în așteptarea senzației că sunt unic,

am început să cred orice sunet,

obsedant,

fiecare poem mă întreabă de ce

nu am cuvinte destule,

deşi mă consum aproape

satanic, miezul nopții grăbește ziua

de luni

mai puternică decât începutul durerii,

imaginea apei rupte la jumătatea timpului,

iubirii îi este greu,

dar nu atât încât să-și dorească puterea,

 

merg pe cărbuni încinși,

împrejur,

toți vor să afle cât de bine se simte

libera mea cădere

poate face orice femeie să-și piardă controlul…

 

aproape de tine,

albul se destramă în tragic,

mă simt ca un viu,

dragostea mă face top of the world,

în clipa aceea

am avut nevoie să-mi spui:

parcă l-ai fi scris pentru mine!

 

 

Vizualizări: 258

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Monica Pester pe Decembrie 4, 2023 la 10:36pm

E minunat să constați că te afli într-o comunitate omogenă, alcătuită parcă, din  concepții asemănătoare, idei sinergice , subiecte care împreună fac o uniune artistică de valoare. Sunt onorată că mă aflu aici, loc de învățare, mentorat și fermecător de liric.

Toate acestea mi le-au spus nu versurile postate, care au fiecare amprenta personală , inimitabilă, ci numai comentariile, toate  cu miez, toate observând și apreciind aceleași lucruri. 

Mă duce gândul la Poiana lui Iocan unde fiecare își spunea of-ul . Aici of-urile sunt asemănătoare, exprimate în cel mai elegant rafinament liric.

Iubirea ? - pilon de aur , diamant, fără de care pământul ar fi secătuit, soarele, o ceață murdară iar oamenii umbre fără de sens !

Mulțumesc, Poete, că ne întărești cu fiecare poem, această convingere !

Comentariu publicat de petrut dan pe Decembrie 4, 2023 la 9:29pm

domnule Valeriu Anghel, aveți dreptate și vă mulțumesc pentru punctul de vedere pe care l-ați exprimat atât de clar și frumos, cu respect!

Chris, îți mulțumesc, ești o prezență plăcută, ca un om care aduce numai vești bune, te mai aștept cu drag!

Alex,ma man, mare plăcere prezența ta, mulțumesc pentru aprecieri, toate cele bune ție și familiei să transmiți, cu prietenie!

Amanda, ai tu un fel de a-ți spune punctul de vedere pe care eu îl invidiez, sincer nu știu cum să fac să-i spun unui om că ceva nu-mi place la el astfel încât să nu se supere! Adevărat este un mare talent și apreciez faptul că îl ai în posesie și mai ales că știi cum/unde/cui să-l folosești cu atâta pricepere! Îmi pare bine, totuși, că îți place ceva și te mai aștept, cu drag!

Dorina, îți mulțumesc, o surpriză plăcută, te mai aștept, cu drag!

Lisia, sărut mâna, noapte liniștită, cu drag, my lady!)

Comentariu publicat de Dorina Cracană pe Decembrie 4, 2023 la 8:54pm

''libera mea cădere

poate face orice femeie să-și piardă controlul…

 

aproape de tine''

Cat de mult spun aceste versuri! 

Comentariu publicat de Amanda Spulber pe Decembrie 4, 2023 la 6:24pm
Ce îmi place când folosești același cuvânt sau același grup de cuvinte cu rol și sens pentru două versuri diferite! Mai că aș încerca și eu. Dar să revin la ce îmi mai place. Îmi place și că mă face să mă gândesc de ce noi ne îndrăgostim sau ne cade cineva cu tronc, iar vorbitorii de limbă engleză cad ei înșiși în iubire. Îmi place că ai mai multe versuri cu dublu înțeles sau poate multiplu. Chiar titlul are vreo trei semnificații. Ce nu îmi place este acel "top of the world", dar poate nu înțeleg eu și poate e bine să rămână drept marcă pentru posteritate pentru vremurile când se foloseau și cuvinte în engleză. Chiar nu glumesc. Citind o poezie a lui Topârceanu, am aflat că și atunci era cald în octombrie. Dar să nu mai divaghez. Îmi place poezia, deși nu pot să spun că e în totalitate pentru mine. Am spus motivul.
Comentariu publicat de bolache alexandru pe Decembrie 4, 2023 la 6:09pm

