prãpastia îmi aduce ţipãtul înapoi

[Calotescu Tudor Gheorghe]

ecoul eliberator rãsunã ca un clopot în dungã
a lunã plinã a noapte a mii de licurici
deşi între mine şi fluturii nopţii e doar un geam
dansul ultimei lor speranţe pare grotesc
se agaţã cu disperare de o razã de luminã
ca şi sufletul meu de ideea de rai
într-un fel mã vãd dincolo cu aripile franjuri
cu cioatele ascuţite de atâta zbucium
rãsturnat definitiv sub o talpã imensã
aproape una cu țãrâna o mânã de cenuşã gri
ca mai toate zilele în care numãr schiop durerea

sunt vinovat pentru toate neregularitãţile
nimic nu-mi mai iese rotund
nici mãcar cercul
nici cel pe care îl rostogoleam copil
nici cel de pe care vã împart inima

[Ion Lazăr da Coza]

Eu remarc asumarea de vinovăție... nevinovată.

Frumoase haine pentru acest mesaj!

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

sunt vinovat pentru toate neregularitãţile
nimic nu-mi mai iese rotund
nici mãcar cercul
nici cel pe care îl rostogoleam copil
nici cel de pe care vã împart inima

Poetul e generos chiar și atunci când nimic nu-i mai reușește...

Frumos poem! Cuvintele mi-au ajuns la suflet, deci ultimul cerc e rotund. :)

[Calotescu Tudor Gheorghe]

va multumesc din inima!

[Angi Cristea]

Titlul este sugestiv.Metafora prăpastiei sugerează abisul, iraţionalul.Strigătul, de factură expresionistă, reprezintă disperarea eului liric în faţa unei realităţi pervertite.

(sunt vinovat pentru toate neregularitãţile) Apare motivul ferestrei care separă două lumi diametral opuse : cea a fluturelui efemer şi strălucitor, dar şi cea a artistului plin de incertitudini, anxietate şi revoltă.Finalul este exponnţial:,, nimic nu-mi mai iese rotund
nici mãcar cercul
nici cel pe care îl rostogoleam copil

nici cel de pe care vã împart inima".

Motivul cercului (figură geometrică ce sugerează echilibrul, perfecţiunea) apare şi la poetul Nichita Stănescu. Cercul mai poate sugera mediocritatea. În aceste versuri cercul este asociat cu amintirile infantile, dar si cu altruismul eului liric..

[DANIELA TIGER]

Un profund proces al constiintei, proces pe care ar trebui sa-l avem fiecare dintre noi pentru ca, in acest fel, viata noastra ar capata un sens. 

"sunt vinovat pentru toate neregularitãţile
nimic nu-mi mai iese rotund 
nici mãcar cercul
nici cel pe care îl rostogoleam copil
nici cel de pe care vã împart inima"

[bolache alexandru]

O poezie tristă în momentul în care nimic nu mai iese perfect nici ceea ce înainte făcut de mii de ori era perfect.

[Sofia Sincă]

O idee ajunsă la maxim de saturație a sufletului, la maxim de tristețe. Doar gândul raiului în viața de apoi mai aduce puțină relaxare.

Apreciez trăirea, simțirea din metafore precum și asumarea vinovăției, trecută prin sita poetică.

Sofy