Oreste

[Corneliu Neagu]

La poarta uitării se-adună regrete

venind dintr-o antică plajă

pe cântec vrăjit de erinii ascete

ce vor să mă prindă în mreajă.

 

Aud, deîndată, o primă soprană,

cu triluri prelungi mă despică,

iar vocea ei suplă  de fată orfană,

pe margini de nori mă ridică.

 

O alta mai gravă, de primă altistă,

se-avântă pe note rebele,

cu glasu-i divin, de văduvă tristă,

mă urcă la cer, printre stele.

Virgine erinii în larg mi-se arată,

în noaptea toridă de vară –

ajunse pe țărm, se opresc deodată,

c-un cântec vrăjit mă omoară.

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc Mihaela Popa!

[Mihaela Popa]

plăcut

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese, prietene Valentin Stănescu, pentru popas și elegantul comentariu, așezat în versuri, ca de obicei! Onorat!

[Corneliu Neagu]

Doamnă Ana Cîmpeanu, vă mulțumesc pentru popas, lectura versurilor și mesajul lăsat! Onorat!

[Stanescu Valentin]

frumoasă-i povestea ea tâlcuri ascunde

îmi pare trăită cândva într-o vreme

m-adun într-o clipă şi-aştept să mă cheme

un cânt din adâncuri -  fantastice unde…

 

trec norii şi cerul şi cer peste ceruri

adânc şi înaltul aceleaşi oriunde

iar clipa în clipă oricând îmi ascunde -

hotare trecute de asprele geruri…