Din nou despre iubire în lirica lui Dan Petruț... Ca o obsesie cu același mister. Iubirea! Cea care te face unic, dar și top of the world... Am citit cu aceeași plăcere!

Comentariu publicat de Chris pe Decembrie 4, 2023 la 4:34pm

frumos si surprinzator ca de obicei. mi-a placut mult ultima strofa!

Comentariu publicat de Valeriu Anghel pe Decembrie 4, 2023 la 3:52pm

O lectură esențială pentru cunoscători, dar și pentru cititorii care caută încă să descopere și să înțeleagă poezia, pentru că, se știe, poezia este o himeră care ia pentru fiecare alt chip. Un chip ce nu se lasă zărit, conturat pe de-a-ntregul...

Felicitări!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 3, 2023 la 7:29pm

Păi dacă scrii așa frumos...

fiecare poem mă întreabă de ce

nu am cuvinte destule,

deşi mă consum aproape

satanic[...]

Ba ai. Ai și destule, și potrivite.

Comentariu publicat de petrut dan pe Decembrie 3, 2023 la 6:29pm

Bună seara, Lisia, ce frumusețe de comentariu ai pus, mă bucură aprecierea ta și faptul că-mi scrii așa de frumos atunci când postez, o descriere minunată a sentimentului de dragoste, sunt convins că ai putea scrie și mult și nenumărate cuvinte speciale despre acest subiect și-mi face plăcere că pe unele le-ai lăsat aici și te mai aștept, ca de obicei, cu drag, my lady!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 3, 2023 la 4:30pm

Dragostea, acest sentiment profund uman, care, și o spun cu regret, nu e dat oricui să-l trăiască, care înaripează și-l apropie pe om de Dumnezeu și care-i dă acestuia puteri de neimaginat, această combustie emoțională fără egal în care vibrează un eu frisonat de dor, plonjând în preaplinul sufletului, această dragoste... Și aș putea scrie mult și multe în acest sens, fiindcă e unul dintre cele mai ofertante subiecte din lirica ta.

Poemul tău e complet, și complex, și cald, și nobil. Are și trup și suflet. Dar ceea ce mă atrage cel mai mult la poezia ta – atât de dragă mie, se știe –, este maniera deloc facilă în care este scrisă, faptul că-mi pune la treabă toate mecanismele intelectuale și emoționale. În plus, are mister. Se spune că aura misterului definește însăşi esența poeziei. Și are un ritm interior special, unul al sentimentelor, care o structurează, o armonizează și o singularizează.

Și știi ce cred eu? Că, dacă ar avea ocazia, multe cititoare ți-ar spune bucuroase: parcă l-ai fi scris pentru mine! :)

Cu drag!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog apus slavonian a utilizatorului petrut dan
cu 5 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adiere a utilizatorului Dinca Valerian
cu 12 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adiere a utilizatorului Dinca Valerian
cu 22 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Sonet a lui carmen popescu
cu 36 minute în urmă
Lui carmen popescu i-a plăcut discuţia Gamze a lui Tudor Cicu
cu 41 minute în urmă
Lui carmen popescu i-a plăcut discuţia Încercarea a lui Tudor Cicu
cu 50 minute în urmă
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog La o plecare a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog apus slavonian a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog Ne-ntoarcem... a lui gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog geneza a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de carmen popescu
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Picătura de lumină a lui Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Fărâme de nostalgii a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a lui C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerul aproape a utilizatorului Bircea Marian
cu 3 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Retrăire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor