sunt toate trecătoare

lixandre

îmi spunea mama

când mă juleam 

la un genunchi

și jeleam de parcă

în ghiozdan purtam sfârșitul lumii

apoi pe trecerea de pietoni soarele printre nori îmi arunca speranțe sclipitoare

sunt toate trecătoare

îmi spunea iar 

când mă îndrăgosteam de cosânzene

și sufeream după fiecare julietă

ca un veritabil Romeo mioritic

sunt trecătoare toate

și eu și tu

și fiul tău

cu toții suntem trecători

și oasele astea ale noastre

trecătoare sunt

se vor întoarce în pământ 

așa că fiule ai grijă tot ce faci

tot ce vorbești

tot ce-ai în gând 

 

 

 

Vizualizări: 66

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Decembrie 28, 2023 la 3:30pm

pragmatic

da, suntem fire de praf în clepsidra timpului; "Ştiu, vom muri/ dar câtă splendoare!" Daniel Turcea

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 27, 2023 la 12:41pm

Pe axa inversată a timpului, avem în spate moartea, iar în faţă viaţa, așa că să nu fim triști, să privim în față, mai ales în aceste zile de sărbătoare. Un poem în ton elegiac, care își urmează ideea de la început până la sfârșit, meditativ și trist.

Sărbători cu bucurie în suflet, Alex!

Comentariu publicat de petrut dan pe Decembrie 27, 2023 la 10:32am

Aici avem un poem în registru grav,  deși traversăm o perioadă ce se dorește fastă, sunt și momente când timpul sau întâmplări neprevăzute ne amintesc lucruri cu care ar fi trebuit să ne obișnuim așa cum nu ar fi trebuit să uităm nici povești precum '' tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte'' că tot înțelepții noștri părinți le-au crescut cu ele! Dar aici putem să vorbim mult și bine, nimeni probabil nu va fi mulțumit ceea ce înseamnă că fiecare are dreptate ! Altfel, bine scris, mi-a plăcut, ma man, Alex, fii și tu mai bamboocha în perioada asta!)))

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Decembrie 27, 2023 la 5:22am

Trecătoare ni-s oasele, carnea, rănile, visele, iubirile, numai lumina ce-o înmulțim prin ele este nemuritoare! Înțeleaptă mamă, Lisandre!

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Decembrie 24, 2023 la 10:17pm

Mulțam!!! E un respect reciproc!

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Decembrie 24, 2023 la 3:53pm

Respect, Lixandre! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 38 minute în urmă
Pictograma profiluluiMonica Pester, Vasile Burduşa şi 3 alţi membri s-au alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Lui Vasile Burduşa i-a plăcut grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Atunci iubești! a lui Manuela Munteanu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trec urmele trec (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taraba cu minuni a utilizatorului Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Taraba cu minuni a lui Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taraba cu minuni a utilizatorului Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat o discuţie la grupul
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din haos a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog inima mea se oprește aici, în sufletul muntelui a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor