Valurile plumbuite răcnesc amenințătoare,

Se lovesc turbat de pietre, știind că, oricum, nu doare.

 

Doare sufletul în mine când văd norii furioși

Cum sufocă blândul soare cu-al lor chip de domni serioși.

 

Nicio șansă de mai bine, ziua asta e pierdută,

Marea luptă cu uscatul, de parc-ar fi o redută.

 

Un vapor în depărtare, chinuit, înaintează.

Ca un turn înfipt în mare, catargul atent veghează.

 

Pescăruși întârziați se izbesc de vântul rece,

Se feresc, țipând, de valuri, de teamă să nu se-nece.

 

Ascunsă sub o umbrelă, eu de frică mă cutremur,

Umezeala mă cuprinde și mă trezesc, brusc, că tremur.

 

Mă întorc înfiorată înspre hăul care vine

Și cu ochii-ncerc să caut ceva ca să mă pot ține.

 

Nu găsesc, dar uit pe dată ce voiam și rămân mută

Că o mare-așa albastră poate fi atât de slută...

 

Valurile spulberate se strâmbă parcă la mine,

Ca un demon ce încearcă să se sperie pe sine.

 

Văd în zare o tornadă care crește tot mai mare

Și mă rog în gând s-apară măcar un colț mic de soare.

 

N-am noroc, e dusă ziua și cu ea, a mea speranță

Că pe malul apei, astăzi, voi fi ca într-o vacanță.

 

Plec grăbită și speriată de un groaznic bubuit.

Marea asta e bolnavă, cred că a înnebunit!...

 

 

Vizualizări: 91

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Decembrie 11, 2014 la 11:19am

Mihaela Popa, Vasile Burdușă, mulțumesc mult pentru popas și like-uri!

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Decembrie 11, 2014 la 11:18am

Doamna Gina Zaharia, mulțumiri pentru popas! Uneori prognoza meteo a sufletului e foarte ciudată, așa e... :-)

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Decembrie 11, 2014 la 11:16am

Domnule da Coza, mulțumesc mult de popas și aprecieri! Am efectuat corectura virgulei! Este una din poeziile pe care, încercând să o "dreg" în ce privește ritmul, mai mult o stricam, așa că am păstrat varianta inițială. Referitor la ultimele 3 strofe, o să mă gândesc la sugestia dvs. Încă sunt foarte atașată de ele (și ele de mine). :-) Dar nu e bătut încă ultimul cui, se mai poate interveni! Cu stimă, Camelia

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Decembrie 11, 2014 la 11:10am

Doamna Sofy, eu prefer să văd partea plină a paharului, respectiv aceea că sunt și distihuri care mi-au ieșit, în ce privește ritmul! :-) Stimă! Camelia

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 10, 2014 la 11:08pm

Un tablou pictat cu sufletul încețoșat.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Decembrie 10, 2014 la 8:53pm

țipând trebuie între virgule.

Las deoparte ritmul care, într-adevăr, șchiopătează pe ici pe colo și remarc încântat unele imagini foarte reușite. Totuși aș renunța la ultimele trei strofe - ele dau senzația că e o compunere scrisă de o fetiță îmbufnată căreia marea i-a stricat ziua, și astfel obții un pastel frumușel.

Drag.

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Decembrie 10, 2014 la 10:54am

Încercare de versificație în distih despre un moment tulbure al sufletului. Încercare zic, deoarece e nereușită. Cele mai multe distihuri sunt șchiopătate. Vechea ta meteahnă.

Sunt mai puține cele reușite.

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sunt eu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 minute în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 7 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Sunt eu a lui C.Titi Nechita
cu 8 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog unofficial video a utilizatorului petrut dan
cu 8 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sentimente a utilizatorului Glodeanu Ramona-Elena
cu 10 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Odăgădău (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Sunt eu a lui C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Regăsire a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog atunci când pofta de vin se întoarce a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ruga inimii a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a lăsat un comentariu pentru Dacu
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore şi Dacu sunt acum prieteni
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ruga inimii a lui Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog despre cireșe și măr a lui bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Ascultă cum şopteşte iarba în urma noastră a lui Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Odăgădău (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gingășie de copil a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 6 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Tabloul din vitrină a utilizatorului Grig Salvan
cu 6 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cod a utilizatorului nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog cod a lui nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor