Șoptiri... / Drum către rădăcini I

[Răduță If. Toader]

  ****

Și rând pe rând

cocoarele pornesc

spre zările visate-n cuib de dor,

zâmbesc

speranțelor ce cresc

în aripile avântate-n zbor,

săgeată zările

avid adulmecând

spre unde,

cum și când

își vor croi drum bun spre alt decor,

spre un alt cuib,

spre cuibul lor.

            ****

În rostogolul

grijilor înlănțuite

parfumul tinereții se petrece,

fior al aerului rece

pe cărăruile de munte,

în oglindirea ochilor cuminți,

albi ghiocei se prind în horă

și coronița lor

monocoloră,

îmi cântă la ureche,

clopoțind

în ritm de barcarolă...

            ****

[Răduță If. Toader]

Mulțumesc!

[Grig Salvan]

Frumos discurs liric sub dominanta „dor”. Interesantă și opțiunea uror rime „pe sărite”, aparent întâmplătoare.

[Vasilisia Lazăr]

Da, așa este. Coviltirul cu zâne. Trebuia să știu, doar am citit. Într-adevăr, cărțile dumneavoastră citite cap-coadă oferă o altă perspectivă cititorului. Și secvențele au farmecul lor, dar te pot deruta. Însă de aceea e poezie, să creeze mai multe piste pentru cititor. Seară cu bine!

[Răduță If. Toader]

Secvențele acestor  "Șoptiri...", surprind clipele în care cocoarele mele (zânele din primul volum) își iau zborul spre casa lor, părăsind cuibul familiei... (cine citește volumul în întregul lui, remarcă în ciclul "Șapte zeci", traseul unei experiențe de-o viață, de la naștere la pensionare... Mulțumesc pentru interesul acordat, până la nivel de amănunt!

Respect și prețuire!

[bolache alexandru]

Eu n-am știut că există cocoare... Am căutat și da există. Deci zborul ca motiv... Al cocoarelor dar și al timpului... 

[Vasilisia Lazăr]

Bănuiesc că, în prima secvență, cocoarele se reîntorc. Frumoasă geometrie! Iar a doua secvență e absolut minunată.

albi ghiocei se prind în horă

și coronița lor

monocoloră,

îmi cântă la ureche,

clopoțind

în ritm de barcarolă...

Superbă imagine!