Ianca

[Manuela Munteanu]

De-o veți zări, strigând prin ploi, pe Ianca,
Acolo unde cântă dumbrăveanca,
Să-i spuneți ușurel și tandru: ,,Iancă,
Nu mai tânji după năluci, țigancă!
El va veni, că-i dus să cate luna,
Pe arcul ei să îți gătești cununa,
Să o-mpletești cu flori de avrămeasă
Și de trifoi, când îi vei fi mireasă".

Cum cine-i Ianca? N-ați auzit de ea?
Bărbații urlă, când le dă vin, să bea.
Venin de boz, pesemne că le toarnă,
Că fug smintiți, dar tot la ea se-ntoarnă.
Îi prinde-n laț, cu pielea ei de noapte,
Cu sânul rotofei, de mere coapte,
Cu ochii, ca de fiară înjunghiată
Și coamă de catran, îmbelșugată,
Cu fustele scăldate în culoare,
Peste picioare moi, de lipitoare,
Ce te ademenesc și te apucă
Și lasă-n urma lor un gust de nucă.

Doar un boier, ce-l agățară banii,
Cu tuciul în mustăți, precum țiganii,
I-a prins în chingi și i-a frânt inimioara,
Așa cum frânge bob din spice, moara.
Au clocotit, ca iadul fiert în smoală,
S-au cuibărit în rai, ca într-o poală,
S-au alungat, dar numai să se cheme
Și s-au iubit cu patimi și blesteme.
Însă, de-un timp, cam de vreo lună-ncoace,
Boierul nu-i... și nici că se întoarce,
Doar Ianca, fie soare, sau furtună,
Îl caută și-l strigă. Ba nu. Tună.

[Manuela Munteanu]

Dacă o percepeți ca pe o dărnicie, eu vă mulțumesc mult pentru dărnicia percepției, doamnă Denisa Curea Popa! Sunt gânduri rostite prin cuvinte, cu intenția de a le proiecta într-o atmosferă cât mai plăcută mie. Dacă plac și altora,  înseamnă că mi-am depășit intenția. Mă înclin!

[Denisa Curea-Popa]

Cât de darnică sunteți cu noi, cititorii!

Cu bucuria lecturii, mulțumesc! 

[Manuela Munteanu]

Ooo, da, chiar m-am gândit la acest lucru! Eu am fost cucerită de filmul ,,Șatra" al lui Emil Loteanu. De aceea, am scris de mai multe ori despre lumea aceasta, plină de libertate, culoare, muzică, dar și de patos dus la extrem. Este o lume ofertantă, privită din exterior, cu ochiul omului neimplicat. Doar cucerit. Vă mulțumesc mult pentru sfat și cuvintele frumoase, doamnă Ana Cîmpeanu!

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc și aici, domnule Gheorghe Pârlea!

[Vasilisia Lazăr]

Oricum aș pune eu accentul, cele două versuri nu-mi vin bine. Problelele sunt la „auzit” și la „le dă vin”.

Aș recomanda:

Cum cine-i Ianca? N-ați aflat de ea?
Bărbații urlă, când le dă să bea.

Dar e creația ta și doar tu decizi. Oricum e frumoasă.

[Manuela Munteanu]

Da, am sesizat și eu, doamnă Vasilisia, că la o citire rapidă poate exista rupere de ritm. Dar depinde cum se pune accentul. În cazul în care accentul cade pe prima silaba din urlă precum și pe vin, este în regulă. Mă voi mai gândi, însă o modificare, ar schimba mult sensul. Vă mulțumesc mult pentru popas și sfaturi!

[Vasilisia Lazăr]

Este superbă plăsmuirea ta poetică. Mă transferă într-o zonă a romanței interbelice. 

Două versuri totuși ies din ritmul poeziei:

Cum cine-i Ianca? N-ați auzit de ea?
Bărbații urlă, când le dă vin, să bea.

Aici trebuie revenit că e păcat. Și nu e vorba de numărul silabelor, ci de modul în care cade accentul.

[Manuela Munteanu]

Domnule Mihai Katin, mă simt un poet câștigat din multe puncte de vedere, dar faptul că aveți plăcerea de a împrospăta expresia mea lirică cu comentarii care prezintă pasaje și registre, dă naștere la o și mai mare plăcere - cea a mea. Că ați surprins totul cu exactitate nu mă miră, dar că aveți marea bunăvoință de a mă încuraja,  cu o invitație elegantă asupra propriilor mele gânduri, structurându-le estetic, este impresionant și măgulitor. Vă mulțumesc mult! Onorată!

[Mihai Katin]

Frumusetea  textului  liric  este   data de ...arta naratiunii sale ! nu ,nu  glumesc  si  nu  mi-as  permite!

Prima  parte este un  prolog de prezentare al  personajului,Ianca ,cea care isi  asteapta  ursita  sau  ceva  de genul numai  ca  o  face  in felul acela aproape mistic ,cu  parfum  de farmece:

Nu mai tânji după năluci, țigancă!
El va veni, că-i dus să cate luna,
Pe arcul ei să îți gătești cununa,
Să o-mpletești cu flori de avrămeasă
Și de trifoi, când îi vei fi mireasă".

Partea a doua  este admirabila  prin trasaturile  de o  vivacitate rara ale  frumoasei  si  fatalei  as zice Ianca:

Cu ochii, ca de fiară înjunghiată
Și coamă de catran, îmbelșugată,
Cu fustele scăldate în culoare,
Peste picioare moi, de lipitoare,
Ce te ademenesc și te apucă
Și lasă-n urma lor un gust de nucă.

Dar  cum ori  ce nas sau  nasa isi  are  nasul sau  nasa   Ianca se va indragosti  de un boier,o  iubire cum s-ar spune  nebuna :

Au clocotit, ca iadul fiert în smoală,
S-au cuibărit în rai, ca într-o poală,
S-au alungat, dar numai să se cheme
Și s-au iubit cu patimi și blesteme....este  minunat  sa poti   cuprinde in patru  versuri  ce altii  ar face-o  intr-un roman.

Numai  ca el dispare  si  Ianca apriga din fire nu plange,nu  se vaita ,nu  innebuneste :

Ba nu. Tună.....Doamne  cata inspiratie ,sper  ca  nu  a deranjat  acest  tern comentariu   dar  se merita chiar  mai  mult din partea cititorului  dar  atat  a fost !

toata pretuirea mea!

 

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, doamnă Monica Pester!