dansează cu mine până la sfârșit

[Vasilisia Lazăr]

n-a mai rămas nimic din tine care să nu fie și-al meu

de parcă m-aș fi născut în clipa când te-am cunoscut –

ochii tăi prin care mă văd atât de frumoasă

gândurile care te locuiesc

inima ta care-mi odihnește durerile

dar mai ales mâinile 

pe care le las să mă atingă fără nicio teamă

 

mă simt atât de tânără încât mi-e greu să amân

dincolo de imaginaţie

pot face dragoste cu tine şi-n absența ta –

când nu ești repet de multe ori „te iubesc”

de parcă ai dormi lângă mine

și n-aș vrea să te trezesc

și nu de puține ori pierd pariul cu propriul trup

 

patima acestei iubiri mă sperie

 

chiar acum îți scriu de parcă ne-am ține de mână

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Grig, pentru aplecarea asupra acestui poem și interpretarea personală! Cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Frumos și adevărat comentariul tău, Alex! Mulțumesc!

[Vasilisia Lazăr]

Gerra, îți mulțumesc mult pentru amplul comentariu, pentru cuvintele calde și frumoase! Drag!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc cu drag, Augusta! Mă bucur mult că ți-a plăcut. 

[Grig Salvan]

Nostalgic remember despre contopirea celor doi într-o singură ființă, dincolo de întâmplare, de moarte ori de timp. De parcă ființarea a început cu prima întâlnire și nu se va termina decât tot împreună, „de parcă m-am născut în clipa când te-am cunoscut”. Prezența celui dus e atât de viu redată în versuri încât pare că respiră la fiecare pas.

[bolache alexandru]

Frumusețea dragostei, noblețea ei exprimată de o poetă matură... Dancing to the end... Ce poate fi mai frumos!

[chindea maria elena]

Dragostea ține de identitatea noastră divină, nelimitată de afecte și materie, de frânturi de interacțiuni. Tot ce ține de dragoste ține de absolutul din noi, orice atingere, în plan fizic, spiritual sau afectiv e posibilă, timpul și spațiul nu mai au importanță pentru că nimic nu poate limita dragostea. Poate că spiritul nostru nu poate „vedea” sau „accepta” puterea urieșească a ei, poate n-o putem verbaliza - dar ea există negreșit! Și ea își manifestă prin noi vibrația în funcție de credința investită și puterea de acceptare și a identității noastre  divine nelimitate, nu numai a identității limitative omenești. Cam asta ar fi baza nașterii acestui poem. Restul ține de verbalizarea metaforică a undelor seismice iubirii tale, de cultură și exercițiu.

Bună „împărtășire” Lisia cu cel iubit, peste timp și spațiu. În fond, de „vedem” sau nu, respirăm într-o mare de iubire! Și tu ai exemplificat frumos!

[Chris]

ce frumos si senzual....

[Vasilisia Lazăr]

Frumos și tulburător și comentariul tău, Dan. Face concurență poeziei. ) Mă bucur tare că ți-a plăcut, my lord! )

[Vasilisia Lazăr]

Aș spune mai degrabă trăiri, domnule Neagu. Vă mulțumesc cu recunoștință pentru aplecarea asupra versului meu!