Câteodată...

[Ana C. Ronescu]

Câteodată,
eul meu murdar de dude negre
se-ascunde în grădini
sculptate
în gheața înțeleaptă
a florilor de măr;
aseară,
un vecin, mărar,
mă strigă, peste gard:
– Uite-l, bre, aicea!
zăcea,
cu mâinile sub cap
pitind merele-n pom;
scăpă c-un hematom
dar zace-n jar de friguri…
e-al dumitale, oare?
– Al meu, al meu…
zisei stingher,
ștergând
în lung de mânecă
o ielă din obraji
aprinsă-n drac de horă.
Treci, mă, acasă,
pramatie zăludă…
Umpluși, cum îți zisei,
trei căldărușe,
ochi,
cu corcodușe?

[Ana C. Ronescu]

Doamnă Vasilisia (aveți un nume ca o sărbătoare), vă mulțumesc pentru lectură și apreciere!

Aveți dreptate, am forțat aici un pic singularul ielelor, dar „ială” mi se părea puțin lăcătușeristic. :)

[Ana C. Ronescu]

Nikol MerBreM, de unele e-uri nu ne putem feri, chiar dacă ne-am înfometa. Ba, dimpotrivă. :)

[Ana C. Ronescu]

Mulțumesc, domnule da Coza, pentru rezonanță și apreciere! :)

[Ana C. Ronescu]

Doamnă Mihaela Popa, doar am mimat aici graiul oltenesc, din drag de un drag poet. Mulțumesc! :)

[Ana C. Ronescu]

Mulțumesc, generoasă și neobosită doamnă Merca! 

[Ana C. Ronescu]

Gerra, i-ar trebui decenii eului din dud să-și scoată negreala de sub unghii pentru onoarea de a-ți întâlni zăludul! :)

[Ana C. Ronescu]

Mihaela, nu-ți face griji! Special pentru tine, voi mai posta chiar azi o „dudă”. Pregătește buzunarele! :))

[Ana C. Ronescu]

Mulțumesc tare mult, Gabriela! Cu același drag citesc și eu proza ta plină de farmec și culoare.

[Vasilisia Lazăr]

ielă?! :))

Savuros!

[Nikol MerBreM]

Noroc că avem mai multe eu-uri :)), sau... nu? :)