Împietriți în frumusețe

[carmen popescu]

Uite-o sanie ușoară care-aleargă peste ape,

Trasă,-n grabă, de-armăsarii îmbrăcați în straie albe

Peste câmpuri înghețate, din iubire să se-adape

Cu-ale lor priviri de îngeri, prinse-n coamele lor dalbe.

 

Peste nechezări celebre, aurora boreală

Își întinde libertatea, broderie ca un cântec

Și, în trapul către viață, în a visului urzeală,

Prinde caii cu sfială, atingându-le-al lor pântec.

 

Este-o taină ce se-ntinde, tot ținutul îl răsfață,

Simțurile stau de veghe, strânse ca la promenadă,

Nu ai cum să vezi trăirea, taina le-o citești pe față

Cailor ce,-n goană aspră, abur greu adună-n nadă.

 

Doi sfielnici, în caleașcă, își alătur-a lor stare,

Împietriți într-o visare, scriu, pe chip, a lor portare.

 

[Vasilisia Lazăr]

Un poem-tablou al cărui titlu spune totul despe el. Minunat, Carmen!

[petrut dan]

Caii de obicei semnifică destinul, iar mie îmi plac foarte mult, sunt niște exemplare nobile, inteligente și care au jucat un rol determinant în viața/istoria omenirii, deci și poemul tău în care sunt încadrați foarte frumos îmi place, cu drag!

[bolache alexandru]

Poezia e atât de frumoasă încât îți pare rău că se termină... Cel puțin mie îmi lasă impresia că s-a oprit brusc...