nu-ţi aminteşti decât refrenul. Te porţi maniacal. Ai o poartă maniacală. Nu, nu sună bine. Care era refrenul? Patul e frumos aranjat. Mai beau nişte apă, oricum dacă era să fie ceva în apă, până acum sigur şi-a facut efectul, dar cel puţin nu o să-mi fie sete. Mă uit din nou în. Maniacal. E lipsa-cuvânt-maniacal. Degetul meu atinge obrazul şi-l mângâie uşor. Fac ochii mici şi reuşesc să-mi amintesc. Maria. Ea mă iubea şi-i mă mângâia uşor pe obraz, ca o adiere, ca un sărut uşor pe obraz. Atunci nu aveam riduri. Douăzeci de ani au trecut şi Maria nu m-a mai aşteptat. Aş fi vrut s-o mai văd odată, probabil e măritată, poate are şi copii, dar eu aş vrea s-o mai văd odată. Ar trebui să nu las gândurile acestea să mă cuprindă. Deocamdată am o problemă mai grea de rezolvat. Mai grea? Nu. Mai importantă. Mă mir că nu mi s-a şters din minte şi cuvântul ăsta. Uşa. Desigur e închisă. Dacă e deschisă, sigur mă aşteaptă pe hol sau poate în curte. Poate vor să vadă ce am de gând. Să vadă dacă au reuşit să mă păcălească. Acest scenariu al lor, am ieşit dintr-o comă, şi ei au avut grijă de mine, de casa mea, de banii mei. Apăs pe clanţa uşii şi uşa se deschide. Speriat o închid repede la loc, aşteptând ca cineva să încerce s-o deschidă. Simt inima cum îmi bate tare. De ce mi-e frică? Undeva în mintea mea poate a rămas o amintire, poate m-au bătut. Nu aveam urme pe faţă sau pe mâini. Normal. Nu riscă. Aş putea să mă uit mai atent în oglindă, să-mi dau jos haina de pijama. Sau se spune bluză? Şi dacă vor intra în cameră? Îşi vor da seama că ştiu. Mă uit la uşă, dar nu văd nici o cheie. Dacă aş fi avut o cheie aş fi închis uşa. Dar dacă cheia se află pe partea cealaltă? Deschid repede uşa, nu e nimeni pe hol, mă uit, nu e nici o cheie şi închid repede uşa. Mă uit prin cameră. Noptiera. E uşoară, o pot muta uşor. O pun în dreptul uşii. Acum nu vor putea deschide uşor uşa. Dau jos partea de sus a pijamalei şi mă privesc în oglindă. Nu are importanţă că nu ştiu cum se numeşte partea de sus a pijamalei. Mă uit cu atenţie.Undeva trebuie să mai am ceva urme. Desigur. Le-au făcut pe spate ca să nu le văd. Mă întorc şi mă uit peste umăr. Pe spate nu e nimic. Dar pe picioare?
- Ce faci, tată?
Cum a deschis uşa?
- De ce te-ai dezbrăcat?
Ştii bine de ce, dar eu tot mă voi uita să văd. Urmele. Bărbatul mă acoperă repede cu un halat. Ca să nu văd urmele. Deci s-ar putea să fie.
- Ce-a păţit bunicul?
Fata frumoasă, care era aşa bună cu mine. Vreau să dau la parte halatul să-i arăt, dar bărbatul îmi prinde mâna.
- Ce faci, tată? E ruşine.
Deci el ştie şi vrea ca fata să nu afle. Deocamdată am să-l las să creadă că a învins.
- Mihaela, lasă-ne singuri un pic.
Fata iese şi eu rămân cu el. O să se răzbune şi o să mă lovească. Cu atât mai bine. Voi vedea cum o face şi voi şti când va trebui să arăt. E încruntat, dar parcă e trist aşa pentru el. Nu pare supărat pe mine. Deci nu o să mă lovească. Îl las să-mi pună pantalonii, apoi partea de sus.
- De ce-mi faci asta tată?
E trist şi mi-e milă de el. Îl mângâi uşor pe cap şi el se uită la mine zâmbind prin supărarea de pe faţa lui.
Cuvinte cheie :
Cât de apăsător să fie, să fi golit de viaţa intelectuală şi să simţi că trăieşti. Cumplită boală!
Foarte interesant ai descris, literar, simţurile unui ins, cu revenirile lui, puţine, la amintirile pe care altă dată nici nu le lua în seamă. Interesant este faptul că te agăţi întotdeauna de un părinte... sau acel părinte chiar există. În acest întuneric nu şti ce mai este lumină şi adevăr.
Am citit cu plăcere şi curiozitate, Sofy!
V-am dus textele în Bibliotecă.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor