stai rezemat de un copac bătrân și răsucești pipa

l-ai întrebat ce timpuri a prins

și ai aflat că de sute de ori a răspuns până acum asta

cunoscuților și necredincioșilor

apoi ai început să-i vorbești despre culoarea ochilor mei

 

îndată un stol de păsări s-a ridicat în zare

între timp un fluture curajos aleargă după o frunză

eu deretic prin suflet

am măturat și am dat gândurile după sobă

când mi-o veni bine le duc pe un pod

să vadă cum trece râul pe sub ele

măcar o dată în viață

tu ai grijă de copacul tău n-aș vrea să putrezească

așteptând flori

 

când a venit toamna m-am prefăcut că am treabă

îmi ștergeam ochelarii de albastru, apoi am văzut-o în brațele tale

te adora și avea crizanteme pe umăr

ți-am recunoscut surâsul din ziua în care prin părul meu

se despleteau holdele dragi

surâsul pentru care am tâlhărit luna și am dat-o pe doi arginți

unui vrăjitor

erai tot acolo pregăteai jarul pentru cină

 

dimineața stă cocoțată în vârful pomului cu scântei

mă mângâie cu privirea

parcă ar vrea să-mi spună un secret

poate n-a mai avut de mult musafiri

ori au fost prea cicălitori și la plecare au trântit ceștile de cafea

cine să mai ghicească acum dacă vei filigrana

chipul meu

sau voi întâlni o trăsură cu cai sălbatici

dornici de a-mi căra

prin deșert

nuanțele inimii

 

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Septembrie 16, 2022 la 9:15pm

Mulțumesc, Augusta!

Comentariu publicat de Chris pe Septembrie 16, 2022 la 8:42am

frumos, mai ales imaginea de final....

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Floare Arbore îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 19 minute în urmă
Utilizatorului Floare Arbore îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 20 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 20 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat o discuţie la grupul
cu 23 minute în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip

Grig Salvan - Alergând cu vântul - Running with the Wind

Instrumental music on synthesizer, created and performed by Grig salvan
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mortul necunoscut a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Așteptându-i pe ruși a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Retrăire a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Retrăire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ne-ntoarcem... a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog adiere a lui Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adiere a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Teatru absurd a lui Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Teatru absurd a utilizatorului Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog spațiu a lui Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor