Soția trebăluiește pe la bucătărie, el stă în fotoliul din living și se uită la televizor într-o stare de reverie, fără a urmări ce se petrece pe ecran. Cu atât mai mult cu cât acum se derulează felurite reclame. Printre care și una din partea unei bănci. Se face reclamă la creditul pentru nevoi personale, credit nu foarte mare, dar cu avantajul că ratele sunt mici, întinse pe o perioadă mai lungă și banca nu te întreabă ce faci cu banii, ca la celelalte tipuri de credite. Brusc devine interesat, reține în fugă numărul de telefon și iese pe terasă să sune pentru detalii. Află cu bucurie că termenul de acordare e foarte scurt, în circa 48 de ore banii pot intra în cont, bașca faptul că nu i se cere un dosar voluminos de documente ci doar acte de identitate și adeverință de salariu de la serviciu. Iar cererea și actele pot fi trimise prin email, nici măcar nu e nevoie să meargă la oficiul bancar.
     - Cu cine ai vorbit adineauri la telefon? îl ia nevasta la rost, brusc apărută în spatele lui.
     - Cu o bancă! răspunde el cu glasul tremurat, după șocul emoțional provocat de apariția surprinzătoare a soției.
     - Ce treabă ai tu cu o bancă? Abia ne descurcăm cu banii de la o lună la alta cu toate cheltuielile casei și facturile de plată. Sper că nu vrei să te bagi la vreun credit.
     - Ba chiar asta vreau, răspunde el cu mai mult curaj de data asta. Un credit mic, de vreo șapte mii de lei, pe termen lung, la rata lunară cea mai mică, n-o să se simtă așa tare la buget.
     - Și ce vrei să faci cu banii?
     - Ei, o treabă personală, doar eu voi plăti ratele la bancă.
     - Treabă personală? Ce-i aia? Ai vreo fufă cu care vrei să te distrezi pe credit?
     - Știi că te iubesc și nu-mi complic viața cu alte femei, doar cu prietenii mei mă întâlnesc tot timpul. Mai târziu o să-ți spun. Acum trebuie să plec la serviciu.
     Și iese precipitat din casă, fără măcar să mai mănânce ori să se schimbe pentru slujbă.

     

     A trimis actele necesare la bancă online, banii s-au aprobat fără probleme și i-au intrat în cont într-o singură zi, a primit înștiințare și pe mail și prin sms pe telefon.
     După ani de monotonie, plictiseală și apatie, intră brusc într-o stare de euforie și poftă de viață neobișnuită, se mișcă parcă dintr-o dată întinerit, merge vioi și fluieră ori fredonează de zor tot soiul de melodii săltărețe. Nevasta e surprinsă de noua atitudine a soțului ei, mereu morocănos în ultimii ani, dar dintr-o dată parcă retrezit la viață. Numai o femeie nouă în viața lui putea să producă o astfel de schimbare! Trebuie să-l urmărească neapărat. Să vadă ce se întâmplă nou în viața lui de când cu creditul luat de la bancă și unde se vor duce banii pentru care vor fi datori băncii trei ani de aici înainte.

     

     Dar lui nici nu-i pasă de frământările nevestei, nici măcar nu le observă, preocupat să dea telefoane în stânga și-n dreapta.
    - Vezi să nu-ți programezi nimic altceva în weekend-ul ăsta, vreau să fim împreună, te îmbraci frumos, nu te costă absolut nimic, n-ai nevoie de nici un ban, poți cere tot ce-ți dorește inima, eu plătesc tot! repetă el de fiecare dată când vorbește cu cineva la telefon.
     Habar n-are că soția e mereu ca o umbră pe urmele lui și-i ascultă conversațiile dubioase din încăperile alăturate, ori ascunsă după pomii din grădină.

     

     Se apropie weekend-ul și intră cu și mai mare zor în febra pregătirilor. Închiriază pentru noaptea de sâmbătă spre duminică un salon superb la o pensiune dinafara orașului, scump dar încântător, îmbinând decorațiunile moderne cu cele clasice. Va fi un mediu extrem de plăcut pentru o noapte de pomină. Își cumpără un rând de haine noi de gală, pentru că vechiul costum de mire e demodat și oricum nu-l mai încape. Angajează pentru un program de două ore, un taraf vestit în zonă și o solistă de restaurant versată în toate genurile muzicale. Se asigură că toți invitații vor veni, fără excepție și fără neveste, celor fără mașină le va asigura și transportul, la pensiune și acasă. Vor fi mulți, dar asta e ceata lui de prieteni de o viață și-i vrea pe toți la un loc pentru un „chef de chef” de care să-și aducă apoi aminte cu toții toată viața.
     Soției i-a spus că sâmbătă seara e invitat la aniversarea unui prieten din altă localitate și să nu-și facă nici un fel de griji.

