dimineață ireală

[Nuta Craciun]

se curbează timpul peste arbori s-alunge ochiul de frig

acum singura noapte dintre primăveri e trupul meu gol

fără aripi fără buzunare fără zâmbete

 

alți corbi vor hoinări de-acum prin tinerețea mea

ca printr-o galerie cu desene rupestre

pasărea care mi-a furat zâmbetul a zburat în plopii din lună

am rămas captiv între cearșafuri într-o dimineață ireală

atât de curată încât vedeam urma trecerii tale

 

pietrele din lună sunt noi începuturi așa mi-ai spus

si mi-ai așezat în locul gol o pasăre

cu cer cu tot

 

[Chris]

foarte frumos, felicitări!

[Ion Lazăr da Coza]

! acum... de-acum...

Încântat.

da Coza

[Valeria Merca]

Imagini superbe. 

... pietrele din lună sunt noi începuturi așa mi-ai spus

si mi-ai așezat în locul gol o pasăre

cu cer cu tot - o încântare, popasul!

[Nikol MerBreM]

E tare frumoasă luna asta de care vorbiți, chiar dacă poate nu aduce bucurie, dar e cu pietre, cu plopi şi mai ales cu păsări ce fură zâmbete! Cred că poezia aceasta frumoasă vine din pasarea cu cer :))! Îmi era dor de poezia dumneavoastră!

[Sofia Sincă]

Copleşitor de frumos!... Nuța Crăciun, este una dintre poeziile tale esențializate, îmbrăcate cu ceva mister, în care conotaţiile aluzive exprimă frământările din trecerea timpului, dar și cele poetice. Și da, există fiorul liric.

Felicitări!

Sofy