Recita-va Epigonii

[Vezi blog]

Ridica-se-va din ceruri prin puterea unor sfinţi
să privească iar spre lume cu ochi negri şi cuminţi,
recita-va Epigonii doar în nopţi când luna plină
va vedea prin care viaţă a simţit-o mai străină.

Cărui înger, cărui demon i-a rămas cumva dator
de-a plecat grăbit la ceruri dintr-al clipei viitor,
ce luceafăr va rămâne mărturie-n nopţi senine
dacă inimile-n piepturi nu vor bate pentru tine?

Cum va tremura în ramuri frunza plopilor stingheri
dacă nu vei trece mâine prin trecutul meu de ieri,
să priveşti în câte lacrimi dorul de limba română
străluceşte lung sub pleoape ca izvorele-n fântână.

Vreau să-mi fii pentru o clipă veşnicia vieţii mele,
să tresar plutind pe-o barcă printre nuferii din stele,
să te rog să-mi stai în suflet, om al timpurilor sfinte
să te strig doar EMINESCU printre şoapte şi cuvinte!

[x]

MiRoxana iti multumesc pentru trecere si comentariu!

Cu mare drag si pretuire!

[Mihaela Roxana Boboc]

Un elogiu minunat adus marelui nostru poet!

[x]

Multumesc Vasilisia pentru lectura si comentariu!

Cu drag si pretuire!

[Vasilisia Lazăr]

Superb!

[x]

Multumesc Sofy pentru minunatul comentariu, esti un suflet frumos si minunat!

Cu mare drag si pretuire!

[Sofia Sincă]

Minunat elogiu adus amintirii în vers, al părintelui acestuia, de către unul din multitudinea de epigoni.

Fantastice atingeri ale elementelor componente ale poeziei lui Eminescu, într-un soi de filosofie lieraturizată. Iubirea prin amintire ridicată la rang de univers... Să semănăm câte un strop de iubire peste tot, ''printre şoapte şi cuvinte''
Admiraţie!

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Ai prins binișor atmosfera eminesciană, dar câți dintre noi ne-am recunoaște aici:

Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

da Coza