     

     E o minunată seară de mai, cu parfum de liliac, cu cer de catifea de un albastru intens presărat cu stele, un aer cald, înmiresmat, care-ți crește pofta de viață și de dragoste.
     Îmbrăcat elegant ca un mare artist la un concert de gală, își joacă rolul de amfitrion cu mare entuziasm și-și primește personal fiecare prieten cu efuziuni de dragoste și îmbrățișări pătimașe.
Mașinile sosesc una câte una, cu toții sunt uimiți de invitație și de surpriza oferită de bunul lor prieten, despre care știau prea bine că nu-l dau banii afară din casă.
     În sfârșit, salonul e plin de oaspeții mult doriți, luminile multicolore crează o atmosferă de poveste, muzica e în toi, solista, într-o rochie mulată de un gri argintiu încântă lumea cu vocea ei caldă, romanțioasă.
     El simte că-i plesnește inima în piept de bucuria momentului. Doar la nunta lui s-a mai simțit așa. Stă în picioare la masă, nici măcar nu se poate așeza pe scaun de emoție și face un semn muzicanților să ia o pauză.
     - Vă mulțumesc că ați venit! Vă mulțumesc că existați în viața mea, voi suneți partenerii mei de drum în această scurtă petrecere a noastră pe pământ! începe el un discurs patetic pe care prietenii îl întrerup cu un ropot imens de aplauze și ovații de se cutremură ciucurii candelabrelor uriașe de deasupra. Ovațiile nu se mai opresc, muzica începe cu un nou elan, personalul de servire apare ca la un semn cu șervetele pe mâini și se opresc pe la mese, să ia comanda de la fiecare invitat, după pofta inimii fiecăruia, așa cum a cerut clientul plătitor.
     Pe neașteptate ușa de la intrare se deschide și în prag apare soția lui, cu ochii măriți de uimire, scapă poșeta din mână și parcă e gata să leșine. El îi sare iute în întâmpinare, o prinde în brațe mai înainte ca ea să cadă, o ajută să-și revină cu un sărut cald pe obraz.
     - Trăiesc cu tine de douăzeci de ani, dar n-am crezut vreodată că ești în stare de așa ceva! spune ea cu voce pierită, abia auzită în vacarmul din salon.
     Toți s-au ridicat în picioare, cineva face semne orchestrei și izbucnește deodată un „Mulți ani, trăiască!” din toate instrumentele, din glasul melodios al solistei și din toate piepturile celor de la mese, de vibrează geamurile înalte ale salonului.
     Cei doi, îmbrățișați, tremură de emoție din toate încheieturile.
     - Doar la nunta noastră a mai fost așa de frumos! spune el cu lacrimi în ochi, zâmbind larg către soția sa.
     - Așa e... răspunde ea cu glasul gâtuit și-l sărută lung, în aplauzele parcă fără sfârșit ale tuturor celor de față.

Vizualizări: 88

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Dar ea știa cu ce bani s-a făcu petrecerea și cât va plăti el după?

E bine câteodată să faci o astfel de nebunie. Cine poate...

Am citit și m-am relaxat cu textul tău ușor ghiduș, o altfel de proză față de cele obișnuite.

Sofi

Mulțumesc, Sofia, de lectură și comentariu! „Fără o doză de nebunie, viața e doar monotonie!”” ar fi deviza acestui mic text „ghiduș” :) Desigur că e un gest anormal și ușor nebunesc să faci, ca om modest financiar, un credit bancar doar pentru un chef de pomină cu prietenii și să rămâi apoi dator trei ani la bancă! Dar omul își face o „dambla”, cum se spune, și nu regretă nimic, dimpotrivă! Dovedește o mare putere de a trece peste micimea vieții cotidiene!

Încă n-am făcut-o, dar s-ar putea s-o fac la un moment dat, gândul mi se învârtește prin cap de mai multă vreme. :) Știu ce reacție va avea nevasta, foarte grijulie cu puținii bani ai familiei, dar la un moment dat cred că voi trece „peste”:) Și-așa viața e scurtă și cum spune o vorbă de duh, „dacă n-o putem face mai lungă, măcar s-o facem lată!” :)

Sofia Sincă a spus :

Dar ea știa cu ce bani s-a făcu petrecerea și cât va plăti el după?

E bine câteodată să faci o astfel de nebunie. Cine poate...

Am citit și m-am relaxat cu textul tău ușor ghiduș, o altfel de proză față de cele obișnuite.

Sofi

Uneori vrem să părem ceea ce nu suntem și chiar reușim să demolăm barierele neputinței. Echilibrul, în acest caz, s-a ascuns în spatele draperilor, dar mai conteazî? Se pare că iubirea a învins.

Am citit cu interes și aplaud mesajul autorului și curajul personajului.

Mulțumesc mult, Dorina, pentru popas, pentru lectură și comentariu. Și mai cu seamă pentru „aplauzele” din final pentru mesajul transmis de autor și curajul „nebunesc” al personajului.

Pop Dorina a spus :

Uneori vrem să părem ceea ce nu suntem și chiar reușim să demolăm barierele neputinței. Echilibrul, în acest caz, s-a ascuns în spatele draperilor, dar mai conteazî? Se pare că iubirea a învins.

Am citit cu interes și aplaud mesajul autorului și curajul personajului.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA doi muguri firavi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor