Cuvintele ne sunt altare

[constanta popescu]

Mi-e teamă să dezgrop un cântec
în urma ta e toamnă,
ce unic anotimp rămâne peste noi
iar în albume frunze palide
încearcă chemarea peste ieri
cu mâinile astea prea albastre
de aşteptări am modelat un strigăt
ce trişti adorm castanii lângă noi
e prea multă căldură şi simt
cum se topesc icoanele sfinţite
lângă prag
de ce iubite nu strângi în pumni
cuvinte moarte
şi acolo jos să aprinzi un rug
din ce am dorit să adăpostim sub frunze
cuvintele ne sunt altare
e prea târziu ca sa minţim...

[Ion Lazăr da Coza]

Semn de plăcută lectură.

da Coza

[Chris]

Mi-e teamă să dezgrop un cântec
în urma ta e toamnă,

Frumos! :))

[Gabriela Grădinariu]

   Frumos altar !

[Vasilisia Lazăr]

Foarte frumos! Tulburătoare versuri! De data asta am rezonat total.

Știam eu că poți, altfel nu te băteam la cap.

Drag,

[Sofia Sincă]

Da! Aici este un salt magnific faţă de cele anterioare. Un poem mic, romantic, cochet şi care exprimă mult. Şi aici ai putea să mai scoţi: iar, şi, din ce. Însă desigur ţie îţi pare rău după cuvintele înscrise în poezie. Nu trebuie să-ţi pară rău! Cu cât un poem are mai puţine cuvinte de legătură, cu atât este mai rafinat.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!