Vorbeam de fericire

[Vezi blog]

E mult prea tristă lumea fără tine,
E mult, prea mult pustiu în jurul meu ,
De mult nu mai sunt nopțile senine
Și stelele se pierd în umbra lor mereu.

Cad ploi neliniștite pe zâmbetele reci
Când fulgere se strâng în templul nezidit,
Și nu știu dacă-ai vrut cu sufletul să pleci
Din lumea fără milă în care m-ai găsit.

Vorbeam de fericire și clipa ei târzie
Când legănam privirea în falduri la perdele,
Fără să știm atunci, de ce va fi să fie
Când rosturile vieții vor fi căderi de stele.

E mult, prea mult, să-ți cer o altă viață,
Un alt trecut al nostru cu alte rădăcini,
Să regăsesc iubirea sub crusta ei de gheață
S-o pot sădi-n pământul din care mă suspini.

[Vasilisia Lazăr]

E mult, prea mult, să-ți cer o altă viață, 
Un alt trecut al nostru cu alte rădăcini, 
Să regăsesc iubirea sub crusta ei de gheață 
S-o pot sădi-n pământul din care mă suspini.

Nu se ştie... Dacă e să luăm în calcul "Adam şi Eva" lui Rebreanu, vor mai fi şi alte vieţi.

Încântată,

[Ion Lazăr da Coza]

Stelă de cristal pentru eternităţi.

da Coza

[chindea maria elena]

 Răstoarnă clepsidra! Semn de plăcută citire!  Consens în vibrare! Cu drag, Maria Elena.

[Sofia Sincă]

Tot melancolie, tot nostalgie şi regrete...

Cum se face că şi eu sunt într-un butoi cu melancolie la această oră... probabil de la căldura asta ni se trage.

Dar versul este perfect, strălucitor, mirific.

Cu preţuire, Sofy!