Când laurii slovei mă ştiu pe de rost,

Să nu mă spulberi în cenuşi vorbitoare

Că-mi nărui secunda cu tot ce au fost

Cântările stării la vremi de-nălţare!

 

De steiul uitat în seceta pleoapei,

Atârnă un strigăt gâfâit şi prelung

Că-n zări fulgerate de sângele apei,

Se sparge ecoul sub brazdă de-amurg.

 

Acolo-mi port vina... Izbăvitoare clipă,

Cu arşiţa pe buze şi iarna de sub tâmple!

Pe strunele calde cu timpu-n risipă,

Ca-ntr-un rol trucat va să mi se-ntâmple...

 

Să port dintr-un caz o vrajă, un gol,

Să mă-ntrec în mine, prinsă-n nămol,

La un timp anume neîncăpător.

Atât de departe... în alint domol!

 

Ţine-mă pe gene, e aşa uşor,

Ca şi cum o zare poartă-n piept un nor...

Un decor în brumă, gri înşelător,

Harpa desenată de-un necruţător.

 

 

Adevăr-lumină: moartea ce-o să ţină

O mână întinsă către o cortină.

Şi-n final, cartuşul nopţii ce-o să vină

Să se-nfingă-n ridul descreţit de tihnă.

 

În seceta nopţii, strigoii să latre

Prinşi în gropi de ape, să se răcorească,

Să oprească focul grijilor din vetre,

Un neam de imagini să nu mai topească.

 

Răsărit cu dinţi ca de crocodil

Să-mi mai ocolească gingaşa privire,

În care o mierlă îşi dă duhu-n tril

Să danseze îngeri pentru pomenire.

 

Răsună al limbii mele grai străvechi

Din petala caldă a macului fin.

Continent trăsnit până la urechi

De fulgerul vremii cu-n bici de pelin,

 

Apleacă-te-un ceas între ghilimele

Să-nţelegi o dată rostul crucii mele,

S-asculţi cu sfinţire cântul celor iele

Ce vin către tine cu-n mănunchi de stele!

 

Să răsune-al limbii mele grai de perle

Până în timpanul Văduvelor Negre,

Decojindu-mi carnea de călita-mi piele

Să petrec cu morţii moartelor integre.

 

 

din verdele cu pleoape ude

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 15, 2012 la 9:12am

Din versuri transpare un motiv religios şi anume penitenţa sufletului în vederea înălţării.

Răscolitoare versuri!

Pentru a-şi afla pocăinţa sufletul trece printr-o serie de schinjuiri.

Ca şi construcţie, Luminiţa ai încercat toate tipurile de rime, mai mult monorimă, pentru a da versurilor tenta populară care se foloseşte la bocete sau la descântece.

Ştiu, poezia este scrisă de multă vreme şi parcă se numea Văduva neagră.

Cu preţuire, Sofy!

Comentariu publicat de Bonnie Mihali pe August 15, 2012 la 8:02am

Apleacă-te-un ceas între ghilimele

Să-nţelegi o dată rostul crucii mele...

 

Stil inconfundabil!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 14, 2012 la 6:30pm

N-am găsit ceva de reproşat referitor la prozodie.

Versuri pline de metafore.

Poem profund, marcă înregistrată.

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 8 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 24 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 1 oră în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Retrăire a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 6 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului IOAN stoian îi place postarea pe blog Ne-ntoarcem... a lui gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog adam&eva, cum ar veni! a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Retrăire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog adam&eva, cum ar veni! a lui petrut dan
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor