m-am întâlnit cu tine, iubire...

[ION IONESCU-BUCOVU]

m-am întâlnit cu tine, iubire…

 

 

m-am întâlnit cu tine iubire într-o dimineață de mai,

mirosea a salcâm în floare și-a dulce tei de eminescu

juca natura peste tot, o feerie era și cerul și pământul,

seara mă săruta luna cu obrajii ei frumoși,

stelele-mi erau confetti și cădeau prin părul meu,

și cădeau așa scântei pe frumosul  păr al ei,

era dulce făptura de lângă mine cu ochii mari și plini de zâmbet,

care licureau în noapte ca niște lasere săgeți

și era caldă ca o vară când soarele a-ncins pământul

și mâna mea în mâna ei zvâcnea de-atâta fericire

și nu știam ce să mai facem, spre ce meleaguri ne-ndreptăm,

pe iarba verde din poiană, pe un covor de didiței,

ne tăvăleam ca doi nebuni, prinzând doar licurici din cer,

credeam c-am cucerit o lume, pluteam pe sus, zburam așa

ca două păsări călătoare ce caută un răsărit,

ca să se piardă-n lumea largă pe val de amăgiri deșarte

voiam ca timpul să-l oprim și să ne răstignim în el

și clipele treceau nebune, și nopțile la fel treceau

ne povesteam și ne mințeam cât mai frumos și făceam glume

și cerul cobora pe noi ca o maramă de albastru,

și gura ei, fântână dulce, mă adăpa cu apă vie,

în setea mea nu mai știam de-o beau pe toată ca un sorb,

nu mai știam nimic atunci , eram nebun și eram orb,

părea că visurile toate eu le trăiam aevea-atunci

și mirosea a aer rece bătut de vântul de pe lunci,

din codrii mei de-odinioară pe unde colindam copil

și cuceream o lume-ntreagă  prin universul meu umil.

 

erai iubire zeul rege, un leu înfuriat prin junglă

și eu o pradă prea ușoară ca să mă-nghiți ca pe-o nălucă

totu-mi părea un vis ferice trăit de orice muritor

când tinerețea dă în muguri și se răsfață printre flori

și când apar așa deodată ai dragostei primii fiori

te visam noaptea printre gene și te pictam pe foi volante

cu părul tău de plete dulci, cu ochii tăi numai poeme

cu gura ta fântâni de dor cu apa lor îmbătătoare

ce curgea, izvor al vieții, din dulci și tainice izvoare.

 

există clipa ce-am pierdut-o, e unică în univers

și nu putem ca s-o reținem și s-o trăim așa-n avant

căci timpul criminal ne-o-ngroapă într-un trecut la post restant,

rămâne-nchisă-ntr-un roman ce stă pe rafturi de trecut

e prăfuit și se-nnegrește și e uitat de dedemult.

trece timpu-n grabă, umbra lui e-adâncă,

curg izvoare dulci printre munți de stâncă

chipul tău cel drag, tu iubire sfântă, din trcut rămas

astăzi n-are formă, nu mai are glas.

 

marţi, 22 ianuarie 2013

 

 

 

 

 

 

[Vasilisia Lazăr]

corect: dediței, aievea, trecut

Cam adolescentin.

[Ion Lazăr da Coza]

Nu am avut răbdare să citesc pân' la capăt. Consemnări în proză ale unui adolescent.

da Coza

[Sofia Sincă]

Frumos poem, bogat în figuri de stil, cu trăire intensă şi muzicalitate.

Am citit cu plăcere, Sofy!