Să vină o furtună, să șteargă neiertarea

rămasă agățată pe muchii reci de timp,

în umbra unor visuri venite pe cărarea

legendelor cu zâne furate din Olimp.

 

Apollo din Parnasul cu muzele retrase  

pe-o stâncă bântuită de un mister bizar,

la umbra înserării în taină vrea să lase

amurgul resemnării pe sfântul său altar.

 

Să vii la miezul nopții, e ușa descuiată,

tu, muză răzvrătită, plecată din Parnas,

în casa văruită, pe-o margine de vatră,

să îți alung păcatul cu zâmbetul din glas.

 

Eu știu că îndoiala te bântuie întruna,

de când în trup o vrajă, ajunsă pe ascuns,

te mistuie în visuri, precum în oaze luna

se oglindește-n ape, fiind de nepătruns.

 

Când zorii către ziuă vor bate la fereastră,

tu vei pleca, iubito, urmând același drum,

în urma ta vor plânge și florile din glastră,

simțind că neuitarea ne va pândi oricum.

Vizualizări: 93

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 28, 2022 la 4:34pm

Vă mulțumesc, domnule Dincă Valerian!

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Iunie 28, 2022 la 2:36pm

O poezie plina de sensibilitate si tandrete, construita simplu si frumos. Felicitari, domnule Corneliu Neagu!

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 28, 2022 la 1:55pm

Așa zic și eu, colegă Floare, muza a fost generoasă cu mine, în această poezie, dar și în altele...Dorința de a scrie pe gustul cititorilor, versuri bine calibrate, pe cât posibil și cu podoabe stilistice, care să ne încânte urechea interioară, este o constantă a crezului meu artistic. Mulțumesc pentru trecere și aprecieri!

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 28, 2022 la 9:56am

Frumoasă și adevărată această zicere în versuri! Desigur, îmi doresc să scriu poeme cu mesaje frumoase și emoționante, care să ajungă la sufletul cititorului. Uneori chiar reușesc...

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Iunie 28, 2022 la 9:29am

... Vedeţi ce fac cuvintele-mpletite

    şi măsurate-n dulce şi frumos?!

    Ne pişcă sufletul, suave, despletite

    Şi risipind parfum, mărinimos

    ne-mpodobeşte timpul...PREŢIOS! 👏

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 28, 2022 la 9:17am

Ada Nemescu, sunt copleșit de frumusețea mesajului tău, care-mi arată o înțelegere profundă și corectă a creației lirice postate aici...Mulțumesc foarte mult, mi-ai umplut dimineața cu o bucurie nemăsurată!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Iunie 28, 2022 la 8:46am

Sunt prima cititoare acestei bijuterii poetice!

Mi-au dat lacrimi şi mi-am făcut ziua frumoasă încă de dimineaţă, citind această declaraţie de dragoste!

Este coerentă, credibilă, dozată perfect pentru a umple sufletul de extaz...

aDa

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 7 minute în urmă
Utilizatorului IOAN stoian îi place postarea pe blog Ne-ntoarcem... a lui gabriel cristea
cu 11 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog adam&eva, cum ar veni! a lui petrut dan
cu 15 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 25 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 32 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Retrăire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog adam&eva, cum ar veni! a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog adam&eva, cum ar veni! a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor